Capitolul 1. Apa caldă menajeră- prescurtat A.C.M.

Capitolul 14. Pifanul

Capitolul 15.1

Jan nu mai putea de curiozitate. Ce făcuse colonelul de sîmbătă pînă acum și cine era femeia care îl adusese la muncă.

Terminase de cărat ce aveau de cărat.  Jan habar nu avea cum să înceapă nici discuția nici treaba de făcut.

– Colonele, mai precis ce știi tu să faci? Pricepi ceva din ce este făcut aici?

– Nu știu nimic, urma să mă înveți tu.

– Cum adică nimic nimic? Păi atunci chestia aia cu transferul de cunoștințe și tot restul? Văd că ești bun la prezentat moda dar în rest nimic.

Adevărul e că din punctul ăsta de vedere Jan avea de ce să fie invidios. Colonelul arăta cu adevărat bine, era chiar elegant cum era costumat, bărbat înalt, atletic cu trăsături cizelate.

– Sunt toate cunoştinţele tale în capul meu, trebuiesc doar dezarhivate.

– Auzi Colonele, cine era fata aia?

Întrebarea acesta o vroise  prinsă natural în discuție, fără să pară a avea importanță deosebită.

– Care fată?

– Aia care te-a adus cu mașina.

– Nimeni important pentru tine, o fată care m-a adus cu mașina. Începem treaba șefule?

– Nu vrei să îmi zici? E mare secret să înțeleg.

– Nu este nici un secret doar că nu e treaba ta. E viața mea privată.

– Bine domnule, adică eu nu am nici un secret și nici o viață privată iar tu da. Nu pare corect.

– Ba este foarte corect. Avem fiecare viață privată începînd de vineri seara.

– Adică nu îmi răspunzi la o întrebare atît de simplă?

– Jan, sunt întrebări la care trebuie să îți răspunzi singur.

Capitolul 15.2

  • Aha, faci reguli noi. Bine atunci.

Jan avea un egal de care trebuia să țină cont. Din cauza simetriei lor, multe din tehnicile de manipulare/comunicare/persuasiune care-i făceau viața ușoară în relația cu alți oameni erau inutilizabile.

  • Bine atunci, trecem la treabă. Eu mă ocup să leg kitul vană cu trei căi la instalație și la puffer iar tu să pregătești robineții cu olandez si echipează pufferul. Pînă desără ar trebui să facem proba de presiune pe încălzirea în pardoseală.
  • Șeful, nu știu ce trebuie să fac. Nu știu care e pufferul.

  • Am zis eu ca o să fii ca o ganteră la gît. Măcar dacă veneai săptămîna trecută te puneam la spart cu pickhammerul.

  • Șefule, doar o dată trebuie să îmi arăți.

Jan se apucase de treabă, întors cu spatele la Colonel, măsura cu ruleta pe perete.

Faptul că  fuseseră conectați avea și avantaje. Jan știa foarte bine ce vulnerabilități avea el personal  și care erau profilurile comportamentale la care făcea față cu dificultate. Colonelului avea să îi fie la fel de greu să facă față unui profil comportamental din această categorie. Pentru relația cu Colonelul tocmai importase un astfel de profil comportamental

– Jane, te porți urît cu mine. Zi-mi ce am de făcut exact.

– Ți-am zis, echipezi pufferul. Daca nu reușești, nici o problemă mă ocup eu după ce termin aici.

– Va fi o zi urîtă cred. Ești nemaipomenit de antipatic. Nu-mi trebuie decît cîteva indicații simple.

Jan s-a oprit din măsurători. Meticulos, cu toate tipicăriile comportamentale al maistrului bătrîn și arțăgos, s-a întors către Colonel. A urmat pauza de 30 de secunde (tot din tipicăriile şantieriste) prin care își arăta stăpînirea asupra acelui subsol.

– Tovar´șe ucenic. Tu ai stabilit că avem „viață privată” și nu se cuvine să ne punem unul altuia întrebări. Sunt întrebări la care trebuie să îți răspunzi singur.

Colonelul era în picioare, în același loc în care descărcase sculele și bagajele. Părea normal -binedispus dar de fapt o ușoară iritare în creștere îl marca. Se gîndea că arata ca un fraier, Jan se juca cu el, și nu uitase că mai fusese umilit nu demult în același subsol.

– Jane, nu e echitabil și nici nu este onorabil să faci asta acum.

– Luminează-mă tu ucenicule, ce este echitabil?

– Să ne împărtășim cunoașterea și înțelegerea, suntem camarazi pentru a salvarea universului.

Colonelului îi tremura vocea, aproape plîngea de frustrare. Era o altă situație nouă căreia trebuia să îi găsească din mers înțelesul, știa că nu este bărbătește să bocească dar nu știa cum să facă să se abțină, fizic.

  • Bine, bine. Nu plînge că mă apucă rîsul. De ce nu ai prezentat problema așa la început. Zici că avem un fel de contract.
  • Da Jan, camaraderie și echitate. Vreau din toată inima să îți dau din înțelegerea mea. Vreau să te ajut să pui întrebările, marile întrebări. Să te ajut să pui „întrebarea”  corectă fiindcă „întrebarea” este cea mai importantă parte a răspunsului iar eu te voi îndruma. Așa suntem noi doi acum.

Colonelul bătea cîmpii, fără doar și poate. Nu era surprinzător că scotea astfel de propoziții ditirambice încercînd să spună lucruri simple. Nici controlul emoțional nu prea funcționa, trecea de la o stare la alta fără nici o restricție. Ambele probleme aveau să își găsească rezolvarea în timp dar momentan era enervant și ridicol din aceaste cauze..

Acum  Colonelul se bucura ca un copil care primește un dar interzis. Îi dăduse lacrimile și îi curgea nasul. Habar nu avea să se șteargă la nas

  • Bine bine. Jan se dădea îmbunat, blînd și superior. Am înțeles, echitatea cunoașterii. Ce frumos, așa facem, de ce n-ai zis de la început.
  • De ce a trebuit să fie așa de greu Jan?

Evident că și dramatismul ieftin era comun deocamdată Colonelului..

  • Colonele, vreau să încep eu cu o întrebare profundă. Facem cu rîndul la întrebări, pentru echitate.
  • Da Jan, camarade.

  • Cine kilu meu era femeia aia care  te-a adus  dimineață și unde ai agățat-o?

Capitolul 16. Adio ridere!

Anunțuri