Dicționar 4

Al patrulea set de cuvinte dintre Cuvintele Fundamentale.

Alături de elită – om de elită și arta – ce este arta, onoarea și loialitatea, panica cu cele două forme urmează acum foarte surprinzătoarea pereche umorul și groază-îngrozire.

Cuvintele acestea, umorul și groaza,  după cum se va vedea sunt înrudite.

 Umorul, lumina din vremurile tulburi.

Umorul este un cuvînt straniu și încă nedefinit la fel ca și celelalte Cuvinte Ascunse.  Cuvîntul  „umor” este cunoscut și folosit cu lejeritate  de orișice om, cu același sens fără prea multe subtilități. Mai mult chiar acest cuvînt este folosit aproape întotdeauna corect atît de cel care îl pronunță căt și de cel care îl ascultă dar marea ciudățenie ( aceiași „ciudățenie” ca la celelate Cuvinte Ascunse) este că nimeni nu știe încă să îl definească simplu și clar.

Ce este umorul (?), de ce rîd oamenii la glume(?), ce sînt glumele și bancurile(?) ș.a.m.d., sunt întrebări fără răspuns utilizabil.

Deocamdată este comun acceptat că e de la sine înţeles despre ceva ca fiind glumă – umor și că fenomenul în sine este intuitiv și natural cu aceiași valoare pentru toți oamenii chiar dacă nu are o definiție clară. Voi contrazice această abordare limitată și voi pune ordine și în această magazie.

Umorul este suma reacțiilor de natură vegetativă a unui om atunci cînd evenimentele la care participă au altă evoluție decît cea prognozată de modelul virtual  propriu al realității și totodată noua situație este considerată fără pericole.

Sunt cîteva precizări necesare pentru a fi bine înțeleasă această definiție:

  • Evenimentele la care participă un om sunt unele vizibile/ fizice iar altele doar mentale. O poveste spusă unui om, spre exemplu, îl face pe acel om să participe la evenimentele povestite chiar dacă fizic este în alt mediu
  • . Sunt mai  multe tipologii de evenimente (din realitatea fizică sau dintr-o realitate mentală) în care poate fi un om implicat de unde va apărea și o clasificare a tipurilor de umor.
  • Trebuie lămurită referirea din definiție la „modelul virtual al realității” despre care am afirmat îl folosesc toți oamenii. În mintea fiecărui om este construită replică virtuală al realității, chestiune care contează pînă acolo încît acest model să fie considerat el însuși ca fiind realitatea adevărată. Evenimentele la care participă individul o dată cu realitatea virtuală generată de minte primesc în fiecare moment prognoze de evoluție, asta e misiunea cea mai importantă a gîndirii atît la oameni cît și la dobitoace. Dacă cineva aruncă o piatră de exemplu, fără nici un efort și fără să poată fi oprită, mintea face prognoza traiectoriei. Astfel omul (sau animalul) se poate feri sau poate încerca să prindă piatra estimîndu-i traiectoria ca și cum nu ar gîndi la asta.
  • De ce vorbim de reacții vegetative (?), este o altă chestiune importantă. În funcție de evenimentele la care participă omul, prognoza mentală a evoluției poate fi în zona de pericol, caz în care se vor activa mecanismele defensive sau de atac cu producerea de hormoni specifici. Imediat ce prognosticul virtual este infirmat de desfășurarea evenimentelor reale și se decide lipsa pericolului, infuzia de hormoni împreună cu pregătirea răspunsului fizic devin inutile. Acela este momentul considerat reprezentativ și identificator pentru umor și anume cînd activarea mecanismelor hormonale – vegetative pentru a face față unui factor de stres devine inutilă. Întreaga această energie vitală pregătită pentru utilizare este redirecționată și consumată în starea de efuziune urmare a unei întîmplări umoristice. Rîsul se cheamă rezultatul fizic al deturnării energiei vitale  produse inițial pentru a face față pericolului și fără scop în final. Sunt și cîteva amănunte de natura chimico-biologice, hormonii compensatori și alte chestii care nu mă interesează. Fundamental acesta este mecanismul.
  • Categorisirea evidentă a fazelor umoristice, de la situațiile care provoacă rîs necontrolat pînă la umorul fin este dată strict de tipul de evenimente virtuale/ realitate virtuală  la care participă omul. Sunt pe de o parte  evenimente cu evoluție ideatică (doar în lumea ideilor) pentru glumele inteligente sau evenimente cu reacție fiziologică masivă pentru glumele care produc empatie fiziologică. Din acest punct de vedere o extremă interesantă este reacția (și explicația succesului acestui tip de activitate) distracțiilor tip montaigne russe.
  • Ce  mai ciudată concluzie, și animalele au umor.

Groaza-îngrozirea

Nu am avut nici o tragere să abordez un astfel de subiect dar cuvîntul groază, explicația și mecanismul funcțional s-au autodefinit singure ca o continuare a umorului.

Groaza – îngrozirea sînt echivalentul umorului cu o singură deosebire esențială și anume că evoluția modelului virtual este contrazisă de evoluția evenimentelor reale dar situația este periculoasă.

Groaza – îngrozirea este suma reacțiilor de natură vegetativă a unui om atunci cînd evenimentele la care participă au altă evoluție decît cea prognozată de modelul virtual al realității și totodată noua situație este considerată periculoasă.

Sunt și aici cîteva precizări necesare:

  • Groaza nu este similară fricii. Greșeală comună datorată necunoașterii sau comunicării necizelate. Frica este o stare profundă dată de analiză și conştientizarea unui pericol, frica poate fi bună sau nu, dar este alt subiect. Groază sau îngrozirea este o situație de spaimă instantanee corelată cu incapacitatea operațională a modelului virtual de realitate.
  • Groază este legată de panică. O bună definire a conceptelor arată clar modul în care se combină. O minte puternică va face față șocului groazei – a îngrozirii și va căuta modele virtuale operaționale în noua situație. Alternativa fiind o minte fără experiențe asimilate, o mminte slabă,  caz în care  negăsirea alternativelor operaționale duce la instaurarea panicii. Contează deci experiența în găsirea modelelor noi sau inteligența care favorizează asimilarea  altor modele în timp real.

 Cui folosește.

E timpul să dau explicații, de ce sînt acestea cuvinte fundamentale și care este motivul pentru care le acord această importanță.

În primul rînd e interesant de subliniat (în caz că nu s-a văzut deja acest lucru) că sunt cuvinte cu referire la concepte ancestrale, preunamoinde la fel ca și onoarea și loialitatea despre care am vorbit în articolul precedent. Asta are o însemnătate oarecare prin faptul că atît umorul cît și groază-îngrozirea sînt comune și animalelor gînditoare nefiind specifice omului. Pun capăt din punctul meu de vedere speculațiilor despre umor ca fiind diferențiatorul omului de animal, speculații cu oarecare circulație și suport.

Mai important decît aroganța de a fi cel care explică ne explicatul există două motive puternice și practice a faptului că am inclus acest binom în Dicționarul de încheiere.

  1. Umorul este cel mai puternic generator de Marker. Mă refer la Marker comportamentali în stricto sensu cu semantica anterior definită în „Colecția mea de markeri”. Umorul, glumele oamenilor sînt necontrolabile și dau diagnoza modelului virtual față de care sunt raportate. Este o metodologie incredibil de puternică și cvasi necunoscută pentru susținerea situațiilor de atac manipulativ sau negociere. Ușor de asimilat și exersat, cunoașterea markerilor identificatori din umor dă avantajul strategic al cunoașterii în linii mari sau în detaliu a modelului realității virtuale ale țintei. E suficient spus, pentru cine are minte și nevoie, va ști de aici ce are de făcut.
  2. Groaza și îngrozirea sînt compensabile prin experiență. E o exprimare cheie care are în ea un mare secret, evident de altfel exact ca și secretul lui Polichinelle. Și anume că prin experiență se poate controla groaza – îngrozirea și PANICA. Panica de oricare sorginte, atît cea de șoc cît și Panica comună. Iar prin extrapolare, conform logicii din articolul despre Panică și Elită, rezultă că învățarea este drumul către elită, singurul drum posibil. Și mai dă un răspuns puternic anume spune ce înseamnă învățare adevărată. Singura învățare adevărată este cea care acumulează experiență ridicînd capacitatea modelelor realității virtuale de a fi operative. Restul nu contează.

În final adaug concluzia seculară a umoriștilor și a celor hîtri puși pe glume. Umorul nu-i mîncare pentru proști. Mai zic eu că pentru conformiștii liniștiți, înnecați în panica comună, umorul este ca insecticidul.

Anunțuri