O mică recapitulare în acest moment simplifică și aduce o mai bună înțelegere a ideilor.

Concluzia celor anterioare, într-un limbaj mai relaxat ar fi că un discurs oratoric este atunci cînd un individ vorbeşte unui grup (de oameni) și îi face pe aceștia să aibă alte păreri decît pînă în acel moment.

Conștient sau nu, voit sau nu, vorbitorul se folosește de faptul că ascultătorii sînt legați unul de altul de un păienjeniș de relații iar puterea lui, puterea vorbelor și ideilor lui este bazată și exploatează slăbiciunea (adică o mai mică opoziție la ideile transmise) indivizilor legați astfel. Cumva vorbitorul se adresează atît ascultătorului individual cît și celorlalți oameni de care ascultătorul este legat. Așa înțelege un ascultător mesajul discursului oratoric și acolo este slăbiciunea lui, în faptul că este conștient că același mesaj și aceleași idei au ajuns la ceilalți. Peste acest fapt este foarte greu de trecut pentru ascultătorul unui discurs oratoric bun[1].
Din aceste explicații reiese și importanța simultaneității și a evidenței mesajului trimis de către vorbitor ascultătorilor săi. Cu cît va fi mai evident mesajul și deci fiecare ascultător va avea o percepție mai puternică a faptului că mesajul ajunge la fel cum ajunge la el și celorlalţi, pe de o parte, iar pe de altă parte dacă se realizează și simultaneitatea [2] sau percepția simultaneităţii măcar, cu cît sînt aceste criterii mai bine atinse cu atît puterea mesajului este mai mare.

Acestea fiind zise urmează demontarea mecanismelor. Vor urmă:

  • Tipurile de discurs oratoric.
  • Elementele constitutive.
  • Îndrumar de construcție a unui discurs oratoric.

Notă.

Dacă se întreabă cineva despre sursele de informații pe care mă bazez (în ,,Meșteșugul Discursului”) trebuie să precizez că absolut toate ideile, construcția și structura, sunt originale. Textul nu poate fi criticat și nu este criticabil din acest punct de vedere, fiind esențial un text tehnic și elementar, un alfabet al comunicării de fapt. De asemenea trebuie ținut cont că textul are o adresabilitate limitată fiind util și pe înțelesul unui număr restrîns de oameni.

[1] Deloc surprinzătoare concluzia că un orator se adresează doar grupurilor. Napoleon vorbea  armatei, Hitler  vorbea poporului german, Cicero vorbea senatului,un primar vorbește cetățenilor, un director de școală -elevilor,e.t.c..

[2] Pare evident că mesajul unui orator ajunge simultan la toți ascultătorii dar sînt cazuri în care este greu tehnic de obținut simultaneitatea, de exemplu la un discurs radio sau un discurs  distribuit prin înregistrări. Atunci contează ca efectul să fie ca și cum ar fi simultan transmis, fără idei intercalate.

Anunțuri