Capitolul 1. Apa caldă menajeră- prescurtat A.C.M.

Capitolul 16. Adio ridere!

Capitolul 17.1

Încheierea unei etape.

 Dintr-un anumit punct de vedere se poate spune că aici s-a încheiat povestea Reparațiilor Băii Divine. Această problemă nu a devenit scopul vieții lui Jan așa cum probabil era de așteptat. Se poate spune chiar că nu a întreprins ulterior nici o acțiune (sau mai precis nimic care să poată fi numit acțiune) în direcția aceasta.

Plecarea Colonelului în lume îl lăsase bulversat și fără reperele pe și care le construise cu migală întreaga lui viață de pînă atunci. Promisiunea că îl va căuta Beneficiarul, Jan o interpretase că va fi un fel de Revelație  sau ceva asemănător și care îi va face  toate lucrurile limpezi și-o să dea fericirea peste el. Nu se întîmplase nimic de genul ăsta următoarea perioadă, nici o experineță paranormală sau exoterică. Dacă nu ar fi avut dovezile materiale și confirmarea familiei despre existența Colonelului și a întîmplărilor acelei săptămîni s-ar fi îndoit de sănătatea lui mintală.

Sticla de vin pe care o adusese Colonelul în lume la prima întîlnire devenise importantă. Cam la  după un an de la evenimente o găsise înghesuită cu cele două pahare cu tot , prost depozitată, printre piese recuperate și scule uzate.  O recuperase intactă și aproape plină și într-o pornire teatrală într-o seară scosese paharele pe masă sub nuc ca să serbeze sau să comemoreze Primul Contact. Teatralismul durase foarte puțin timp, nu era Jan chiar atît de ruinat încît să inventeze ritualuri totuși un moment de meditație cu un pahar din acel vin tot se întîmplase, avusese un an de rahat și medita la asta. Meditația venise și se duse, fără sco și fără efect, dar vinul era cu adevărat din Rai. Să fi fost ceva adevărat sau efect placebo contează prea puțin dar vinul îl percepuse ca avînd calități mistice.  Bun, profund, îi adusese un moment de pace și armonie iar starea aceasta împreună cu starea de sănătate și vitalitatea i se păstrase (și în continare avuse parte de asta) îl făcuse pe inginerul Jan să presupună că prin acea licoare se transfera biologiei pămîntene ceva din ceva din supranaturala perfecțiune biologică și mentală cu care se făcuse din nimic corpul fizic al Colonelului.

Capitolul 17.2

  Sticla  și paharele au devenit de atunci (în viitorul care ar fi putut exista) cea mai importantă comoară a familiei. Jan și-a instruit nevasta ca o data pe an, în prima seară de vineri a lunii octombrie, cei din familie să stea la o gură de vin din acel vin și din acele pahare.. A fost o ciudățenie pe care ai lui, oameni normali, au acceptat-o și au dezvoltat-o.

Evident o sticlă de vin n-ar fi ajuns prea mult decît poate în imaginația lui Jan care presupunea că o să fie doi -trei oameni  un an sau doi.  Problema cu ritualurile astea mistice care au și ceva dovezi în susținere e că se comportă ca o molimă iar în cazul de față se adunau zeci de rude sau mai puțin rude (mulți neprimiti în curte, uitîndu-se doar  peste gard) iar  ”o gură de vin” se transformase din motive practice într-o picatura diluata in litri de apa minerală.

Ritualul s-a împămîntenit  și are șanse mari  să continuie. Nepoții, strănepoții se vor aduna sub nuc  (iar mai tîrziu sub nucul nou plantat  în locul in care fusese nucul cel vechi) pentru ritualul ”vinul Colonelului”, prin care cei din neam  vor primi o picătură adevărată sau doar iluzorie de Rai.

Capitolul 17.3

A trecut un an și jumătate de cînd plecase Colonelul în lume.

Viața lui Jan se schimbase printr-un șir incredibil de reușite profesionale și sociale. Devenisecunoscut și cîștigase o grămadă de bani. Prin nuștiu -ce  noroc intrase pe val, era considerat un guru al unui nou stil artistic, promotprul modului de viață de ”a trăi în comuniune cu tehnologia”, tekno-hippie.

După finalizarea (și din acest[a cauză) acelui punct termic făcut avîndu-l pe Colonel ca ucenic, notorietatea profesională a lui Jan explodase amețitor. Se poate spune ca a fost o mare șansă de afirmare profesională sau magie providențială, cine ar putea ști?

Abilitățile de exprimare artistice latente pînă la vizita Colonelului, erau acum activate mai ales de o presiune socială, un noian de cereri de colaborare  venite de la oameni care parcă își înnecase mințile în misticism. Ceea ce construia  era considerat  artă funcțională, purtătoare de mesaje profund existenţiale.

Creșterea explozivă a notorietății artistico-tehnice era presupus datorată în mare măsură  unor acțiuni hocus-pocus  de-ale Colonelului, cel puțin asta era părerea fermă a lui Jan.

Era căutat, încercînd să refuze lucrări crescuse prețul de 3 ori la început, de 5 ori, de 200 de ori în final și tot era solicitat cu desperare. Oameni incredibil de bogați veneau de departe pentru a-l angajacu credința că vor primi revelație și înțelegere în urma contactului și contemplînd o instalațiile făcute de Jan.

Ceea ce e făcea acum era considerat (mai ales de catre critici de artă) noua formă de artă cinetică  ”sculptura funcționalistă ambientală”  care printre altele, creștea exponențial prețul imobilului în care era amplasată. Într-o lume secată de inspirație în care tot ce se putea inventa se inventase deja ceea ce aducea Jan era original și radical, era ”contra” a tot ce se însemna arta ecologică a ultimilor decenii. În siajul lui se născuse Tekno -hippie, curentul artistic -social al secolului. S-au scrises  lucrări de critică și eseuri despre ,,punctea artistică dintre tehnologie și divinitate” pe care o construia Jan cu fiecare lucrare iar inventarea acestei sintagme (să fi fost Colonelul implicat oare?) făcuse mulțimile de îmbogțiți ai lumii cu viețile searbede și măcinate de lăcomie să dea năvală să-și cumpere fiecare căte o părticică din puntea către divinitate pe care o construia Jan.

Ultima lucrare de exemplu, terminată de curînd în luna martie era un punct termic amplasat întreg nivel al unei case, din sticlă pentru a fi la vedere. Centrala termică, echipamentele fuseseră comandate special după indicațiile lui Jan din material transparente sau cu texturi diverse, efectul final era cu adevărat impresionant. Lumina flăcărilor era preluată prin fibre optice si ilumina sincron funcționării întregul nivel.

Jan devenise blazat, faima neașteptată era sîcîitoare. Considera ridicolă aprecierea exagerată a operelor lui iar ieșirea brutal din anonimatul în care se camuflase cu atîta grijă era cel mai greu de suportat. Era absolut sigur că nu construia nici o punte către divinitate iar arta și tehnologia chiar dacă erau legate aveau altfel de legături decăt împopoțănările  atribuite  acum.

Se apropia vara, era luna mai.

Capitlolu 17.4

Într-o dimineață de luni în acea lună de mai, Jan a plecat și el în lume.

Începuse ziua obișnuit, se pregătea să meargă la muncă cu vechea lui mașină amprentată de mîna Colonelului cînd a avut un stop de gîndire, o revelație cum ar fi descris discipoliil lui momentul.

Nu avea nici un motiv să continue munca, trebuia să să caute întrebările  și răspunsurile la întrebări  de după vizita Colonelului. Lucrurile nu mai aveau sens iar funcțiunile vieții personale erau datorate  inerțieie biologice și sociale.

A plecat în aceeaşi dimineață călare pe bătrînul lui motor japonez, cu foarte puține bagaje, fără nici o destinație stabilită.

Nu a dat prea multe explicații, a  plecat și dus a fost. Oricum lumea începuse să-l vadă că se țăcănea și n-a fost nimeni prea uimit.

Capitolul 18. Datorii și prieteni de doi bani

Anunțuri