Capitolul 1. Apa caldă menajeră- prescurtat A.C.M.

Capitolul 18. Datorii și prieteni de doi bani

Capitolul 19.1

Să lămurim problemele lui Jan:

În ceea ce îl privește pe Jan întrebările „de ce fusese el alesul”, „de ce a luat-o razna (?) după ce a dispărut Colonelul din peisaj” și „de ce s-a chinuit atît ca să se transforme în prost, după aceea” ar fi avut mare nevoie de răspunsuri dătătoare de sensuri. Norocul lui este că nemaifiind deșteptul din urmă cu doi ani nici răspunsurile la întrebări nu mai aveau importanță, ba chiar nici întrebările nu prea mai erau ale lui.

Jan era (sau cel puțin fusese pînă la un moment dat) un om excepţional de inteligent dar excepţionalitatea era doar în raport cu comunitatea din micul oraş provincial de unde trăia și unde se născuse. La scara lumii însă era departe de a fi măcar pe aproape de Prima Ligă.

Din punctul lui de vedere și în urma experienței de viață  inteligența  era  supraevaluată.  Părerea lui era că oricît de bună ar fi fost  mintea cuiva, fără înțelepciune  și armonie nu prea are valoare viteza și calitatea gîndirii. Era convins la vremea respectivă că avea o înțelegere „luminată”și „originală” . Între timp îi mai trecuse aroganța și își schimbase ideile astea mai ales pentru că se  lămurise că traiul bun și liniștit  de burghez provincial era excepția și nu regula.

Diferența specifică care îl scotea din mulțime era de altă natură și ținea mai degrabă de procente fin echilibrate între diverse apucături intelectuale și pragmatic  mai degrabă decît  de cantitatea lor. Era vorba de  combinația între curiozitatea filozofică primită din naștere, educația străzii care-l modelase și-i dăduse  paradigmele, cărțile cititie și un talent meșteșugăresc aproape poetic. Toate astea combinate funcțional îl făcuse să aibă un profilu de filozof pragmatic unic  chiar la scara întregii lumi, profil care se potrivea  la marele fix cu părerea Sfîntului Majordom despre instalatorul de care avea nevoie.

Pentru cei care nu s-au prins deja, alăturarea termenului de „filozof” de „pragmatic” este în cel mai bun caz un oximoron dar de obicei arată incultura celui care folosește expresia. Totuși Jan exact și cu mare precizie așa era, filozof adevărat și individ pragmatic. Era filozof din categoria celor care produc idei și înțelesuri luminînd pe cei din jur dar totodată era și un meseriaș „bun la toate”, descurcăreț în cam toate problemele, era un golănaș de provincie ajuns la maturitate ca provincial anonim, gospodar și liniștit.

.De voie de nevoie, ca să împace capra și varza  Jan gîndea în seamntici multiple cu paradigme variabile. Gîndirea lui naturală era de tipul „fuzzy”¹ (sau mai bine zis super-fuzzy, prefixul de „super” fiind aici cam la fel ca cel de la  „superconductibilitate”).

Din cauza gîndirii lui filozoficei Jan  nu avea că scop performanţa de vreun fel sau obţinerea de rezultate capitalizabile,  pînă la momentul faptelor de aici preocuparea lui constantă fiind căutarea armoniei și a echilibrului și foarte puțin încerca să schimbe lumea.

Asta nu arată decît că fără o îndrumare  bună și o metodă de dezvoltare vocațională, oricîtă inteligență ar avea un copil în creștere nu va ajunge decît un leneș mediocru. Ce-i drept fără asta Jan ar fi fost un performer profesional ceea ce n-ar fi fost rău petntru societate dar ar fi fost evident  dezastruos pentru Univers.

Rezultatele lui profesionale (remarcabile cît de cît) erau datorate conjuncturii și calităților intelectuale superioare și mai puțin efortului susținut de a deveni mai bun în meseria lui sau în ceva anume.
Toate astea deveniseră istorie după ce năvălise Colonelul în viața lui. După momentul Întîlnirii şi din cauză acelui moment, echilibrul lui bucolic s-a făcut praf. Filozoful și  Meseriașul erau în conflict total și se sabotau reciproc.  După „cataclism”  aceste două personalități dihotomice au rupt orice relație de comunicare și colaborare. Nu mai funcționa nimic cum trebuie, realitatea virtuală din mintea lui era acum destul de asemănătoare cu ecosistemul planetei Venus.

Colonelul cu circul lui ezoteric adusese în lumea echilibrată a lui Jan o seamă de „noi propoziții logice despre lume” contradictorii cu tot ce stabilise pînă atunci Jan că este Adevăr Absolut. Aceste  propoziții funcționaseră precum viruși informatici, termenul potrivit în acest caz fiind  „viruși paradigmatici”. Erau carevasăzică idei „peste care nu poți să treci odată ce au fost zise” după cum se exprimase  mai demult o ușoară domnișoară din trecutul  lui Jan, iar dacă la vremea cînd avea ceva de împărțit cu acea domnișoară găsise motive de amuzament superior din poziția de demiurg al realităților celorlalți, acum se pare că-l ajunsese și pe Jan blestemele amorurilor trecute.

 Jan avea „mintea arsă”.

Totuși în primă fază  Colonelului fusese sprijin și asta l-a ținut  în echilibru funcțional. Sub presiunea evenimentelor Jan nici nu băgase de seamă fracturile care-i rupeau mintea iar Colonelul îi aducea suficent de multe chestii în viața  ca să completeze cu vîrf și îndesat găurile apărute. Dar odată ce acesta a plecat a luat cu el și certitudinile.

Minunata logica  „speed -fuzzy¹”  se transformase în logică „lazy-buzzy”.

Acesta este un joc de cuvinte cam pretențios și trebuie să îl explic:

Speed-fuzzy¹ se referă la un mod de gîndire rapid (speed = repede) în formă fuzzy- asta fiind un tip de gîndire  care folosește curent ipoteze  flexibile și nu neapărat clar definite, chestie de oameni foarte inteligenți care sunt la limita saltului evolutiv. Partea cealată lazy-buzzy este evident despre încetineală (Lazy = leneș) iar buzzy fiind o onomatopee care trimite la bîzîitul albinelor car aici însemnă lipsă de claritate.

De voie de nevoie a trebuit să pornească pe drumul involuției, Filozoful Jan și Meseriașul  Jan nu mai aveau loc în aceiași tărtăcuță, unul trebuia să dispară sau măcar să treacă în rîndul din spate. Și cam la fel cu se castrează taurii legîndu-le coițele cu sfoară pînă se usucă și cad, cam așa ceva avea Jan de gînd să-i administreze Filozofului Jan, eutanasierea  liniștită și fără dureri.

În anii de pelerinaj  în lumea seacă și aspră reuşise ceva, meditînd singur închis în casca de motociclist, cu bîrîitul motorului în fond permanent lucrurile deveniseră mai clare în alb şi negru. Imaginea  holistică despre lume, armonia universală care pîlpîia în fiecare fapt mărunt și pe care trebuie doar să o cauți pentru a o găsi (așa era Jan cel  filozof & meseriaș) devenise abureli fără sens. O masă bună, adăpost și din cînd în cînd  ceva căldură feminină, motorul în bună stare și asfalt uscat,  cam astea erau problemele importante a noului Jan.

Capitolul 19.2

Şi problema Colonelului:

Spre deosebire de Jan şi de restul omeniri Colonelul nu avea condiţionarea de a evolua şi de a-şi trăi viaţa. Chiar dacă era (este)  „om”  din toate punctele de vedere biologice şi din majoritatea criteriilor  de ordin psihologic, fundamental însă nu era om. Era diferit faţă de oricare individ uman prin faptul că el nu avea cum să-și trăiască viața pe care o primise (să zicem că o primise nu că și-o luase singur) şi nici de ce să și-o  trăiască încercînd să-i dea un sens. N-avea cum și n-avea de ce să lase ceva în urma lui pe pămînt.
Pentru Colonel perioada aceasta „de a fi om”,  de a fi dependent de condiţia biologică şi microbiologică era (este) comparabilă cu o vacanţă exotică pentru un om  normal.

„Memento mori” sau „Panta rei” erau nonsensuri pentru ceea ce era Colonelul pe Pămînt.

„Memento mori” în limba latină înseamnă: nu uita că vei muri. Origine nesigură dar mesajul clar.

Panta rei în traducere înseamnă „Totul curge” și este o expresie care vine din greaca veche.

Colonelul era un supratalentat (un fel de a fi  supracalificat dar în varianta naturală) într-o grămadă de domenii, avea supraputeri cel puțin în ceea ce privește starea de sănătate, metabolismul și alte cîteva chestii de astea și nu avea angoasă morţii care să îi condiționeze în vreun fel acțiunile. Era Supraomul dar nu era rezultatul evoluției speciei precum profețise Nietzsche, era consecința unui jenant accident de instalații sanitare.

Capitolul 19.3

Farul din ceaţa viitorului.

Jan şi Colonelul împreună constituiau o celulă extrem de tensionată a lumii acesteia. Erau legați și se respingeau totodată în cea mai teatrală și letală formă a dialecticii.

Pericolul situației acesteia, pentru că despre un mare pericol este vorba în fond, este existenţa Colonelului care umbla dezlegat prin lume. Jan, cel care îi deschise uşa lumii  teoretic era personajul opus care contrabalanseză  anormalităţile  introduse  în lume de  acest neica-nimeni apărut de nicăieri. Dar după cum s-a văzut, Jan nu prea mai contrabalansa nimic intelectual.

De ce era Colonelul un așa mare pericol pentru lume?
Deoarece Colonelul cu toată apariţia lui plăcută, charismatică, generator de armonie şi altruism era (este) metaforic vorbind sămînţa plină de potenţial germinativ a distrugerii umanităţii.
Existența lui în spațiu al omenirii împrăștia  ideea că  angoasa de a trăi fără sens e tratabila cu aspirină şi ca epicurismul  este mai presus  de  orice dubiu  sensul bun al existenței. Îmbolnăvea lumea cu „viruși paradigmatici”,  cam aceiași virusare  pe care i-o făcuse  lui Jan dar la scară mondială. Era purtătorul unei boli filozofice mortale  și extrem de contagioase și acum umbla dezlegat și anonim împrăștiind contagiunea.

Pînă la venirea Colonelului  problema aceasta era echilibrată natural, în lume unii oameni o trăgeau filozofic vorbind la „hăis” alții la „cea” ² și căruța mergea înainte.

Colonelul  era dovada vie deasupra oricărui dubiu că „a căuta sensul vieții” e nonsens. Aducea logică funcțională în sprijinul acestei credinței distrugînd astfel credințele Umanității.

Oops! Era o lovitura dezechilibratoare pentru cei care caută sensuri ale existenței, se schimba raportul de forțe și căruța lumii risca să o ia „hăis-hăis” pînă ieșea de pe drum. În istorie se mai întîmplase „căderi din Rai” cu impact asemănător, nu era Colonelul primul iar rezultatul invariabil fusese de anvergură.

Capitol 20. O nuia de alun și-o lume ca un balon de săpun.

 

*Note

¹ Logica fuzzy =  (în engleză „fuzzy”, pronunțat [‘fʌzi], înseamnă „vag”, „neclar”, „estompat”) a fost definită în 1965 de către prof. Lotfi Zadeh de la Universitatea Californiei din Berkeley. Spre deosebire de logica clasică, în care se lucrează cu două valori de adevăr exacte (notate de ex. 0 pentru fals și 1 pentru adevărat), logica fuzzy folosește o plajă continuă de valori logice cuprinse în intervalul [0, 1], unde 0 indică falsitatea completă, iar 1 indică adevărul complet. Astfel, dacă în logica clasică un obiect poate aparține (1) sau nu (0) unei mulțimi date, logica fuzzy lucrează cu gradul de apartenență al obiectului la mulțime, acesta putând lua valori între 0 și 1. sursa:  https://ro.wikipedia.org/wiki/Logică_fuzzy

² Strigăte cu care se mînă caii la stînga sau la dreapta. Sunt rămășițe ale limbilor proto -indo-europene. Referințe: https://dexonline.ro/definitie/hăisDefiniție ”cea” ; https://ro.wikipedia.org/wiki/Limba_proto-indo-europeană

.

Anunțuri