Capitolul 1. Apa caldă menajeră- prescurtat A.C.M.

Capitolul 12. Tribul Primilor Oameni

Capitolul 12bis.1

Se lumina de ziuă. Vinul, discuțiile, emoţiile nopții le consumase energia fiecăruia, acum erau amorțiți. Lui Jan îi era cald și bine, înfofolit cu pătura. Lupta vitejește să nu închidă ochii, să-l ducă pe Colonel undeva să doarmă.

Era o dimineața răcoroasă de sîmbăta, asemănătoare cu multe alte dimineți de început de an, de după chefurile studențești. Le știa mirosul și s-ar fi bucurat de el dacă ar fi avut energie. Pe timpurile studenției cînd exersa împreună cu gașca lui de prieteni repetenți „deschiderea oficială a anului de învățămînt”, de la începutul lui septembrie pînă către sărbătorile de iarnă, pe vremea aceea diminețile de toamnă de după chef erau un moment neplăcut. Mirosul și zgomotul specific combinate cu mahmureala energică de dinainte de somn nu erau apreciate pe cît ar fi meritat.

Acum era altfel și îl bucura faptul că sunt simțite la fel și de Colonel.

  • Mergem la un hotel Colonele.

Jan s-a ridicat și încerca să îl ajute pe Colonel. Pe lîngă frigul simțit cu adevărat, o dată cu părăsirea culcușului cald de sub pătura cu care se acoperise, constată că era ceva mai beat decît credea. Diferența de altitudine dintre poziţia șezut și aproximativul stat în picioare – sprijinit era semnificativă.

  • Jan, mie o să-mi fie greu, trebuie să mă ajuți.

Cele mai bune aşteptări ale lui Jan erau ca situația Colonelului să fie comparabilă cu a lui. Din păcate așteptările s-au dovedit optimiste, funcția locomotoare a Colonelului era suspendată temporar.

Jan, într-o poziție stabilă cu picioarele depărtate ținîndu-se cu o mînă de masă încerca (asta era părerea lui) să îl ridice pe Colonel. Realizînd inutilitatea efortului, cedă bătălia. Și Colonelul cedase, obosit și înfrînt a pus capul pe masă. Jan s-a așezat cu grija înapoi pe bancă, s-a acoperit cu pătura. S-a gîndit că vor lua o mică pauză, vor mai vorbi un pic pînă își revin amîndoi, după care vor merge către oraș.

De fapt scena era mult mai prozaică, fără sofisticarea intelectuală de care își amintea ulterior Jan. Jan era beat rangă cînd a încercat să se ridice de pe bancă. S-a clătinat încercînd o ridicare, a dat pătura jos și a mormăit ceva după care s-a prăbușit înapoi. A prins de un colț pătura și a adormit cu capul pe masă. Conversația, încercările lui de a lega o acțiune coerentă erau doar o amintire virtuală.

Colonelul la fel de beat, nici nu intrase în conversație. La mormăielile lui Jan, a dat amețit un „da” din cap fara nici o semnificație, după care a pus capul pe masă și a adormit.

Nici povestea cu „melancolia” dimineţilor de după chef nu a existat  așa cum și-a amintit Jan.  Mai mult decît atît,  contrar părerii lui, Colonelul  nu simţise nicicum parfumul dimineții.

Capitolul 12bis.2

S-a trezit era probabil după amiază. Capul îl durea după cum pulsa  sîngele.

După cum constată, Colonelul dormise și el, îmbrăcat, alături în același pat, ca doi frați de băutură cum erau, pătura lui era  acolo.

Privea printre gene camera cunoscută din casă. Prin geam intra lumina de prînz. Auzea voci discutînd, cu rîsete, în bucătăria aflată alături. Voci cunoscute, nevastă-sa Lili, fiică-sa de 8 ani și un bărbat, Colonelul. Părea integrat atmosferei, era bine primit. Nu părea să sufere de traume post-alcoolice.

Nu își amintea cum a ajuns în pat îmbrăcat, i se rupsese filmul. Probabil au adormit amîndoi cu capul pe masă ca doi bravi bețivi și așa îi găsise Lili.

Cu grijă, ferindu-se de mișcări bruște care ar fi clatinat durerea din cască, a intrat în bucătărie.

Lili și Colonelul beau cafea aburindă  din căni mari iar junioara țopăia, reproducea dansul de azi noapte după indicațiile Colonelului.

-Bună dimineața lume, vreau și eu o cafea.

  • Bună ziua Jane   zise Lili.  De 20 de ani nu te-am văzut ca azi dimineață.
  • V-ați cunoscut văd.

Jan întinse pumnul pentru salutul prietenesc de biker, Colonelul răspunse cu pumnul strîns, și-au atins pumnii.

-Tati, tati. Colonelul m-a învățat dansul vostru tribal. Upii-upa   iupii- iuuuu. Junioara țopăia  bucuroasă după pașii dansului Primilor Oameni.

  • Colonele, chiar nu  mi-ai zis ca sunteți din același club ( club moto) îi vorbi Lili. Nu ți-am văzut motorul!

Jan luă  ceașca de cafea și se băgă în vorbă.

  • N-a venit cu motorul, a venit să caute de muncă aici.

-Ești  și tu instalator Colonele?

  • Încă nu  doamnă, de asta am venit la Jan.
  • Poate să rămîn cîteva zile la noi? Pînă îi găsesc o gazdă,o întrebă Jan pe Lili.

  • Vreau să rămînăă, vreau să rămînăă , țopăia junioara bătînd din palme.

  • Sigur că da. Ești binevenit   Colonele. Vă pun micul dejun?

  • Nu, bem cafeaua și ieșim în oraș. Avem treburi.

  •  Capitolul 12bis.3

    Au ieșit pe jos, mergeau fără vreun scop.

    • Jane, vreau și eu motor.
  • Păi la ce-ţi trebuie Colonele. E toamnă și nu e vreme de dat cu motorul, e prea frig.

  • La primăvară. Acum n-am nici carnet.

  • Ai prins glas. Azi și mîine ne facem de cap dar aveam o treaba de rezolvat. Azi noapte ma băteai la cap ca vrei imediat să trecem la muncă.

  • Ei și tu. Omul se mai schimbă. Chiar vreau motor.

  • Vrei să cumperi unul?

  • Normal că asta vreau. Adică se poate fără să cumpăr?

  • Să-l faci cu hocus – pocus.

  • Nu se poate, sunt om acum, Jane. Cît stau pe pămînt de-acum sunt om – om.

  • Fă rost de bani și te ajut eu să-l cumperi. Îți mai trebuie acte și identitate, dacă știi ce e aia. O să vezi că este ceva mai complicat decît pare.

  • Lasă, se rezolvă chestiunile astea cu actele. De unde fac rost de bani?

  • Ori te angajezi undeva ori cîștigi la loto. Te împrumut eu de bilet.

  • Mă iei tu ajutor, nașule?

  • Colonele, trei ani ai de muncit cu salariu pe care ţi-l dau ca să ai bani de motor bun. Asta daca tii post negru și nu schimbi hainele si pantofii.

  • Așa de puțin cîștigi tu?

  • Eu sunt patron, nu stau după salariu.

  • Ia-mă asociat atunci dacă așa se cîștigă mai bine.

  • Jan se distra, aproape rîdea de naivitatea Colonelului. Era incredibil cît umor apărea dintr-un transfer trunchiat de identităţi.

    • Pe bune Colonele. Te crezi în comuna primitivă. Finule, capitalismul e altfel. De ce sa te iau asociat? Ce motive aș avea?
  • Pentru că suntem apropiați și avem o legătură.

  • Ok ok, dar zi-mi cu ce ajută asta businessul meu. Cu ce devin eu mai bun instalator  și cum devine mai profitabilă firma mea dacă îmi angajez rude care nu știu nimic despre meserie?

  • Bine că ești tu deștept. Nu știu acum meserie dar luni seara o să fiu la fel de bun ca tine. Eu am deja toate cunoștințele tale, trebuie doar să le transform în înțelegere.

  • Ajunseră în fața unei crîșme cu terasa deghizată în cramă. Pe o pancartă reciclată din anii anteriori scria de mînă:  „Must tulburel, mici, bere, pastrame gustoase”. Preţurile erau șterse.

    • Intram să mîncăm ceva? Întrebă Jan.
  • Sigur, faci tu cinste nașule. Eu n-am bani. (asta era o poantă seacă în stilul lui Jan)

  • Pe terasă aproape toate mesele ocupate, lume eterogenă oameni din cartier care îl salutau cu respect și prietenie pe Jan.

    Mergeau către o masă liberă iar comesenii îl salutau :

    • Salut Jan/Să trăiești boierule/Să trăiți domnu’ inginer, etc.

    Jan răspundea la toate saluturile, dădea mîna cu cîte unii apropiați. Ajunși la masa liberă, Jan făcu semn și îi strigă chelnerului:

    • 10 mici și două cola!
  • Vine băiatul, imediat șeful.

  • Așa se purta  lumea în localul acela, așa se vorbea iar clienții se cunoșteau toți. Colonelul era prietenul lui Jan așa că nu stîrnea dubii.

    • Uite ce-ţi propun Jan, reluă discuția Colonelul. Luni și marți mă iei ucenic, fără plată. Miercuri, dacă-s bun, mă iei asociat.
  • Și cum o să știu eu că ești bun? Habar nu ai despre ce vorbești Colonele. Ca să fii antreprenor, chiar și asociat, trebuie ceva mai mult decît să faci meseria.  Doar pentru meseria de instalator  este suficient salariu.

  • O să vezi tu, voi fi cum trebuie. Dacă nu consideri că sunt bun, nu mă iei  asociat.

  • Oricum nu merge. De ce să te iau partener asociat cînd îmi vor scădea veniturile. Noi glumim acum dar să știi că la mine treaba e serioasă. Din asta asigur traiul familiei.

  • Facem așa: fără salariu de miercuri, îmi dai jumătate din ce cîștigăm în plus peste ce produci acum, singur.

  • Față de cît cîștigam în aceeași lună anul trecut. Lunile nu sunt la fel. Iar anul ăsta este slab, nu se mai  construiește. Este mai rău decît anul trecut și sincer nu cred să avem alte lucrări decît aia unde ne-am văzut așa că dacă ne asociem se prea poate să vii cu bani de acasă.

  • Mă voi ocupa eu și de  marketing atunci. Tu doar să  negociezi, și de muncit muncim amîndoi.

  • Veniră micii calzi pe o farfurie de carton, cu muștar și pîine și două cola. Fără prea multe protocoale se apucară muncitorește de mîncat.

    Vorbind cu gura plină, Colonelul întrebă:

    • Ei ce zici? Facem afacerea?

    Eschiva lui Jan de a nu da nici un răspuns pentru a nu legitima acțiuni ulterioare nu funcționa cu Colonelul, alter ego-ul lui.

    • Vedem noi. Dar nu m-am lămurit de ce te-aș lua luni și marți după mine? Ai să mă încurci.
  • Pentru că sunt fin’tu, boss!

  • Aha, dacă ai așa pile așa rămîne.

  • Ca să terminăm cu afacerile, mersi de găzduire dar mă descurc eu, zise Colonelul.

  • Jan nu avea nici un dubiu, Colonelul urma să fie oaspete drag pentru o lungă perioadă.

    Fără hocus – pocus, fără bani, cunoscător al lumii doar dintr-o perspectivă mai degrabă filozofică, avînd nevoie de mîncare și cazare era destul de sigur că va trebui să accepte propunerea de găzduire. Ideea  îi plăcea, Colonelul era bine primit de familie și asta era tot ce conta.

    Capitolul 14. Pifanul

    Anunțuri