Capitolul 1. Apa caldă menajeră- prescurtat A.C.M.

Capitolul 17. Pelerinul

Capitolul 18.1

Decît un razboi pierdut mai bine unul neînceput.

Deasupra  disciplinei de gîndire din ce în ce mai puțină (pe măsura gîndirii din ce în ce mai puțin sofosticate) Jan se gîndea destul de des la Colonel.

Gînduri amestecate, uneor pline de căldură ca și cum i-ar fi fost prieten drag dar mai adesea gîndurile se duceau în scenarii agresive legate de activitatea imediată în care era implicat Jan. Nu erau de povestit,  erau scenarii de revanșă infantilă cu morală pe măsură.

Cînd era pe vasul de pescuit de exemplu, în scenariile acestea Colnelul era și el marinar și o pățea cumva, de obicei era smuls de pe punte de un val – el nefiind asigurat pentru că era prost și leneș, iar Jan îl prindea  de o mînă  să nu se piardă în vîltoarea de spumă. Uneori era furios și îi dădea drumul să fie înghițit de mare, alteori scenariul era că îl trăgea pe punte și urma o scenă de emotivitate ca-n filmele indiene, aplaudata de camarazii marinari.

Alteori, cînd era în drumuri lungi între staționări Colonelul apărea în scenarii cu un motor  imens, american, înzorzonat cu tinichele lucitoare (tot pe masura prostului lui gust) iar Jan îi căuta ceartă și îl bătea/îl zdrobea călcînd-ul sub roțile japonezei lui prăfuite. În altă variantă într-o o bătaie teatrală ca între motocicliști ”sălbatici” se termina cu Colonelul umilit doar, tremurînd de frică. Mai era și scenariul în care mergeau împreună în celulă, motor lîngă motor avînd în față nesfîrșitul drum, ei find prieteni și frați pe motoare.

Oricum, din toate scenariile dacă ar fi fost făcută o socoteală în cele mai multe cazuri Colonelul o sfîrșea violent, demonstrativ și melodramatic făcut zob de Jan.

Un doctor de cap  s-ar fi lamurit imediat de doagele stricate din capul lui Jan, dar evident  nu s-ar fi dus niciodată la doctor pentru asta și cu atît mai puțin ar fi povestit cuiva despre gîndurile lui legate de Colonel. Problema majoră, mama tuturor frustrărilor și diagosticul pe care orice urmaș a lui Carl Gustav Jung¹ l-ar fi dat era că Jan de dinainte de Colonel ajunsese la un vîrf de armonie și echilibru cum foarte rar se întîmpla să ajungă un om iar Colonelul a  intervenit nechemat și a-i fi distrus acea viață.

Ce-i drept nici acum nu o ducea tocmai rău, ba din contra. În spatele imaginii sărăcăcioase pe care o afișa de voie de nevoie, Jan avea o viață plină, din ce în ce mai plină de provocări aspre și masculine. Nu ducea doorul vieții de dinainte chiar dacă uneori îl mai lua dorul de casă și familie, de fapt altceva decît ce avea nu-și mai dorea. Dar evident  nu era meritul Colonelului situatia bună de-acum,

Dar ceea ce n-ar fi aflat nici un psihiholog și probabil era adevărul nebuniei ascunse  ar fi fost umbra de teroare ascunsă adînc sub  găndurile lui Jan. Teroare venită dintr-o  înțelegere pe care o avuse cîndva a unor cumplite consecințe și implicații ale venirii Colonelului. Acum nu ar mai fi știut să zică despre ce e vorba, Jan cel simplu la minte avea doar  umbra acelei revelații dătătoare de groază pe care n-o mai îputea vedea.

Să intre în război direct cu terifiantele amenințări pe care acum nu le mai înțelegea, asta era războiul de care fugea. Poate cîndva, în vremurile cînd strălucirea înțelepciunii lui făcea de înțeles cotloanele ascuse ale realității, probabil atunci a înțeles ceva ce a vrut sa uite sau poate Jan cel de dinainte a fost dezechilibrat  tocmai pentru a nu interveni în grozăvia aceea de neînțeles. ”Ceva”-ul asta era motivul pentru care Jan îl zdrobea cel mai adesea pe Colonel în scenariile lui și probabil o parte din  acel ”ceva” era motivul pentru care îl salva pe Colonel.

Capitolul 18,2

Minte puțină și gume³ de vară.

Pădurile de pini erau marcate de începutul toamnei. Vremea închisă, ziua întunecată și  clară,vălătucii de ceață care ieșeau din copacii de la marginea drumului făceau peisajul foarte gothic. Șoseaua  era bună, asfaltul uscat  nu circula nimeni nici dintr-un sens nici din altul.

Jan  era blindat contra frigului cu surtucul de marinar, mănuși  grose impermeabile cu încălzire electrică, cască deschisa și ochelari de pilot dar în loc de bandana peste gură purta acum o protecție din blană mițoasă de oaie care părea  o barbă de Moș Crăciun. Bocancii erau  grei, n-ar fi fost ușor de mers cu ei, dar aveau bot cu protectie de fier pe dinafară  și în toate părțile rigide aveau izolație termică din polistiren de 2cm cu canale obturabile pentru ventilație și mai ales aveau  încălzire electrică în talpă. Atît mănușile cît și bocancii aveau în original set de acumulatori și se conectau la utilajul pe care se lucra de obicei astfel echipat. Jan nu avea acumulatori și le cuplase direct la bateria motorului.

Motocicleta arăta ca o caravană pe roți, avea bagaje legate peste tot unde se putea lega. În față sub far și deasupra farului pînă la jumătatea parbrizului, în spate pe laterale deasupra coburilor erau saci de marină și un rucsac mare pe locul din spate. Pe lateralele coburilor în fiecare parte cîte un bidon metalic cu benzină (total nerecomandat, în caz de cădere este foarte periculos, aviz amatorilor).

Era frig, si frigul creștea pe măsură ce urca înspre nord.  În față se vedeau munții pe care îi avea de trecut, aveau deja o brumă de zăpadă proaspătă.

Capitolul 19. Un far în ceața teribilului viitor.

¹Carl Gustav Jung =  (n. 26 iulie 1875, Keswil, cantonul Thurgau, Elveția – d. 6 iunie 1961,Küsnacht, Elveția) a fost medic, psiholog și psihiatru elvețian, fondatorul psihologiei analitice.    sursa https://ro.wikipedia.org/wiki/Carl_Gustav_Jung

³cauciucuri

Anunțuri