Scalarea inginerească a vinurilor.

Pentru oricine care ar fi suficient de interesant există modele de categorisire a vinurilor versate și recunoscute. Modelul punctelor Robert Parker copiat și răs copiat de epigonii critici în ale vinurilor, lista premianților de la Bruxelles [2] sunt doar două din cele mai importante scări de evaluare a vinurilor.

În realitate însă, eu nu cunosc nici un consumator de vinuri căruia aceste scări de calitate și punctaje să le folosească cu adevărat. Pur și simplu capabilitățile papilelor gustative, fantezia și cultura necesară pentru a putea primi plenitudinea emoțiilor dintr-un pahar de vin de 99 puncte Parker (sau care să fi luat aur la Bruxelles) nu sunt de găsit la oamenii normali. Iar cei care zic contrariu sunt ori inconștienți ori bat cîmpii cu nonșalanță.

Un test simplu, un pahar de Solo Quinta 2009 (cupaj de 5 vinuri, alb, medalie de aur la Bruxelles) contră un pahar de Busuioacă de Bohotin 2011 (vin bunuț, roze), amîndouă la 14-16 *C, puse în fața aproape oricui se laudă cu „marile talente” de băutor de vin de mare clasă este un test la care re marișanse să pice, mai ales dacă respectivul „mare cunoscător” nu știe că-i testat. Iar dacă primul vin este de de 10 ori mai scump la cumpărare decît al doilea, îmbețivănbeala cu oricare din ele are cam aceleași efecte (ușor mai jos la Busuioacă) și la capitolul romantism amîndouă-s praf (în afara situației în care fata-i snoabă și el fraier, atunci contează doar care vin e mai scump).

Și atunci care-i valoarea cu adevărat utilă a vinului? Ce să faci atunci cu Scara Parker? La ce bun concursul de la Bruxelles? Sau mai bine să îi excomunicăm în masă (de accesul la marile vinuri) pe cei îndeajuns de capabili să bea vinuri bune? Ce e de făcut?

Am soluția. Am pentru uzul propriu al meu și al tuturor celor cu suficient bun simț am inventat  Criteriul ingineresc de apreciere a vinurilor, denumire care are în ea o doză mare de autoironie.

Se cheamă așa pentru că eu sunt inginer și rezolv prin metode practice inginerești probleme complicate ce țin de arta și filozofia vinurilor. E un criteriu bun pentru că este perfecționabil și răspunde unor cerințe practice reale.

Criteriul este făcut din 3 note, fiecare de la 1 la 10 astfel:

  1. Prima valoare este dată de accesibilitatea reală a vinului. Înseamnă de fapt pe o scară de la 1 la 10 cît de mult merită cumpărat vinul respectiv prin comparație cu oferta de pe piață (fiind un raport calitate preț în ultimă instanță) și cît de ușor sînt de găsit pe piața reală.
  2. A doua valoare este pe o scară de la 1 la 10 valoarea de „băubilitate” a vinului. Adică merită sau nu merită să te îmbeți cu el, este un manometrul de mahmureală și de bună dispoziție.
  3. A treia valoare și cea mai importantă este despre cît de mult se califică un vin pentru a fi băut în doi, într-o conjunctură romantică. Se presupune că de obicei în conjuncturile romantice nu bea fiecare la foc automat cîte două sticle de vin urmînd dansuri cu sîrbe și cu chiuituri după aceea. Alt joc alte piese.

Un exemplu care nu e și o evaluare corectă mai ales că e produs din amintiri și nu din siajul impresiei imediate cum vor fi toate catalogările:

Menestrel/ Merlot Rotenberg 2011, e unul din vinurile mele preferate și se va vedea că nu are 10 pe linie:

nota S.I.V. (adică Scalarea inginerească  vinului) este: 5,5 – 6 – 8

Ce înseamnă asta(?):

  1.  5,5- criteriu prețului, nota 5,5 din 10.Vin bun, cam scump (32 lei  la supermarket);
  2.  6- criterul „băubilitate”, estge prea complex pentru o băută strașnică;
  3. 8 – criteriu de „romantism” bun- foarte bun pentru o seară romantică;

În plus despre acest vin zic că are 5 gusturi adevărate,  deschis sec de coarne (fructele coarne de pădure) trecute, leșie de toamnă secetoasă a anului acela și asprime brută a alcoolului, testosteron la final,  nuanață de închidere rugoasă și fascinantă parcă scrisă de Paul Verlaine .

.

[1] https://www.erobertparker.com/info/rparker.asp

[2] http://www.concoursmondial.com/en/results.html

Anunțuri