Capitolul 1. Apa caldă menajeră- prescurtat A.C.M.

Capitolul 9. Secunda

Capitolul 10.1

Întrebările presante aveau acum  răspunsuri. Era bine, gîndea Jan. Pînă acum fusese încărcat de o mare presiune, îi fusese frică intensă chiar dacă nu o conștientizase.

Era un moment ciudat, dar starea de „ciudățenie” era comună de cîtva timp.

Acum știa tot ce putea înțelege din ceea  ce știa Sfîntul Majordom  în secunda contactului. Mintea lui fusese instantaneu conectată la toate cunoștințele din mintea Sfîntului Majorodom iar reciproc,  mintea Sfîntului Majordom fusese conectată la Jan.

Jan știa doar ceea ce cunoștea Sfîntul Majordom nu și înțelegerea lumii. Înțelegerile Sfîntului erau diferite de înțelegerile lui.

O parte din cunoașterea adusă de Jan și  pe care o împărtășeau acum amîndoi era cunoașterea emoțională. Comnuinunea asta produsese o stare de empatie profundă emoțională între ei.

Totuși multe dintre  cunoașterile Sfîntului Majordom erau deasupra puterii de înțelegere a lui Jan. Parțial pentru că avea o capacitate intelectuală limitată în comparație cu a Sfîntului majordom și parțial pentru că cele mai multe cunoașteri erau produsul unor înțelegeri anterioare, înțelegeri pe care Jan nu le avea.

Pentru Colonel rezonanța cu Jan fusese mai ușoară dar nu lipsită de dificultăți. Înțelegerile date de cunoașterea fizică a lui Jan erau substanțial diferite și incredibil de complexe față de ceea ce avea Sfîntul ca înțelepciune fizică, obținută pe vremea cînd trăia. Așadar doar într-un sens relativ, Colonelului îi fusese mai ușor. Faptic erau multe zone de gîndire / simțire rămase  albe.

Lui Jan i se crease instantaneu o atitudine de caldă prietenie/fraternă pentru Colonel, similară cu atitudinea pe care o au unul față de celălalt, camarazii de arme după zeci de ani de războaie duse împreună. Logica lui personală era critică în privinţa acestor evenimente, se gîndea că nu i-ar fi trebuit un astfel de nou camarad și nu vroia să se lase păcălit de un produs artificial cum părea să fie noua stare. Presupunea de  asemenea că atitudinea fraternă este unilaterală, nu pentru că îl suspecta pe Colonel de manipulare, știa că nu este așa, dar bănuia din ceea ce  știa că era destul de puțin probabil ca noul tovarăș să poată simți (cel puțin nu la fel de profund) fraternizarea – camaraderească. Avea dreptate, Sfîntul majordom era în mod obișnuit conectat fratern la spiritele celorlalţi și nu era o diferență substanțială între starea de cunoaștere a lui Jan și relaționările obișnuite.

Capitolul 10.2

  • Woof! Pufni Jan. Trecuse ceva timp de linişte de la „contact”. Şi-acum ce facem?
  • Nu ştiu. Credeam că o să îmi spui tu. Îmi dau seama că nu mai trebuie să povestesc toate întîmplările care m-au adus aici.

  • Ai dreptate, știu toată povestea. Te-am văzut și pe tine cum ești, Colonele. Ești un om complicat. Se pare că nu știi că te-am  legat de lume de-acum?

  • Nu! Cum adică m-ai legat? Eu nu sînt complicat, continuă Colonelul, sînt asemenea multor alte spirite. Cînd nu mai ești dependent de condiționări fizice evoluezi așa cum sînt eu. Tu Jan, tu ești năucitor de complicat, nu eu.

În timp ce îi răspundea lui Jan, Sfîntul Majordom se gîndi introspectiv la  ce înseamnă „legarea de lume”. Află atunci detaliul, trecut cu vederea, că devenise parte comună a comunității umane. Într-un sens strict pentru el nu însemna nimic. Corpul lui făcut din spirit putea la fel ca și înainte să dispară în spirit, situația din acest punct de vedere era neschimbată. Se schimbase însă spiritul viu al lumii o dată cu integrarea lui în comunitate. Aparținînd lumii, o schimba iar părăsirea corpului fizic cu care era legat lumii ar fi  distrus partea lumii vii pe care o ocupa. Peste aceasta nu putea trece. Tot acum află Sfîntul majordom că primind cunoașterii lumii și a științei dinaintea gîndurilor a ceea ce înseamnă să fii spirit viu, are de plătit un preț. Ca să poată dispărea fizic din lume fără a-i tulbura echilibrul, trebuia să dea lumii înapoi valoarea a ceea ce este el.

  • Adică cum „năucitor”? Ce știi tu despre oameni? Tu și ceilalți ai tăi vă ocupați de existența lumii, limita infinitului și alte chestii abstracte. Pentru noi oamenii, contează lucrurile adevărate mai mult.
  • Nu mă mai prinzi de data asta. Am fost în rezonanță amîndoi. Colonelul începu să rîdă.

Colonelul rîdea pentru că aflase cum să rîdă de la Jan. Acum învăța prin exercițiu  cum să o facă, așa că rîsul lui era destul de caraghios și comic.

Motivul pentru care Colonelul rîdea era dat de eschiva logică pe care Jan o folosise cu naturalețe și din obișnuință.

Jan deschisese discuția despre propria persoană iar pînă la sfîrșitul frazei subiectul discuției devenise diferența între Colonel, aparținător unei lumi și lumea comună, cu accent pe minusuri, ba chiar sugerase direcția de corectare.

Colonelul avea cunoașterea acestor tehnici din mintea lui Jan. În comunicarea obișnuită a Sfîntului majordom erau inutile dar în contactul cu Jan-cel-opac ar fi fost victimă întotdeauna. Colonelul era un manipulator al Realităților comparabil cu Jan, format la școala acestuia.

Jan se re-calibră, Colonelul își primi fără să știe, stelele pe epoleți.

  • Adică cum „năucitor”?
  • Oamenii nu sunt ca tine Jane. Ai cea mai întortocheată minte pe care o știu. Din încîlcelile minții tale, ai vreo idee despre rezolvarea  problemelor cu Baia Divină?

  • Ești nemaipomenit Colonele! Abia ai picat pe lume și vrei muncă și iar muncă. Parcă ai fi angajat la firmă multinațională.

  • De asta am venit. Avem o misiune și o datorie, avem de luptat ultima luptă…

Vocea îi tremura, ochii lăcrimau, pe scurt era scufundat în emotivitatea  unui blînd bețivan. 

  • Ia-o mai încet,sperii vecinii la ora asta.
  • Jan!

Tonul pe care îl vroia imperativ era doar un vocativ grosier.

Chiar dacă gîndurile intense ale „contactului” readusese pe pămînt și în bună ordine funcțională neuronii ambilor participanți la discuție, restul corpului Colonelului era în aceeași situație de insubordonare bahică. Colonelul renunță din această cauză la intenția de a se ridica maiestos pentru a domina cîmpul de negociere.

  • Misiunea noastră este sacră!
  • Bine, cum vrei tu. Strici tot cheful omului. Mă duc să mai aduc de băut și găsim soluția.

  • Jan se ridică ușor, știa cum să o facă. Apucase de toartă carafa aproape goală.

    • Jane, să nu dispari din nou.
  • Colonele, ești nou nouț pe lumea asta și ai deja dihotomii în personalitate [1]. Ar trebui să știi că nu plec. Doar ziceai că am fost în rezonanță.

  • Luă carafa și porni ușurel și atent la păstrarea direcției, spre ușa casei.

    • Schimbăm vinul? Îl întrebă din mers pe Colonel. Ăsta e cam poșircă.
  • Mie-mi place, e vinul meu de bun – venit în lume și  așa să rămînă.

  • Lui Jan îi plăcea nohanul – căpșunică iar Colonelul cunoștea senzaţiile și percepțiile despre această problemă. Nimic uimitor că de-acum, multe din lucrurile care îl bucurau pe Jan sunt în același mod importante și pentru Colonel.

    Jan nu avea nici cea mai mica intenție de a se băga pe moment în chestiunile serioase cu iz de muncă grea, după cum dorea Colonelul. Chiar dacă tehnicile de manipulare și eschivă nu mai aveau același randament, gîndirea deziderativă [2] îl lăsa fără gardă pe Colonel împotriva lui Jan. Iar instalatorul nostru avea de gînd să înceapă munca de reparație la Baia Divină cu un chef de pomină.

    Între timp, mergînd să aducă vin, se gîndea că dacă este să respecte obiceiurile locului, el ca naș avea misiunea de a-l îndruma în lumea nouă în care îl adusese pe Colonel.

    Cu mîna pe clanța ușii era deja obosit și se opri sa-și tragă sufletul.

    „să-și tragă sufletul”, ce mai poantă!

    Îl întrebă pe Colonel ca să pară că asta avea de gănd și nu că abia se ținea pe picioare:

    • Cît timp avem să reparăm instalațiile Divine?
    • Mai puțin de o zi cred.

    • Pînă mîine adică? Mîine este sîmbătă, se poate lucra sîmbăta în Rai!?

    • Nu. Nu pînă mîine sîmbătă, pînă mîine ca zi a Raiului.

    • Asta ce înseamnă în timp de-al nostru? Cîte zile înseamnă o zi din Rai?

    Foarte mare întrebarea. Jan urma sa afle  de la Colonel că  putea afla răspunsul la toate întrebările posibile. Problema va fi sa puna întrebările potrivite pentru a primi răspunsurile aşteptare.

    • Timpul din Rai are alt fel de legătură cu timpul din lume decît întrebi tu. Ca să îți vorbesc pe limba ta pe care o înțelegi, valorile de referinţă ale Raiului sunt neeuclidiene.

    Nici valorile pămîntene nu sunt euclidiene de fapt, nu asta vroia Colonelul să spună. Traducerea acestor simple cuvinte ar fi că dacă   timpul (și  celelalte valori fizice sau de altă natură) sunt folosite pe pămînt în forma simplificată dată de percepția euclidiană, logica euclidiană fiind cvasi suficientă, în relația cu valorile Divine funcţionale în Rai nu pot există valabilitate  la acest nivel de simplificare.

    Colonelul cunoștea și folosea o grămadă de cuvinte – necuvinte de-ale lui Jan.

    • Deci mîine, sîmbătă, și poimîine duminică, încă avem timp, concluzionă Jan.
    • Jan! Am avut eroare de citire cînd am văzut mintea ta? Am fost clar și ar fi trebuit să înțelegi clar-cristal ce am zis. Suntem presați de sarcina aceasta, tu ești un om responsabil și ar fi trebuit să înțelegi ca și mine  ce avem de făcut.

    • Colonele, ai învățat și ce nu trebuie de la mine, nu-ți iese sa fii șmecher și nu te pricepi.

    Ba chiar îi ieșea foarte bine asta Colonelului, se părea că în această priviință are talente native. Doar că lui Jan nu îi pica bine sa fie luat în rîs,  cum făcea el cu alții.

    • Eu vroiam doar să stabilesc repere știute de amîndoi. Să aduc în realitatea vorbirii reperele, continuă Jan.

    „Aducerea in realitatea vorbirii” era una din expresiile – cuvinte -necuvinte ale lui Jan cu mare valoare operativă. Nu folosea expresia în comunicarea cu alți oameni și de aceea verbalizarea ei era surprinzătoare. Succint traducerea în cuvinte comune a expresiei însemna că un fapt sau  o stare, prezentată în cuvinte avea  forță generată chiar de punerea în cuvinte a ei. O dată adusă în realitatea vorbirii, situația sau faptul respectiv primea instantaneu o imagine virtuală în minte celorlalți. Aducerea în realitatea vorbirii era una din primele lecții despre manipulare și persuasiune, lecții  pe care le învățase autodidact Jan, cu decenii în urmă. Colonelul preluase majoritatea învățăturilor.

    • Oricînd ne întoarcem în Rai putem fi la o secundă sau mai puțin după ce am plecat. Sau după un mileniu. Nu vrei să îți explic asta. Zise Colonelul.

    Colonelul se referise la ei amîndoi, că urmau să se întoarcă în Rai. Exprimarea fusese sesizată de Jan dar o puse pe seama alcoolului. Nu era chiar așa, Colonelul era convins că vor ajunge împreună la Baia defectă pentru reparațiile pe care le bănuia destul de mecanice dar Jan era absolut sigur că nu va părăsi pămîntul mai devreme decît îi este sortit. Considera de asemenea că reparațiile necesare  sunt ne-mecanice, dar la problemele de muncă putea să se gîndească luni.

    • Am înțeles problema. Atunci ne grăbim. Vestea bună este că sunt mai performant cînd lucrez sub presiune.

    Nimic nu era neadevărat din ce zicea Jan, doar concluzia  Colonelului era falsă. Jan glumea, găsise vulnerabilitatea gîndirii deziderative a Colonelului și se folosea de breșă fără nici o restricție.

    Dacă se materializau intențiile lui Jan, urma un chef epic cum nu mai avuse de 20 de ani. Construit cu băutură,filozofie si emoții calde față de tovarăși  și  alte chestii. Chefurile istorice ale  lui Jan fuseseră originale de fiecare dată.

    Și pentru Colonel urma partea lui de chef. Proporțiile relative urmau să fie legendare, urma să aibă parte de un chef cum nu mai avuse parte de 22000 de ani.

    Capitolul 11.Lumea nouă

    [1] Jan vorbea prostii și știa asta. Vroia doar să fie impredictibil și căuta fără să gîndească prea mult, expresii elaborate și noi.

    [2] Gîndirea deziderativă este formarea unor credințe și luarea deciziilor în concordanță cu ceea ce este plăcut a se imagina în loc să se apeleze la dovezi sau rațiune. Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Gândire_deziderativ

    Anunțuri