Mitul noilor generații. Revoluția continuă.

O situație repetitivă pînă la congruență marchează istoria știută omenirii.

Mă voi referi în continuare la „revoluții”. Există o schema de principiu simplă, modelul universal al revoluțiilor, schema revoluțiilor din toate timpurile

Schema de bază, simplificată a revoluțiilor

O societate organizată după un status qvo funcţional la un moment dat al istoriei, integrînd în ea oamenii epocii (cu moravurile, credințele, intelectul și cultura specifică) are un parcurs descendent. Direcția este descendentă  din punctul de vederea al solidității și al eficienței societății.  Parcursul descendent  produce și întreține tensiuni în societate. La un moment dat al  drumului descendent, plafonul atins este sub o limită critică, limită la care  tensiunile sociale sunt mai mari decît pot fi controlate de sistemele de auto menținere a societății respective. Atunci se întîmplă schimbarea-revoluţiile, un efect tip cascadă declansat de atingerea unui prag critic de rezistență. Iar societatea aceea se prăbușește de regulă spectacular.Schema aceasta pe lîngă faptul că este adevărată, ușor de înțeles și de acceptat are o mulțime de lipsuri. Lipsuri care pot fi trecute cu vederea la prima citire dar care la o analiza chiar superficială apar evidente.

Completarea schemei simplificate.

La categoria  lipsurilor majore se pot contoriza și sensul cuvintelor și expresiilor următoare:

  • Status qvo funcţional. Trebuie definit cu suficienta precizie ce înseamnă o societate funcțională.
  •  Soliditatea socială. Pentru a fi operativ acest concept sunt necesare răspurile la cîteva întrebări esențiale: Care sunt criteriile și valorile față de care se raportează soliditatea socială? Sunt aceleaşi criterii pentru toate epocile? Ce înseamnă de fapt o societate solidă, reformistă sau conservatoare?„ Mai mulți proști” este o situație dătătoare de soliditate sau nu pentru o societate? Pericolul îi unește pe oameni sau îi dezbină? Și încă cîteva.
  •  Eficiența socială.  Pentru a da sens acestei expresii și pentru a o umple de conținut trebuie lămurita chestiunea că o societate este eficientă ţinînd cont de care procese? Apare redundantă  întrebarea, sunt aceleași criterii pentru toate epocile?
  • Limita sub care soliditatea și/sau eficienţa societății provoacă mișcările revoluționare este dată de o valoare fixă? De ce depinde? Poate fi calculată sau estimată?

Iar altă slăbiciune a schemei (care totuși nu îi anulează adevărul) este că nu s-a aplicat de fapt în forma aceasta ideală niciodată. Societățile sunt în declin, este adevărat, dar declinul începe după o perioadă de ascendență care poate fi abruptă sau extrem de lungă, pot coborî repede de foarte sus sau pot plana razant de jos pentru perioade lungi, secole chiar.

Mai mult de atît, periodic apar  „reluări”  de altitudine, mişcări ascendente datorate reorganizarii. Sunt reformele (sociale sau de altă natură) produse ale logicii înțelepților sau mai puțin înțelepților epocii cu scopul de a domoli sau chiar de a schimba cursul descendent.

Din aceste cauze modelul de evoluție al unei societăți este asemeni unei amprente personale, irepetabil.

Se vede că este ori foarte greu ori imposibil să scoți adevăruri utilizabile doar prin interpolarea acestui ghiveci de valori şi fenomene (evoluția societăţilor umane), adevăruri  care să permită extrapolări eficiente.

Nu există nici un model de analiză/prognoză sau model filozofic care să facă de înțeles factorii de care depinde soliditatea și eficienta socială. În mod direct asta înseamnă că nu există nici o doctrină funcțională pentru reforme. Reforme s-au făcut și se vor face încă mult timp dar după cum bate vîntul și după cum sunt durerile de dinți. Reforme făcute anticipat, eficiente și potrivite, rezultate ale gîndirii și științei, astfel de reforme sunt altă poveste, ele sunt doar mitologie și fantasmagorie deziderativă.¹

Aceasta situaţie împreună cu evidenta lipsa de inteligență a grupurilor de oameni în acţiune² a făcut ca toate (dar absolut toate) revoluţiile de pînă acum sa fie făcute după principiul „doare măseaua – scoatem măseaua”. E criticabilă și ironizabilă situația dar în final problema este că noile modele sociale propuse de revoluții sunt oloage și lipsite de realism, modele însăilate din soluții de moment la problemele cele mai grave  și niciodată pînă acum  modele ideologice progresiste și funcționale.

Neînțelegerea mecanismelor sociale, dependența de cutumele momentului pentru a clădi modele ideatice și nu în ultimul rînd lipsa cronică a inteligențelor (a oamenilor inteligenți) care să se ocupe de această problemă a făcut ca acest domeniul al gîndirii să fie unul din cele mai înapoiate din întreaga civilizaţie. Se pot număra pe degete gînditorii valoroși, de la Platon către noi, care au contribuit semnificativ la modelul social producînd idei înaintea vremurilor și nu concluzii după vremuri.

Concluzia (?) este că e ușor să faci revoluții. Este chiar frumos și foarte motivant. Doar că după aceea lucrurile devin plictisitoare și repetitive. Așa s-a născut conservatorismul, conservatorii sunt cei care înțeleg acest parcurs.

De ce urmează Anarchismul?

Necesitatea urgenta (urgență în termeni istorici nicidecum imperativ catastrofic) de a construi modelul ideologic anarchist este dată de situația în care toate progresele sociale au fost făcute în sensul unor noi tipuri de STAT/STATE. Distrugerea STATULUI existent din orice perspectiva revoluționară – istorică a fost considerată poarta obligatorie pentru a-l înlocui cu alt STAT. Iar acest alt STAT nou trebuie să fie cît mai puternic și astfel cercul se închide. Noul ciclu este vechiul ciclu doar puțin diferit.

Ei bine, noi gîndim aici despre raportul real dintre om și STAT.

Axa ideologica anarchism – etatism fiind lipsa în toate construcţiile politice acceptate de pînă acum a dus la accentuarea planării descendente despre care vorbeam la începutul scrierii și a scăzut aportul ascendent al reformelor bune.

Efortul meu este ca  în final să iasă un model extrapolabil pentru reformarea socială (sublinierea fiind că nu este un model revoluționar). Valoarea considerabilă a acestui model, dacă se va întîmpla, este dată de integrarea acestor valori politico-filozofice interzise, situație în care relații și interdependențe considerate acum aproape mistice vor deveni clare și logice.

STATUL viitorului, mai bun decît STATUL actual, împreună cu societățile viitorului mai bune decît societățile actuale nu vor fi cu siguranță anarchiste (şi nici anarhiste sau orice altă formă derivată din această familie de cuvinte). Vor avea în schimb intrinsec componente politico ideologice anarchiste, legitim combinate cu componentele politice ideologice actuale (liberalism, naționalism, socialism, conservatorism e.t.c.). Acolo va fi diferența.

Presupunerea sau prezumarea că STATUL viitorului va fi monocrom, comunist, capitalist anarchist sau fundamentalist poate fi adevărată dar acela nu va fi un STAT mai bun asociat unei societăți mai bune. Va fi doar un alt episod dramatic și sîngeros din istoria ce se va scrie.

¹ De la ” Republica ” lui Platon pînă la teoriile sociale  contemporane nu s-a găsit nimeni care să pună la punct o teorie căt de cît coerentă. Prognoze și anticipări s-au făcut și se vor mai face toate avînd caracteristic faptul că sunt singurele moderne (cele trecute fiind depășite). Dar nici Capitalul  nici teoria mondializarii și a piețelor libere nu sunt decît păcănele (jocuri de noroc).

²inteligența unui grup de oameni este mai mică decăt  inteligența personală a majorității oamenilor din grup. Iar bunul simț care ar putea caracteriza acțiunile grupului este mai degrabă produsul celor mai idioți membri ai grupului și nu al celor mai ingeligenți.

Anunțuri