Capitolul 1. Apa caldă menajeră- prescurtat A.C.M.

Capitolul 4. Vinul cu parfumul facultății

Capitol 5.1

O oră a stat Sfîntul Majordom  așteptînd.

Nu s-a enervat cum poate ar fi fost de așteptat. Sfîntul Majordom nu era imun la emoțiile tipic umane. Nici el și nimeni din Rai, nici măcar Dumnezeu nu renunțase la „anvelopa emoțională” specific umană. Era simplu de a fi deasupra emoțiilor, dar toți ajunși în Rai erau informați despre pierderile iremediabile aduse spiritualității proprii dacă alegeau detașarea de emoții. Pe pămînt, printre muritori, era un deziderat superior pentru un individ să fie deasupra emoțiilor. Dar muritorii, spre deosebire de cei din Rai, aveau suficiente oportunități de a fi stresați.

Este importantă și o altă precizare fără de care pot apărea înțelegeri greșite: în Rai, un spirit evoluează la fel ca și spiritul muritorului aflat pe pămînt, care se schimbă în urma interacțiunilor cu universul propriu. Aceleași legități ale evoluției spirituale sunt valabile atît pe pămînt cît și în Rai. Este posibil ca și prin alte locații să fie valabile legile acestea dar este doar o presupunere neîntemeiată pe dovezi.

Iar în final trebuie stabilit ce înseamnă „evoluție” ca termen folosit în context. „Evoluția” va fi înțeleasă aici ca o schimbare cu sens și cu direcție fără nici o apreciere despre calitatea sau valoarea sensului sau direcției.

După ora de aștepta s-a cam lămurit de situație și anume că Jan plecase și îl lăsase de fraier cu paharele în față. Nu era supărat pe Jan, era doar iritat din cauza incapacității personale de a rezolva probleme simple de comunicare cu oamenii, nu înțelegea cum se ajunsese aici și unde greșise. În altă dăți se dovedise un om charismatic cu o mare capacitate de înțelegere a necesităților adevărate ale oamenilor lui (toți oamenii de pe lume erau acum”oamenii lui” dar pe vremuri fusese mai „ai lui”decît acum). Iar azi, în cîteva ore, se dovedise limitat cu repetiție atît în cazul lui Vasîlii cît și cu Jan.

O explicație bună a eșecurilor era că toate aceste defecțiuni decurgeau din poziția de superioritate de pe care interacționa cu oamenii obișnuiți (este discutabil dacă Vasîlii sau Jan sunt oameni obișnuiți). Atrăgea astfel instantaneu dizgrație. Nu prea conta că fundamental avea dorința de a fi folositor, bun și altruist. Sfîntul Majordom tocmai aflase că binele cu de-a sila nu se poate.

Capitolul 5.2

Soluția ușoară de a-l chema pe Archimedes (sau pe alt consilier din Rai) s- intervină o știa dinainte de a-l aborda pe Jan și oricît ar fi vrut nu voia încă scurtături. Era convins că problema stabilirii contractului cu Jan este doar a lui. Logica simbolismului întregii chestiuni i-o lămurise o dată Archimedes și a înțeles-o pe deplin, dacă trebuia un instalator pentru a repara o baie (fie ea și Baia Divină), problema contractării revenea majordomului (fie el majordomul Raiului).

Sfîntul Majordom nu era cu adevărat atît de neajutorat în relațiile cu oamenii precum o dovedise în poveștile recente. În timp avusese de rezolvat o varietate incredibilă de probleme ale oamenilor pămînteni, ca parte a sarcinilor de administrare a Raiului. Raiul prin definiție este extensie spirituală a pămîntului, între cele două spații există relații cauzale reciproce. Existau categorii de probleme datorate în special deversărilor de materialism din spațiile complementare (exprimarea asta este un eufemism) care dacă erau lăsate să se dezvolte, afectau Raiul într-un mod extrem de neplăcut. Și atunci Sfîntul Majordom intervenea, ce e drept respectînd proceduri și scenarii produse de departamentele specializate.

Capitolul 5.3

Jan asculta muzică mergînd către casă. Sonorul era dat la maxim, tenorul interpreta „Granada” iar Jan cînta și el. Vocea lui Jan era neplăcută, nici lui nu îi făcea plăcere să se audă de aceea avea un sistem audio care valora probabil cât restul mașinii, pentru a nu se auzi cînd cînta.

Afară era după-amiază de toamnă caldă. Case rare și pîlcuri de pădure într-o zonă cu mulți copaci, era drumul spre casa lui din suburbie. Jan îl uitase repede pe prostănacul de profesoraș.

Un flash de întuneric explodă. Întunericul care l-a acoperit pe Jan și mașina lui era material. Nimic luminos nu mai conta și nimic nu se mai vedea.

Si un ZGOMOT apocaliptic pe care îl auzea cu plămînii și oasele..

Zgomot profund, subsonic, ca un turboreactor în forțaj însoțea întunericul.

Cinci secunde foarte lungi.

După aceea, zgomotul subsonic a început să scadă în intensitate.

Întunericul material se dematerializa rămînînd doar întuneric. Jan putea să vadă luminile din bord și o firavă iluminare a farurilor în exterior. În rest, în jurul mașinii era beznă totală.

Jan frînase instantaneu, foarte brutal. Acum își revenea, asurzit. Zgomotul întunericului îl simţea fizic, momentan fiind surd.

Încă cîteva secunde și zgomotul a încetat de tot. Toate zgomotele au dispărut, cu excepția țiuitului din urechi. Mașina avea motorul oprit.

Întunericul era constant și anormal împrejurul mașinii dar în interior legile fizicii începeau să revină la funcțiune.

Jan nu era panicat, nici măcar speriat. Era doar depășit senzorial, mintea lui nu avuse timp să înțeleagă ce se întîmplă  și nici o experiență similară personala nu putea fi luată de referință. Își revenea și analiza situația.

Nu avu prea mult timp pentru revenire și analiză. Împrejurul mașinii a apărut o lumină pîlpîitoare albastră, mii de flăcări mici ieșeau din pămînt împrejur, pînă la distanța de doi metri de mașină, într-un cerc aproximativ. Putea vedea asfaltul și marginea drumului, nu fusese răpit de extratereștri, era în același loc. Mai departe de cercul de flăcări albastre, aceeași beznă de nepătruns.

Auzi (chiar dacă era surd de la zgomotul inițial, nepotrivirea aceasta o va descoperi ulterior) un sunet ca de clopoțel venind din fața mașinii.

Acolo apăru deodată, din neant, profesorașul.

Era fluorescent – albastru și avea un halat alb-albăstriu ce îi venea pînă la genunchi, peste hainele cu care îl văzuse în subsolul cu punctul termic. Cel puțin pantofii sport și blugii păreau aceiași.

– Jan! Trebuie să vorbim.

Jan a auzit vocea altfel decît a auzit orice altă voce pînă atunci. Profundă, joasă, poruncitoare, o auzea în interiorul capului.

Profesorașul puse palma cu degetele deschise pe capota mașinii. Tabla sfîrîia (zgomotul acesta nu îl auzea, doar vedea cum fierbe tabla).

  • Eu sunt Sfîntul Majordom  al Raiului. Deseară vreau să vorbim, la tine acasă.

Atît a fost totul.

Instantaneu, un flash de realitate a spulberat decorul apocaliptic. Totul a revenit la normalitatea anterioară. IProfesorașul – Sfînt Majordom dispăruse.

Doar amprenta de pe capotă și țiuitul din urechi rămaseră. Iar motorul a pornit.

Cînd a început să se miște, mașina a claxonat singură, scurt, de două ori.

Capitolul 6. Improbabila întîlnire de gradul 3

Anunțuri