Epitaful unei alte capodopere nefăcute.

(cum era cît pe-aci să se nască un nou gen literar, strălucitor  și nemuritor și cum nu s-a întîmplat asta)

Din tot ce a făcut omul ăsta, Nietzsche, cea mai tare și mai mare realizare este un fel de roman-nuvelă, dacă e să mă iau după cum zice el că ar fi. Este o povestioară dezlînată și fără „nerv” despre  un om – zeu pe nume Zarathustra care umblă dezlegat prin lume și cum se mai întîlnește și cu oamenii obișnuiți, dîndu-și cu părerea  despre cum și de ce sunt sau nu sunt și ei zei.

Această scriitură  este o aiureală literară dătătoare de dureri de cap dar este  totodată și o bijuterie eseistică dătătoare și ea de cap dar într-un alt fel.

Părerea mea de-acum este că dacă i-ar fi zis (dacă ar fi definit lucrarea ) eseu narativ și nu roman ar fi fost fără dubiu întîiul dintre naratorii filozofi moderni. Ar fi fost inventatorul unui nou stil de scriituri – eseul filozofic narativ   ca gen nou literar. Acest nou gen literar care ar fi făcut istorie și ar fi lăsat urme adînci în cultura lumii ce va fi urmat. N-a fost așa pentru că  idividul era un complexat fără de pereche care se visa probabil de mic copil mare romancier de succes, ceea ce n-a ajuns  evident dar ne-a făcut pe noi, urmașii lui într-ale filozofiei, să-i suportăm „talentele” literale de dragul profunzimii filozofice.

Așadar din cauza acestei neinspirate încadrări a lucrării (roman și nu eseu filozofic narativ), zecile de tocilari inteligenţi periferici societății, ulteriori temporal lui Nietzsche și care mai mult decît să gîndească încîlcit și să scrie coerent gîndurile încîlcite nu pot face, aceia nu s-au mai născut fiozofi. Au rămas profesori obscuri la gimnazii și licee, lipsiţi fiind de singurul instrument prin care ar fi fost auziți și apreciați: eseul filozofic narativ. Să fi scris doar romane (probabil că majoritatea chiar au încercat) n-are sens, ei sînt în afara experienței de viață veridice care să dea valoare romanului. Iar să fi scris eseuri pur şi simplu iarăși a fost inutil și perdant, mai nimeni dintre potențialii cititori nu-i dispus gîndirii sisifice de a înțelege altă lume fără recompensa pavloviană a unei naraţiuni.

Cărticica asta este o piatră de boltă a lumii iar eu  o iau în derîdere și o respect profund în aceiași măsură. Și pentru că eu sunt ca profil mai degraba needucat – rațional  decît  fundamentalist al  îndeșteptățirii, pot vedea și aș putea chiar arăta lumii că orbirea mizantropică a lui Nietzsche a lipsit civilizația de o revelație indispensabilă¹.

Nietzsche n-a înțeles o parte simplă a problematicii umane/omenești și anume de ce-i omul om și care-i șmecheria cu statistică. Chestiile acestea sunt simple acum la îndemîna ca instrumente de gîndire oricărui licean de-acum cu mai mult de 5 cărți citite, erau simple și la îndemîna şi respectabilului mizantrop, la vremea lui fiind un individ deștept și înaintea vremurilor.

Dacă Nietzsche și-ar fi depășit ipocrizia de a fi confortabil în imaginea lui despre sine, ar fi prins șpilul de pe atunci și probabil München n-ar mai fi ajuns celebru pentru punciul servit în berării ².

Ne-opera (neopera)³.

Oamenii sunt pur și simplu oameni, adică doar oameni. Din punct de vedere statistic o mulțime de oameni are o seamă de caracteristici care nu reprezintă pe nimeni cu adevărat. Omul reprezentativ care nu-i ca nimeni dar e la fel ca toți este cunoscut ca omul statistic.

Fiecare om (nestatistic) la rîndul lui este o combinație personalizată între animalitatea vitală și necesitatea de a avea rost pe lume.

Primei caracteristici, necesitatea vitală, îi zic (i-am zis deja mai demult) componenta atavică iar celeilalte caracteristici de personalitate, aceleia care îl face pe om să-și caute sensuri și rosturi în viață îi zic (și ăsteia i-am zis așa mai demult) componenta existențială.

Precum un copac sau oricare altă plantă, omul normal consumă majoritatea resurselor vitale pentru structură (trunchi, rădăcini, frunze) și doar nesemnificativ cantitativ pentru semințe. Cu toate acestea semințele sunt scopul și motivul copacului. Comparația asta este traductibilă că omul este atavic în procent covîrșitor şi doar puțin cantitativ din energie sau din personalitatea pe care o manifestă (omul statistic) este dedicată scopului și motivului de a fi om, componenta existențială.

Și-atunci cum vine omul ăsta ne – statistic, Zarathustra, să zică discursuri critice mulțimii statistice întrebînd mai mult sau mai puțin retoric:

„…ce faceţi voi să fiţi mai mult decît oameni, să deveniţi supraoameni?”

Păi ce să facă? Frunze, rădăcini, trunchi, cînd vine vremea seminţelor o să facă copacii aceia și semințe, ba chiar și fructe. Păi măi omule Zarathustra, tu nu vezi ca afară-i iarnă? Ce seminţe visezi tu să se coacă acum?[4]

[1] Expresia aceasta este o glumă intenționată. Ca să se prindă toți o explic: nu poate lipsi lumii ceva indispensabil altfel, dacă lipsește şi lumea nu s-a dus la vale e clar că nu e indispensabil acel fapt/obiect. Sau lumea așa cum o știm e deja dusă rău la vale, caz în care s-ar părea că acea chestiune chiar a fost indispensabilă. Ooops!

[2] Și asta e o glumă după părerea și intenția mea. Se referă la „puciul de la berărie”, o încercare de lovitura de stat organizată de Adolf Hitler într-o berărie din München pe 8-9 noiembrie 1923. Gluma e că americanii au o băutură numită punci, un amestec de prost gust de alcool şi fructe.

[3],,Ne-operă” pentru că nu-i operă literară din orice perspectivă e privită. E un eseu piatră-de-boltă, scriere filozofică crucială dar cu siguranță nu-i decît un roman rahitic. ,,Neoperă” cu accentul pe primul ,,e” e o ironie

[4]Să ne lămurim, vorbim de supra – omul statistic aici.

 

Anunțuri