Onoarea și loialitatea sunt contrare intereselor individuale, sunt contrare propriei supraviețuiri dar totodată sunt baza existenței societății. Onoarea și loialitatea în orice formă de manifestare îl fac pe individul dintr-o turmă/dintr-un grup social să folosească resursele și energia de supraviețuire proprie pentru propășirea grupului.

Definiție onoare și definiție loialitate.

În continuarea Dicționarului de Cuvinte Ascunse sunt două definiții importante pentru două cuvinte care marchează istoria lumii trecută și viitoare.

Vor fi definițiile complete  pentru „onoare” și pentru  „loialitate”.  Aceste definiții sunt suficient de restrictive pentru a nu  avea răspunsuri din afară și totodată suficient de largi pentru a cuprinde toate înțelesurile acestor cuvinte. Mai important chiar, sunt simple și clare.

Înainte de a intra în subiect în locul unui efort greoi de a armoniza semantica ar fi mai simplu și mult mai util  un test simplu, o auto- interogație despre ceea ce se crede că ar însemna aceste cuvinte: onoare și loialitate. O astfel de interogație făcută cu sinceritate și a cărei răspuns ar trebui să fie de tipul : „onoarea este …………….” și  „loialitatea este…………………”  în cele mai multe cazuri verificate la un răspuns nemulțumitor.

Ce înseamnă onoare și cum este folosit spre  cuvîntul onoare? Sau „a fi onorabil(?)” sau orice alt cuvînt viu derivat? Probabil ca rezultatul acestei interogații  este ambigu și de nefolosit. Un răspuns cît de cît rezonabil poate fi dat rezolvînd  cazuri particulare ale folosirii cuvîntului dar cu adevărat definiția unificatoare a tuturor sensurilor este de negăsit. Așa se ajunge la a se considera că și aceste cuvinte se adaugă mulțimii acelor cuvinte nedefinibile  dar importante, cu valoare (semantică) care transcede potențialul limbiilor vorbite. Evident că nu este așa, de aceea am scris acest Dicționar de Cuvinte Ascunse.

O consultare a dicționarelor actuale rezultatul  este previzibil și din aceleași cauze la fel de nedumeritoare¹, versiunea definiției de acolo (din orice dicționar) esteo înșiruire de cazuri particulare (doar după dicționare se vede  de exemplu că onoarea militară – darea onorului militar nu este   legată  decît fonetic de onoarea hoților). În această chestiune importantă dicționarle nu sunt pregătite să dea definiții.

Cautările pe internet dau rezultate chiar mai dezastroase și de necomentat, nivelul de inteligență investit în răspuns în acest caz fiind inferior celui din dicționarele scrise.

Definiția onoarei. Ce este onoarea?

Onoarea are legătură cu plata datoriilor.

După cum sunt mai multe forme de datorii așa sunt mai multe forme de onoare. Datoriile sau îndatoririle pot fi  de afaceri, sociale sau de altă natură. Există datorii față de organizații, față de grupuri, față de țară, fața de comunităţi, datorii financiare ș.a.m.d..

Onoarea cuiva este capacitatea și dorința acelui om de a-și plăti datoriile.

Aceasta este definiția completă și clară a cuvîntului onoare.²

Sunt cîteva concluzii care apar din această definiție, concluzii care merită subliniate:

  • Onoarea nu are legătură cauzală cu cinstea sau corectitudinea, cu morala sau cu alte calități. Cineva poate fi necinstit sau imoral dar totodată foarte onorabil în sensul că îndatoririle pe care și le acceptă le și îndeplinește. Cinstea și comportamentul moral sînt așteptări sociale care pot sau nu pot fi asumate ca îndatoriri. Spre exemplu onoarea între hoți sau între escroci presupune că ei își respectă angajamentele reciproce, „își țin spatele” unul altuia eventual și sunt corecți între ei conform protocoalelor asumate. Evident hoții sau escrocii nu pot fi cinstiți în raport cu victimele lor. De asemenea onoarea militară nu presupune raportarea la codul moral social ci la cutumele militare iar din această cauză un criminal de război poate avea o onoare militară nepătată. Neînțelegerea acestei diferențieri creează confuzii majore;
  • Un om onorabil trebuie să aibă capacitatea de a-și plăti datoriile. Doar simpla dorință sau intenție de a plăti (onora) datoriile, oricît de sinceră este, nu ajunge. Singurul lucru care contează este plata efectivă și intenționată a datoriilor;
  • Onoarea sau onorabilitatea are legătură doar cu plata datoriilor/îndatoririlor nu și cu asumarea acestora. Este important de subliniat acest aspect, generator și el de mari confuzii;
  • Trebuie separate exprimările care au cuvinte din familie cu rol de politețe, diplomație sau  apreciere. A fi onorabil sau a fi om de onoare este o calitate socială evidentă, un atribut eventual măsurabil. Din această cauză s-au dezvoltat expresii protocolare cu referire la această calitate, sensul lor fiind derivat din definiție. Fiind un concept fundamental din punct de vedere social este și un atribut social fundamental și de aceea a face aprecieri despre onorabilitatea/capacitatea de a fi om de onoare a cuiva este probabil cea mai sensibilă apreciere. Forma comună de „a face onoare cuiva” înseamnă a aduce omagiu onorabilității – a-i certifica onorabilitatea. La fel „a da onorul” are însemnătatea de a certifica/garanta/a arăta respectul pentru onorabilitatea celui care primeşte onorul;
  • Onoarea este calitatea fundamentală a unui om din sociatate. Este mai importantă și mai veche decît orice altă calitate/atribut după care sunt apreciați oamenii. Dacă despre oricare altă calitate a unui om sunt diferențe de interpretare și de conținut de la o civilizație la alta, de la o perioadă istorică la alta, valoarea cuvîntului ”onoare” este constantă.  Onoarea are exact același înțeles pentru orice om din orice loc al lumii în orice perioadă a istoriei. Calificativele de a onora, a da onorul sunt din această cauză cele mai importante aprecieri în toate culturile lumii. Din acest motiv și datorită presiunii naturale de devalorizare a cuvintelor, sensul particular al calificativului a onora a pierdut din substanță rămînînd doar ca formă de protocol în mai multe cazuri;

Cinstea și onoarea!

Sunt două atribute ale umanității confundate adeseori dar radical diferite. Onoarea este întîia calitate a unui om, fundamentul societăților și a legăturilor din orice grup pe cînd  „cinstea” este un atribut, o calitate relativă la situația dintr-un moment dat și într-un context social specific.

Clarificator în această chestiune este modul de evoluție și de folosire a formelor protocolare derivate din rădăcina conceptelor:

  •   „Cinstea”/”a fi cinstit” a evoluat către forma protocolară și anume „a cinsti (pe cineva/ceva)”  -„a da cinstire (cuiva)”” sau „cinstitul (domn/doamnă)”-„preacinstitul (domn)”;
  • „Onoare” cu formele protocolare „a da onoare(cuiva)” sau „a onora (pe cineva/ceva);

Ei bine prin această comparație între formele protocolare, comparînd valoarea și intensitatea utilizării celor două specii, mie cel puțin îmi este clară puterea și valoarea net superioară a onoarei în fața cinstei.

De  exemplu: care formulare protocolară din perechile de mai jos este cea mai puternică?

  • „a cinsti”  versus „a onora”;
  • „cinstitul domn…” versus  „onorabilul domn…”;
  • „a da cinstire” vesrus „a da onorul”;

Foarte interesantă chestiunea asta!

Definiția loialității. Ce este loialitatea?

Loialitatea înseamnă capacitatea unui om de a-și asuma îndatoriri.

Aceasta este definiția completă a loialității.

Sunt și aici concluzii care trebuiesc întărite:

  • Loialitatea este legată direct cu onoarea. În etichetarea cuiva spre exemplu, se pot face toate combinațiile de afirmații  onorabil – loial, fiecare din etichete fiind logică și de înțeles. Astfel un individ poate fi: onorabil și loialneonorabil și loial; onorabil și neloial; neonorabil și neloial;
  • Patriotismul este un caz special al acestui binom, se referă la înțelegerea/acceptarea îndatoririlor față de țară și totodată la disponibilitatea de a le onora (ca să vezi expresie – a le onora);
  • Dacă onorabilitatea nu are legătură directă cu moralitatea și/sau cinstea, loialitatea în schimb are legătură cauzală completă cu oricare din aceste două concepte – valori sociale. Legătura acesta este și motivul pentru care oamenii prea puțin subtili consideră existentă legătura între onoare și alte valori sociale;
  • Necunoașterea îndatoririlor și deci ne asumarea lor poate fi sau nu poate fi o formă de ne – loialitate. Subliniez prin această afirmație că problema este necesar a fi lămurită în cazuri specifice și cel puțin din punctul meu de vedere este ambiguă în formă absolută;

¹Dau un extras din dicționar :ONOÁRE f. 1) Demnitate morală, care caracterizează conduita; cinste. ◊ De ~ a) demn de încredere; b) care angajează cinstea cuiva; c) onorific. Pe cuvântul meu (tău, lui etc.) de ~ (sau pe ~ea mea (ta, lui etc.) formulă folosită pentru a confirma ceva sau pentru a garanta respectarea unei promisiuni. 2) Autoritate morală de care se bucură cineva. 3) Amor propriu. *Gardă de ~ gardă simbolică instituită în semn de respect cu ocazia unei solemnități. 4) Semn distinctiv care se acordă cuiva pentru merite recunoscute; cinste. A munci pentru ~. [G.-D. onoarei] /http://dexonline.ro

²Folosirea termenului de ”plată” este exhaustivă, nu se referă doar la aspectul comercial.

Anunțuri