De ce copii inteligenți ajung adulți mediocri(?).

Aceasta  este o mare întrebare și un motiv de mare spaimă a părinților implicați în educația responsabilă a copiilor inteligenți. Nu este nimeni specializat cu adevărat în chestiunea aceasta, garanția că un copil inteligent va deveni mai mult decît un adult mediocru fiind nulă. Evoluția către maturitate a copiilor inteligenți este supusă în cel mai bun caz hazardului.

Problema nu e de fapt atît de complexă și de nepătruns dacă este scoasă din zona de subiectivism fundamentalist cu care este abordată de regulă de către cei implicați.

Logica și gîndirea care simplifică totul este (mai) ușor de pătruns  prin comparație cu procesul proiectării automobilelor, chestiune pe care o voi dezvolta (în stil metaforic pentru a răspunde scopului articolului) evitînd astfel referirile la complicatele paradigme și semantici din „aricolele din „Rădăcina Omului”” ¹.

Strategia dezvoltării unui automobil.

Se poate afirma generalizînd că un automobil va fi mai bun, va avea performanțe mai bune, în măsura în care va avea un motor mai puternic. Afirmație obișnuită de altfel, de mare impact și părînd adevăr incontestabil doar la cea mai superficială analiză. Oricine sau aproape oricine, citind afirmația enunțată mai sus  ajunge repede  la un  punct de vedere contrar. Cu toate acestea  uzual se va folosi  afirmația aceasta falsă (că un motor puternic face o mașină mai bună)  considerîndu-se  că este rezonabilă de adevărată în limbajul comun.

Confuzia aceasta între un motor puternic și  motorizare optimă este importantă în aprecierea greșită a calităților automobilistice, fiind o confuzie prezentă  cam de fiecare dată cînd se ia în discuție motorizarea.

Evident contează întotdeauna ca motorul să fie cît mai puternic dar doar în limita potențialului pe care îl poate duce mecanica și șasiul, acela fiind cazul motorizării optime. Dar gîndirea simplă și lenea de a folosi logica cu acuratețe  duce la  acceptarea ca uzuală a afirmației false și anume că o mașină este mai performantă cu cît are motorul mai puternic. Din această cauză ideea aceasta se strecoară insidios chiar și în logica celor care proiectează strategic ingineria auto.

Și cîte gafe inginerești și de proiectare sunt de amintit în direcția asta!!

Un motor prea puternic, mai puternic decît duce șasiul și mecanica spre exemplu, va funcționa în ansamblul la maximum puterii și performanței la care este limitat din cauza șasiului și a mecanicii, avînd  în plus consum excesiv și cheltuieli mai mari de utilizare, întreținere și reparații. Deci va avea performațele egale în cel mai bun caz cu motorizarea optimă dar o gramada de resurse risipite.

De  aceea  atunci cînd te-ai procopsit cu un motor puternic și tocmai îi proiectezi  sau îi construiești  mașina din jurul lui, o varinată bună ar fi să ai grijă să primească șasiul pe care îl poate duce².

Iar dezvoltările metaforei pot merge chiar mai departe.

Traducerea  metaforei.

Inteligența, capacitatea de gîndire operațională sunt „motorizarea” omului – a copilului în cazul de față.

Partea cealaltă, șasiul-mecanica  este profilul filozofic. Profilul filozofic însemnînd totalitatea pornirilor, caracteristicilor individului care îl fac să caute sensuri vieții, să încerce să privească imaginea generală, unitară a lumii și alte chestii de astea. A le disocia, inteligența de profilul  filozofic, este la fel de greșit și la fel de neproductiv ca și în cazul binomului motor/mecanică și șasiu la un automobil.

Iar după cum se vede din metafora automobilistică, profilul filozofic poate fi proiectat/construit.

Rezolvări și pseudo sfaturi

Marea problemă (în dezvoltarea dorită a copiilor inteligenți) este cum și de unde trebuie să vină partea de șasiu performant-profil filozofic în cadrul procesului de educare- formare a adultului. Pentru motorizare (inteligență și deșteptăciune) există expertiză, de fapt  majoritatea covîrșitoare a expertizei educaționale se referă la acest aspect. Dar pe partea cealaltă, a dezvoltării profilului filozofic al viitorului adult nu este nimic, nici o expertiză educațională cu excepția marketingului de calitate îndoielnică a cărui scop este să ia banii părinților de copii fals-dotați pentru a-i transforma în adulți fals-superiori. Nu există nicăieri nici măcar sfaturi generale despre cum faci un copil inteligent să-și împlinească potențialul ca adult.

Problema e agravată de situația, foarte comună, cînd părinții sau profesorii au de-a face cu un copil cu inteligență și deșteptăciune mult peste nivelul lor, atît de mult încît sunt în altă categorie de valori și necesități. Cum pot acei părinți sau profesori oare să știe măcar că acelui copil îi lipseşte cu disperare profilul filozofic (mecanica și șasiul din alta clasă de mașini , dacă este să respectăm metafora)?

Mai rău decît răul acesta este că profilul filozofic superior nu poate fi nici văzut nici înțeles și de multe ori nici existența lui nu este crezută de către oamenii standard. Oricare ar fi acel standard.

Praxisul care omoară teoria.

Să revenim la partea practică. Ce faci cînd un copil dotat/inteligent este perceput ca atare iar părinții sau profesorii realizează necesitatea asocierii în educație a componentei filozofice? Presupunînd că nu sunt părinți sau profesori dobitoci și nu aruncă educația în grajdul  religiei pentru a  compensa manelismul lor propriu, problema rămîne și este necesară partea de punere în practică, procedurile practice.

Excepția care face inutil demersul acesta practic  este eventualitatea profiulului filozofic religios introdus în educația copilului (cînd valorile religioas vor înlocui  deschidereile către filozofie) situație în care se încheie cam toate socotelile. Asta fiind ceea ce am zis mai sus că este a arunca educația în grajdul religiei.

  • O variantă ar fi să îi asociezi copilului din punct de vedere educațional un om/personaj cu notorietate în domeniu culturii sau inteligenţei. Un individ adică, din protipendada culturală a comunității sau a țării. Este greu dar nu imposibil, cu atît mai ușor cu cît statutul de părinte este completat de statutul de mahăr local sau național.
  • Altă variantă, realistă și posibil de aplicat, este să îi dai copilului puterea și uneltele să treacă singur pragul acesta către împlinirea potențialului filozofic pe măsura intelectului superior. Asta înseamnă facilitarea accesului la cultură peste nivelul la care este obișnuit pentru părinte sau pentru profesor.

Partea practică a praxisului care omoară teoria.

Cum se poate face efectiv asta?

Voi prezenta metodele simplu și ușor de aplicat, manualul cu instrucțiuni de folosinţă adică, pentru părinții sau profesorii cu copii peste nivelul lor:

  1. Învață-ți copilul să citească bine și din timp (5-6 ani). Învățarea citirii este similară cu învățarea conducerii auto, nu este suficient să cunoști semnele și regulile, trebuie experiență și antrenament. Efectul învățării citirii este că acel copil va citi foarte ușor și va dispărea bariera dată de efort și oboseală în calea dorinței de cunoaștere. Învățarea citirii presupune antrenament și efort ca orice altă activitate complicată.
  2. Limitează-i copilului accesul la sursele de informații de calitate slabă în favoarea informațiilor de calitate certă³. Aceste limitări (nu restricții) trebuie să fie dirijate și  prin creșterea oportunității de acces către sursele de calitate, nu numai prin eliminarea restricţionarea accesului la sursele de calitate slabă. O biblioteca în casă  îndesată cu cărți  valoroase (ca și conținut) este în cele mai multe cazuri un element esențial.

Cam astea sunt toate metodele disponibile din păcate. Dacă ar fi mai multe și mai aplicabile probabil hazardul nu ar mai fi elementul principal în evoluția oamenilor sclipitori.

Avertismentul final.

Un sfat bun este ca un părinte aflat în fața acestei situații, să se procopsească cu o minune de copil superior lui ca intelect, să facă bine și să se ocupe de mintea lui personală să își îmbunătățească cultura atît cît se poate.  Cărțile de citit, muzica de ascultat sunt știute și cunoscute deja ca fundamente ale culturii lumii, nu are prea mult de căutat ca să știe ce are de făcut.  Nu este o activitate  plăcută  și trebuie considerată ca o administrare de  medicamente dacă altfel nu se poate, în final asta și fiind – medicamente. Va avea astfel din start un avantaj de cîțiva ani, repede compensat de copilul în creștere dar inestimabil de util. Copilul lui va avea cîțiva ani în plus sprijin eficient iar asta poate face diferența.

Dezastrul comun (obișnuit) însă este cînd cultura lipsă a părintelui idiot este  compensată de către acesta  (doar e idiot) cu scheme de „dezvoltare personală”, „cursuri de îmbunătățire a vieții” sau alte astfel de gunoaie. Bune și liniştitoare pentru adulții, mult mai ușor de îngurgitat dar devastatoare și mediocrizatoare pentru copii. Aveți grijă !

¹În fondul problemei de fapt voi ajunge acolo, la echilibrarea profilului filozofic și existențial al omului în evoluție dar întrucît și pe mine mă plictiseşte limba aceasta nou adusă în realitatea vorbirii voi face abstracție de tot dicționarul, paradigmările și semanticele dezvoltate acolo (în „Fundamente”). Cred sincer că locul lor nu este în realitatea comunicării cum s-a întîmplat cumva, le era mai bine ca nebuloase de idei neexprimate în limbaj mașină. Dar ce-i făcut e bun făcut și merg mai departe purtîndu-le povara năroadă.

²Cum arată o mașină manelistă?

– Are motorul de tanc și caroserie inutilă.

Cum arată o mașină extremă de manelist?

– Maşina precedentă vopsită în alb cu geamuri fumurii. Transmite mesajul că are corp curat dar suflet de nepătruns, toate motorizate cu 350 cp.

³ Dacă părinții sunt idioți  ar fi de dorit să nu-și ia copii supradotați la chefuri cu manele și mai bine să le cumpere bilete la concerte rock. E drept că vor ajunge niște părinți disprețuiți într-un viitor previzibil dacă le dau voie copiilor să-și împlinească potențialul dar sacrificiul acesta e necesar. 

Anunțuri