Capitolul 1. Apa caldă menajeră- prescurtat A.C.M.

Capitolul 10. camarazi de front

Capitol 11.1

Noaptea coborîse pe oraș. Locul în care aștepta Colonelul era luminat oarecum de un bec stradal aflat la douăzeci de metri. Era liniște și răcoare de început de toamnă.

Rămas singur, Colonelul medita sub nuc.

Își afla corpul acum. Avusese de nenumărate ori înainte de aceste întîmplări, corpuri fizice. Acum însă era în relație directă cu celulele vitale, era prima oară cînd se lăsa disponibil metabolismului și funcţiilor biologice. Corpul lui își intra în drepturi și funcţionalităţi iar în ceea ce era acum Colonelul ca minte și spirit își făcea loc, fără menajamente, o nouă parte a „Eu” – lui.

Ceea ce îl acapara complet și îi dezechilibra întregul spirit era voința de viață a celulelor, a fiecărui organ și a corpului în ansamblu.

Această forță, voința vitală, era componentă a fiecărei gîndiri a noului „Eu” al Sfîntului majordom. Colonelul, cum îl chema pe acest nou „Eu” devenea aproape om. Chiar dacă intelectual nu avea nici un dubiu despre misterele vieții și ale morții, o spaimă de moarte atavică [1] mai presus de gîndire, venea să-i completeze și să-i modifice spiritualitatea.

Știa că organismele vii au condiționări și „voință” vegetativă [2], atribute obligatorii funcționării. Uimitor era să simtă că aceste automatisme sunt cauza si esența voinței de viață a omului, parte a „Eu” – lui fiecăruia.

Colonelul, cu ochii închiși, lua cunoștință cu organismul propriu. Mișcă degetele de la picioarel. Urmară pe rînd degetele de la mîini. Luă cunoștință de senzația de foame venită de undeva din interiorul pieptului și află în premieră ce înseamnă disconfortul fizic. Urmă răceală pe care o simţeam pe spate, tricoul subțire de vară fiind insuficient acum. Mirosi propria transpirație și luă contact cu greața (ușoară) produsă de intoxicația alcoolică. Rememora senzaţia de bine dată de pastrama mestecată și înghiţită cu puțin timp înainte și avu astfel prima experiență reușita de gurmand spiritual. Toate acestea veneau grămadă, o cavalcadă de noi extensii ale minții lui.

O dată cu apariția și categorisirea senzațiilor fizico – biologice de agreabile și dezagreabil, înțălesese că ele sunt la baza tiparul comun pentru bine și rău. Ceea ce pînă acum, în relație cu lumea vie, era eroare acceptabilă și perenă, comună tuturor oamenilor, se dovedise a fi baza conceptualizării lumii de către oamenii vii.

Capitolul 11.2

Avea amintiri și științe de-ale lui Jan care prindeau înțeles. Cea mai repetitivă cunoaștere din ceea ce era Jan avea legătură cu „armonia”.

„ Armonia”, din punct de vedere conceptual nu avea nici un înțeles pentru Sfîntul majordom. Pentru Colonel,  „ armonia” despre  care aflase de la Jan, trebuia să însemne ceva. Din cum îl cunoștea pe Jan presupunea că „ armonia” este sensul evoluției, evoluția avînd  precum  un vector direcție și sens. Urma în mod logic să afle  mai întîi, să cunoască și să înțeleagă,   ce este „ armonia”.

Simțurile fizice, senzațiile date de lumea nouă în care ajunsese îi produceau o cacofonie de idei și percepţii. O parte din ce era Jan ( care părea inutilă risipă a spiritului) se activă fără nici un efort aparent. Acea parte de minte se transformnă într-un  roboțel, muncitor fără odihnă care intră în cacofonia de stimuli și începu aranjări și corelări cu mintea si logica Colonelului.  Se întîmplară imediat schimbări: senzația de foame deveni așteptarea unei gustări promise (știind deja gusturile și cum trebuie să reacționeze organismul), senzaţia derutantă dată de răcoarea de seară de toamnă deveni doar o răcoare în așteptarea unei haine, picioarele se odihneau (plăcută senzație), iar greaţa dispăru.

Cu ochii închiși își mută atenția de la eul fizic către exterior.

Mirosurile serii, zgomotele de noapte liniștită aproape rurală a cartierului,  în legătură cu echilibrul activ,  nou obținut de corpul lui fizic, produceau emoții nostalgice. Era ceva  dincolo de cunoașterea spirituală, dincolo de ce s-ar fi putut gîndi să întrebe pentru a afla răspunsuri înainte de a veni pe lume. Unui spirit pur îi sunt inutile și inaccesibile particularitățile gîndirii date de corpul fizic.

Din spatele pleoapelor închise percepu schimbarea luminii.

Se aprinsese o lampă, deasupra mesei. Probabil o aprinsese Jan din casă.

Deschizînd ochii Colonelul văzu pentru prima oară lumea. Copacul mișcîndu-se, masa de lemn nefinisat, iarba, lumea reală în armonie cu el, fizic. Nostalgic, liniștit și fără dorințe de a fi altfel sau altundeva.

Despre asta era vorba.

Capitolul 12. Tribul Primilor Oameni

[1] ATAVÍSM s. n. 1. reapariție (la unele animale sau plante) a unor caractere ancestrale latente. 2. ansamblu de caractere ereditare. (< fr. atavisme) sursa    http://dexonline.ro/definitie/atavism

[2] Sistemul nervos vegetativ sau sistemul nervos autonom reglează activitatea organelor interne, (viscerelor) la vertebrate.

Anunțuri