Iartă-l Doamne că nu știa nimic.

Îl știu pe Zorba din facultate, de pe vremea cîndbates &quinn eram chefliu stilat și de anduranță.

Tovarășii mei îl luaseră pe Anthony Quinn – Zorba drept model – totem, unul dintre ei chiar își luase numele de războinic-alcoolic  după personajul din film, Zorba adică (pe unde o umbla și ce-o mai face oare?). Eu nu prea eram fan „Zorba” pe vremea aceea, nu eram neapărat entuziasmat să dansez pseudo – sirtaki la parangheliile curente care-mi înlocuiau noaptea cursurile de zi. Nici nu mă deranja în vreun fel dar cu siguranță preferam atunci  AC/DC care mergea mai bine cu vodka noastră cea de toate zilele.

Ei bine, problema mea de a nu fi în rezonanță cu tovarășii a fost că nu înțelegeam modelul logic, adică în traducere colocvială nu înţelegeam ce găseau unii așa de interesant și profund la filmulețul ăsta încît să îl tot vadă și să îi tot aducă în discuție personajele. Nu conta se vede că eram atunci mult peste camarazi d.p.d.v. cultural-intelectual-logic (eu citind cărți iar ei nu prea) și că eram performant intelectual.  Aici era cuiul care m-a zgîndărit, faptul că nu înțelegeam chestia artistica sau filozofica despre care pomeneau ceilalți.

Modelul  arogant, eu versus restul.

Ca să îmi fie lucrurile în ordine (despre idei vorbesc) am făcut atunci un model funcțional de explicare a acestei realități particulare, model în care „Zorba-nismul” era consecință a rădăcinilor și valorilor rurale ale celor care „îl practicau” fiind o manifestare acceptabilă din punct18406960.jpg-r_640_600-b_1_D6D6D6-f_jpg-q_x-xxyxx de vedere urban a ceea ce încearcă ei să nu mai fie. În traducere înseamnă că toți camarazii mei de chef ori mimează ca mine în această chestiune ori sînt niște țărani în curs de urbanizare.

Morală ca într-o fabulă.

Problema mea de-atunci și prin consecință motivul înțelegerii diferite de acum (despre asta este vorba in această scriere, cum îl vad eu acum pe Zorba și de ce) este că pe atunci eu mă identificam cu juniorul intelectual din film (Basil) mai degrabă decît cu bețivanul chefliu- Alexis Zorba. Mai mult de-atît, nu puteam nicicum depăși (și nici n-am încercat, nici nu m-am gîndit măcar să încerc) ușorul dispreț superior al citadinului logic și rațional în raportarea la cu boșcangiul² de „ muncitor necalificat” cum era Zorba.

Se vede că mă exprim la trecut de parcă personajul din film s-ar fi schimbat între timp.

Spre deosebire de Basil, nu mi-am schimbat părerea  pe parcursul filmului, adică nu mi-am schimbat părerea despre Alexis Zorba pînă către final.  Iar  despre el, Basil, am concluzionat (și așa a rămas în mintea mea mulți ani de-atunci) că e un fraier manipulabil care o luase pe căi descendente. Cu ideea fixă că eu n-aș fi așa ușor de manipulat în nici o variantă.

De curînd, în ultimii ani, revăzînd frugal pe YouTube un fragment din Zorba, cu oarecare nostalgie ce-i drept s-a întîmplat declick-ul (trigger-ul) care mi-a schimbat perspectiva.

În timp ce ma lăsam emoționat de subtile amintiri din facultate, în mintea mea pe planul trei se derula rutina de reevaluare – verificare a parametrilor de realitate ai filmului. Spre deosebire de rutinele de evaluare reevaluare¹ de data aceasta a dat eroare, ideile concluzive pe baza cărora evaluam realitatea filmului erau diferite substanţial, radical chiar, de ideile și conceptele din arhivarea operativă, acelea din vremea facultății de la precedenta gîndire a filmului,

Chiar dacă procedurile de evaluare-reevaluare sunt rutine și permanente, mintea făcînd continuu evaluări comparate a realităților, diferențele față de complexe logice arhivate ( adică despre ideei gîndite la un moment dat despre subiectul evaluării-reevaluării) sunt extrem de rare. De obiccei sunt necesare mici ajustări și excepțional  completări, aproape nici o dată nu se pune problema revizuirii ad integrum.

Atunci, vrînd – nevrînd problema cu Zorba a intrat pe proceduri serioase de conceptizare și de încadrare în realitate – decriptare. Trebuiau închise cîteva „de ce-uri” despre subiect (și readusă armonia în procedurile de  „calibrare a realității”).

Răspunsul construit (construit nu găsit, precizarea este importantă) este moralizator și nu neapărat măgulitor pentru mine. Totuși de bine de rău este în armonie cu realitatea.

Problema este că nu mai am nici o apropiere de Basil, îl recunosc pe șoricelul intelectual spilcuit ca „eu” meu cum ma vroiam în tinerețe. Acum cu uimire văd că mă identific în cîteva caracteristici (cîteva, nu majoritatea dar esențiale) cu Alexis Zorba. Nu în ceea ce privește ruralismul sau rezistența la lipsa confortului, sunt asemenea ăstuia în ceea ce priveşte lais’ faire-ul.

Este vorba despre dihotomia a trăi sau a te pregăti pentru a trăi mai bine mai tîrziu. Punctul în care se situează fiecare, conștient sau inconştient cît de mult te bucuri de viață și cît de mult robotești pentru timp mai bun în viitor. Zorba este destul de evident pe o extremă. Se vede că acum, după noille înțelesuri ale filmului, empatia Zorba(-niană) nu mai are legătură cu ruralismul.

Nu că sunt eu vreun hipiot dar raportul acesta, între cît te bucuri de prezent și cît sacrifici pentru viitor, la mine este (prin comparația cu oamenii din jur) asimptotic Zorba.

Mulți din cei din mediul unde mă învîrt eu au pierdut ocazia să învețe să-și trăiască viața, îi văd acum victime ale sistemului social, oameni harnici, cinstiţi sau hoți, proști sau deștepți. Pentru ei e doar un moft de film de artă Zorba ăsta, o chestie de pe cind erau tineri și trăiau viața. Iar dintre ei cea mai rea specie sunt aceeia care își justifica defecțiunea (de a-și trăi timpul) prin scopuri și datorii nobile, deasupra noastră a oamenilor de rînd.

Gîndesc precum Alexis Zorba că a fi tînăr sau bătrîn nu e tocmai legat de cum ți-e fizicul, asta este o condiție de calificare mai degrabă. Partea importantă cu adevărat, aceea care face diferența este capacitatea de entuziasmare în legătură cu chestiile care fac parte din viață. De-odată înțeleg cum pot fi unii bătrîni din naștere, adolescenți și tineri obosiți deja, visînd  de la 30-40 de ani la pensionare.

Și mai înțeleg că eu am știut (printr-un noroc probabil) din timp care este singurul sens adevărat în care merită făcută ”dezvoltarea personală”.

¹Chestiile astea sunt complicate, le-am explicat în cîteva scrieri anterioare. Tipul ăsta de exprimări ale mele nu merita efortul de a fi înțelese exact.

²boșcangiu fiind din limbajul de argou studențesc sau de mahala, însemnînd  bețivan ieftin.  Rădăcina este de la ” a boșcăi”= ” a bea  băuturi alcolice derivate, boască sau rachiu de boască

Anunțuri