Primul Capitol: Capitolul 1. Apa caldă menajeră- prescurtat A.C.M.

Capitolul precedent: Capitolul 3. Jan

 Capitolul 4.1

Jan era probabil „omul” care-i trebuia. Era și instalator -filozof și totodată muritor  muritor adevărat din categoria celor ce-și conștientizează angoasele.

Sfîntul Majordom avea de gînd să rezolve astfel două probleme dintr-o singură mișcare. Prima problemă de rezolvat era să se lămurească dacă are de fapt ceva de făcut adică dacă e bine sau nu-i bine să-L lase pe Dumnezeu să încheie proiectul cu universul ăsta. A doua problemă (dacă trecea de prima) era despre cum să repare instalațiile de nereparat din Divina Baie.

Sfîntul Majordom cîntărea situația și își pregătea abordarea. Discuția pe care urma să o aibă cu Jan avea doar un singur element cert, finalitatea, în rest totul era destul de nesigur și părea greu de înfăptuit. Valul de incertitudini abia generat căpăta amploare și cel puțin pe direcția asta în care relaționau  Jan și Sfîntul Majordom luase proportiile unei furtuni probabilistice .

În ceea ce privește discuția cu Jan, Sfîntul Majordom își știa limitările, știa despre el că nu era un diplomat abil. Delegarea acestei sarcini nepotrivite către Arhimedes de exemplu i-ar fi plăcut dar nu ar fi fost  bine, după discuția propriuzisă erau de luat decizii și acțiuni de făcut  într-un spațiu marcat de incertitudini iar abia asta era misiunea adevărată, misiunea lui, doar el o putea duce la capăt.

Sfîntul Majordom putea „vedea” clar și bine  viitorul de obicei. Nu era chiar o magie, era suma abilităților superioare de estimare și înțelegere a realității cam așa cum are orice om care ridică instantaneu și dinaintea gîndirii mîna ca să prindă o minge, același simț de estimare  a viitorului  și avea și Sfîntul Majordom doar că la un alt nivel, superior. Abilitățile lui de estimarea evoluției  cvasiinfinității parametrilor interconectați ai prezentului erau atît de dezvoltate încît puteau fi văzute ca magie.  Trucurile acestea cu „văzutul viitorului” erau utile cînd avea de interacționat cu oamenii, era foarte simplu atunci și nu conta că avea flexibilitatea discursului precum o buturugă. Cu atît mai rău era acum în imediat următoarea discuție cu Jan cînd vrăjitoriile lui deterministe erau inutile.

Pentru Sfîntul Majordom și pentru toți ceilalți sfinți sau spirite din Rai, Jan era opac și negru precum o gaură fără fund. Asta însemna ca nu puteau să îl vadă decît ca om material, spiritul lui Jan fiind absolut de nevăzut. Era o situație neobișnuită, toate celelalte spirite (ale oamenilor sau ale concetățenilor din Rai) erau vizibile pentru Sfîntul Majordom în totalitate și trnsparente precum cristalul, ideile li simțirile văzndu-se ănauntrul lor precum mecanismele de ceas.  Nu însemna că Jan nu avea spirit ci doar că din motive de neînțeles dar probabil legate de punctul de impredictibilitate pe care îl genera, partea de spirit a lui Jan nu era vizibilă.

Opacitatea aceasta, incertitudinea absolută a evoluției evenimentelor în ceea ce îl privea pe Jan și pe oricine relaționa cu el se vedea precum o gaură neagră într-un cîmp de stele și acest fapt fusesese motivul pentru care Jan fusese ales, nodul de inflexiune a incertitudinii întregului Univers era centrat în jurul unui punct minuscul, Jan.

De aceea în cazul de față Sfântul avea mare nevoie de consilieri dar nu avea de gând asta folosi.

Totuși  Arhimedes deja îl lămurise ce însemnătate are opacitatea totală atît a imaginii lui de spirit  cît și neobișnuitul lui  viitor.  Jan era parte a unei problemei cu final indecis, problema dispariției Universului (și a Băii Divine, chiar dacă nu în această ordine) și fiind factor care genera viitorul nu putea fi rezultat din analiza acestuia. Pînă de curînd  punctul care genera  viitorul era însuși Dumnezeu, de-acolo și rata mare de predictibilitate a spațiului în care se mișca Sfîntul Majordom și restul lumii pînă în acest moment, acum se pare că nodul impredictibilității umbla dezlegat și aleator prin lume iar Sfîntul Majordom trebuia să-l prindă și să-l domesticească.

Mai în glumă mai în serios  Sfîntul Majordom  se gîndi că dacă punctul ăsta de impredictibilitate contaminează oamenii cu care vine Jan în contact, atunci chestiunea devine și mai gravă.

Capitolul 4.2

Jan privea nemulțumit la rezultatul unei zile de muncă. Într-un subsol de casă aflată în construcție, un punct termic arăta ca o mică uzină. Un perete întreg era plin de țevi strălucitoare de cupru, ţevi roșii și argintii din PEX-a, pompe și armături. Jan stătea pe vine, cu presa pentru manșoane în mînă și cu șapca dată pe ceafă. Avea atitudinea și hainele unui om relaxat aflat la în vacanță, nu la muncă.

 Jan lucra singur. Inginer fiind, avusese angajați și condusese o firma cu dinamică mare care făcea instalații la case noi. Erau foarte bune instalațiile lui iar cîștigurile erau pe măsură. Doar că la un moment dat Jan și-a dat seama că munca devenise scopul vieții lui, problemele firmei în expansiune îl ocupau complet. A renunțat la antreprenoriat considerînd că a fost o etapă prin care a dovedit lui și altora că are potențialul de a fi capitalist de succes. Acum lucra de unul singurpentru că  nici un ajutor nu reușise să se ridice la nivelul criteriilor tehnice și estetice ale lui Jan. Financiar era în regulă iar suplimentar avea bonusul totalei libertăți de gîndire. Instalațiile lui erau etalon de perfecțiune în toată provincia.

Sfîntul Majordom îl urmărea  de ceva timp și încerca să îi înțeleagă nemulțumirea. După părerea Sfîntului, ce făcuse Jan era foarte bine iar Sfîntul chiar era un om tehnic, cît trăise fusese făuritorul de arme de vînătoare al tribului . Doar că Jan, pe lîngă corectitudinea funcțională a instalației de cupru perfect aliniate era nemulţumit de lipsa armoniei (!). Asta era chestiunea care îl făcea pe Jan instalator unic și pe care Sfîntul (și aproape nimeni altcineva de fapt) nu o înțelegea. Jan făcea poezie mecanică. Evident conta și faptul că nimeni nu se aștepta să vadă poezie în țevile montate de Jan (ca să fim foarte corecți, nici măcar Jan nu se gîndise la asta).

După mai mult de o oră în care l-a supravegheat pe Jan, Sfîntul își făcu apariția în subsol. Regia era impecabilă de această dată. Haine obișnuite: blugi, tricou, pantofi sport, barba îngrijită, părul legat. Arăta ca un profesor inofensiv. În plus avuse grijă să apară în fața becului (și în spatele lui Jan) pentru a masca aura, presupunînd că Jan ar putea-o vedea precum o vedea Vasîlii. Iar momentul apariției îl alese să fie sincron cu zgomotul de comutare al relelor de la automatizarea punctului termic.

Capitolul 4.3

  • Bună seara.

Jan era cu spatele și fu un pic surprins. Se întoarse, omul din spatele lui părea de-al casei. Nu îl mai văzuse dar presupuse că este într-o relație strînsă cu proprietarii (poate chiar unul dintre ei). Arăta ca un hippy intelectual fără nici o aplicație către tehnică. Probabil din această cauză nici nu interacționaseră pînă în acel moment. Jan concluzionă (rareori se înșela) că omul intenționează să-și demonstreze sieși că este egalul bărbaţilor  adevărați  „din clasa de jos” iar superioritatea inteligenței personale acoperea tot necesarul de exprimare. Fără nici o ezitare și cu generozitatea-i caracteristică, Jan acceptă rolul aborigenului care așteaptă lumină de la omul alb.

  • Bună seara și dumneavoastră.
  • Gata ziua de muncă? Frumoase realizări pentru azi. Îmi dau seama de ce ești atît de lăudat.

Cam aici s-a rupt dialogul și disponibilitatea lui Jan de a fi blînd și prietenos. Două propoziții au fost îndeajuns. Sfîntul Majordom i se adresase direct, în condițiile în care în acel colț de lume doi oameni care își vorbesc prima oară folosesc protocolarul „dumneavoastră”, altfel însemînd ori o declarație arogantă de superioritate ori agresivitate. Inabilitatea aceasta nu ar fi fost gravă dar în context, legată de imaginea fizică adoptată de Sfînt și de presupusa miză a discuției (nici una din perspectiva lui Jan) a închis căile de comunicare și a epuizat dorința lui Jan de a fi amabil. Aspectul de snob-hippy-hypster, intelectualismul ieftin și fals (era real dar Jan nu avea de unde să știe) și abordarea directă fără regulile obișnuite de politețe îi certificau lui Jan presupunerea că individul este un papagal narcisist și arogant, cu urme de cultură cauza celor cîteva cărți citite. Un fraier cu diplomă adică.

  • Da da, Hî hîî. Jan abordă cel mai mare și mai tîmp zîmbet pe care îl avea. Dumneavoastră vă place?
  • O, da. Foarte frumos. Bei un pahar cu mine? Așa se gîndea Sfîntul majordom că poate canaliza discuția către chestiunile care îl interesau. Considera că dacă Jan era muncitor fizic, un pahar la sfîrșitul zilei va deschide sufletul și va leaga prietenia necesară. Nu o nimerise. Jan era muncitor-instalator dar era și inginer, era și antreprenor, intelectual, sau iluminat spiritual chiar. Era o grămadă de alte lucruri iar Sfîntul îl aborda după cea mai nereprezentativă realitate a lui Jan.

  • Jan l-ar fi refuzat dar cu toata antipatia încă îi era milă de bietul om. Nu avea nici o problemă să bea din poșirca ieftină (așa presupunea) cu care profesorașul frustrat voia să cumpere autorespect. Enervarea finală a venit instantaneu cînd a văzut sticla din mîna Sfîntului Majordom. Sticlă alba de 1 l, murdară, etichetă din hîrtie ieftină ca de ziar.xxxxx1953/xxxx era o imagine cunoscută și prețioasă din amintirile lui. Mai băuse așa ceva în facultate cînd unii proaspăt îmbogățiți dar proști rău, cumpărase o cramă istorică și au scos valorile la vînzare la preț de poșircă și se nimerise să fie într-unul din cele mai intense trăiri ale vieții lui.

    • Hopa. Strici orzul pe gîște, dom´ profesor. Bun vin ai matale aici.
  • Nici o problemă. Avem cele mai bune vinuri. Merge ceva brînză? Sau pastramă de vînat?

  • Sigur sigur. Jan zîmbea cît putea de mult. Un minut numai, să-mi las salopeta în mașină.

  • Sfîntul Majordom era mulțumit. Simțise și el că discuția avea o tentă artificială dar în final cine era el ca să știe toate protocoalele oamenilor. Pînă la urmă un vin bun e o cale simplă. Sfîntul Majordom avea (instantaneu, cînd trebuia) dosarul complet despre preferințele culinare sau de altă natură a lui Jan și de aceea îi fusese ușor să aleagă vinul. Puse vin în paharele de cristal. Liniștit și satisfăcut admira estetica țevilor din instalație.

    Jan s-a urcat în mașină, a pornit motorul și a plecat acasă. Sculele puteau rămîne la lucrare, mai era de treabă. Cu puțin noroc poate nu se mai întîlnea cu enervantul de profesoraș.

    Capitolul următor: Capitolul 5. Insurectia

    Anunțuri