Capitolul 1. Apa caldă menajeră- prescurtat A.C.M.

Capitolul 7. Elefantul roz zburător

 

 Capitolul 8.1

Jan nu a rîs de ridicolul afirmațiilor dar relaxarea fizică era substanțială. Nu își permitea rîdă pe față, cel puțin nu încă. După experiența recentă a întîlnirii terifiante de pe drum avea destule rețineri iar undeva în planul doi al gîndirii, mirosul abisal al morții era prezent. Dar situația era oricum mai bună decît previzionase și avea de gînd să o dezvolte în acest sens. Capabilitățile lui dovedite în a modifica percepția celorlalţi despre realitate erau acum probate prima oară într-o situație „pe viață și pe moarte”. Dacă superioritatea lui intelectuală absolută era doar o gogoriță subiectivă, urma să afle destul de repede.

După afirmația ultimă a Sfîntului Majordom, Jan și-a făcut de lucru cu carafa și cu cănile. Îi trebuia timp de gîndire. Își puse vin în cană și ciocni cu carafa cana aproape plină a Sfîntului Majordom.

  • Bea vinul, îi zise Jan Sfîntului. Avem o noapte de discutat și nu merge pe uscat.

Vorbele și gestica, tot pachetul de comunicare și manipulare prin care megieșii gospodari se îmbețivăneau după muncă erau știute și perfecționate de cel puțin două milenii. Perfecțiunea lor era la un nivel la care comunicarea de business corporatist avea să ajungă după ce mai evolua cîteva epoci.

Sfîntul Majordom bău cana repede repejor. Jocul în care intrase fără să știe era vechi și ducea la un rezultat aproape sigur, o beție epică neprogramată.

Rolul adoptat intuitiv de Jan și anume „gospodarul pus pe băut cu prietenii” se potrivea cu situația și îi dădea spațiu de manevră. Jan hotărîse ce va face.

A umplut și cana Sfîntului Majordom după care o ridică pe a lui și toastă.

  • Să ne fie de bine și să fim sănătoși!

Rămase cu cană în aer deasupra mesei așteptînd ca oaspetele să reacționeze. Acesta era nedumerit. Încercînd să fie politicos, nu știa ce așteaptă Jan. Pentru Sfîntul Majordom urarea era lipsită de sens dar îi înțelegea rostul și nu era cazul să facă discuții pe chestiuni de ritualuri.

  • Omule, ciocnește și bea pînă la fund, zise Jan. Așa fac oamenii buni.

Sfîntul Majordom ciocni și bău toată cana. Dintr-o sorbire prelungă și cu un oftat după ce termină. Nu avea nici o restricție și nu știa (pentru că nu se gîndise că trebuie să întrebe) că fiind dependent de metabolism consecințele vor fi și la el ca la orice om.

La a doua cană băută era relaxat, gustul neplăcut și reacția de respingere pe care o avea organismul virgin la intoxicare nu mai erau în prim plan.

Jan i-a umplut cana a treia oară dar nu toastă de această dată. Luă o bucată de brînză de pe farfurie și îi făcu semn Sfîntului Majordom să ia și el. Nu îl vroia beat prea repede, aveau de stabilit noi poziții de negociere înainte de a se rupe filmul. Pozițiile acestea vor fi referințe ulterioare, indiferent dacă oaspetele își va aminti sau nu de cele vorbite.

Capitolul 8.2

  • Domnule. Uite cum este situația, zise Jan.

Luă o pauză pentru a fi ascultat. Preluase controlul și va juca scenariul conform procedurilor pe care le știa.

Referința anterioară la metodele de comunicare ale bețivanilor este cît se poate de reală. Aproape orice bărbat nativ din partea aceea de lume, indiferent de nivelul de inteligență sau educație va ști comportamentul, tehnicile de manipulare și comunicare specifice băutului în grup. Comportamentul acesta este învățat, element de bază al educației masculine, și produce de cele mai multe ori rezultate superioare abilităților personale de comunicare. Acțiunea de a bea în grup chiar dacă nu este recunoscută ca atare este o instituție fundamentată, are cultură proprie, ritualuri și limbaj specifice. Vechimea milenară și continuitatea ,,instituției‘‘ îmbețivănelii a produs proceduri perfecte pentru orice situație.

  • Îmi ești simpatic și vreau să te ajut, continuă Jan atacul. Dacă nu te superi, dă-mi voie să îți zic altfel.”Sfîntul Majordom” e greu de zis, e prea lung și nu ne ajută să păstrăm secretul operațiunii.

Nu fusese vorba nici o dată de secrete și din punctul de vedere al Sfîntului Majordom acțiunea nu era (deocamdată) secretă. Dar așa construia Jan realitățile altora iar în situația aceasta o conjurație a secretului îi echilibra lui șansele.

  • Zi-mi cum vrei Jane. Și tu mi-ești drrrag. Ai spiritul cald al iluminaților și mai ai… Hîc. Modestia Primilor Părinți.

Sfîntul Majordom era amețit bine. Nu era beat, după o pauză scurtă avea să își mai revină iar Jan avea de gînd să îl țină pe linia asta. Așa se explică exagerarea emoțională.

-„Profesoré”? Propuse Jan.

  • Nooop. Eu nu sînt profesor.

-„Maiore”?

  • De unde-i asta? Ce înseamnă? Întrebă Sfîntul Majordom.
  • Este grad în armată. Seamănă cu „majordom”.

  • Nu-mi place armata. Răsboiaele sînt urîte. Și eu sînt Majordom nu maior. Poți să îmi zici „Major´dome”.

  • Sună aiurea. Nu te pot prezenta așa la nimeni. Lumea o să zică că ești portar la hotel (nu că Jan avea o părere proastă despre acea meserie, chiar o invidia).

  • Am găsit.”Colonele” ! Ți se potrivește, zise Jan. Tot din armată, dar este gradul onorific cu care sînt cunoscuți cîțiva dinte marii exploratori.

Sfîntul Majordom putea să știe cu mare precizie cît de mulți exploratori aveau grad de colonel, dar conta cu adevărat percepția subiectivă a lui Jan iar aceasta era de neștiut. Era amețit Sfîntul dar înțelegea justețea solicitării să își găsească un nume de scenă. Pe de altă parte, indiferent ce încerca sau ce făcea Jan, finalizarea întîlnirii în bune condiții și o relație amicală era scopul urmărit. Dacă avansau și în problema principală, cu atît mai bine. Faptul că Jan se simțea în siguranță era alt aspect pozitiv.

Colonelul P´trws[1]. Așa e bine. Chiar am fost ca un colonel.  E un nume frumos, zise Sfîntul Majordom.

Capitolul 9. Secunda

[1]  P’ trws este o formă fonetică, fiind un nume dintr-o limbă foarte veche, dispărută. Probabil ,,Petru‘‘ ar fi forma actuală .

Anunțuri