Primul capitol: Capitolul 1. Apa caldă menajeră- prescurtat A.C.M.

Capitolul 2.1

Pe moment nu se mai grăbea nicăieri, avea de meditat iar restul problemelor puteau aștepta. Nu era de loc sigur ce avea de făcut, cum și de ce și trebuia să ia cîteva decizii. Trecînd peste ineditul situației, dilema nou apărută de a nu ști ce avea de făcut era plăcută și avea parfumul nostalgic al altor dileme, demult uitate.

În această situație dramatică, normal ar fi fost ca orice om să fie doborît de povara uriașă venită instantaneu peste el. Nu este de loc situație comună să fii declanșatorul sfîrșitului lumii și totodată să fii să fii și cel care poate opri asta, era chiar o situație unică.  Sfîntul Majordom nu se cutremură și nici nu se panică din cauza celor întîmplate și asta nu din cauza că nu era chiar om în carne și oase ci mai degrabă pentru că era altfel croit și din alt fel de material decît un om oarecare. Nu era nici inconștient, avea destul de corect reprezentată imensitatea poverii dar mai fusese și altă dată, în vremuri preistorice [1] cînd era vînătorul – șef de trib și se pusese el singur  împotriva stihiilor nimicitoare care urmau atunci să distrugă omenirea. Ce-i drept omenirea de-atunci era formată doar din  sute și mii de indivizi dar responsabilitatea era oarecum similară. Dusese în acele vremuri povara întregii lumi, singur singurel și fără ajutor, atunci nu cedase și avuse și un pic de noroc. De data asta ajuta și faptul că nu era implicat „biologic”.

O primă variantă ar fi să-și vadă de treabă ca și cum situația nu era anormală și să se ocupe cu doar conştiinciozitate profesională de problema reparațiilor din baia divină, în ordinea priorităților profesionale adică mai de loc. Nu era de loc plăcut să meargă pe drumul ăsta, un ghimpe de idee neidentificat și foarte iritant era  ascuns în varianta asta de acțiune.

Cealaltă variantă ar fi fost să lase Raiul să meargă fără el și să se ocupe de Baia Divină, eventual să rezolve problema [2], rezolvînd implicit și problema sfîrșitului lumii.

Faptul că se gîndea la  „sfîrșitul lumii” și nu la „Sfîrșitul Lumii” reprezenta o chestie esențială în această  situație. Pentru Sfîntul Majordom ca și pentru ceilalți concetățeni ai Raiului, binele și răul existau doar relative în raport cu muritorii. Pentru el personal în afara rămășiței de umanitate care îl definea, sfîrșitul (sau dispariția) universului era complet neremarcabilă.

Totuși cînd era vorba de Baia Divină a cărei reparație era se pare din aceiași categorie și cam de aceiași valoare cu sfîrșitul lumii, folosea majuscule. Asta zice ceva despre cît și cum îl duce capul pe Sfîntul Majordom.

Variantă a doua era și ea neplăcută, mai neplăcută decît prima dar în alt mod. Fiind neplăcută în felul ei, era mai interesantă (după milenară armonie sublimă, neplăcerile pot fi interesante). Pe lîngă disconfortul de a-și lăsa treburile și responsabilităţile pentru care era menit să intre în vrie, se mai adăuga neplăcerea de a-și lua o sarcină despre care nu avea habar ce înseamnă. Ba mai mult, conform tuturor cutumelor și dogmelor știute nici nu existau rezolvări.

Sfîntul Majordom alese varianta a doua, să-și lase jobul și să lupte pentru Univers. A fost cum s-ar zice „o decizie naturală”[3].

L-a chemat pe Archimedes iar acesta veni imediat.

Capitolul 2.2 – Archimedes..!

  • Mă umplu de bucuria revederii prietene majordom. Realitatea ta vibrează a emoții negative, ma amețești.

Fiind doar spirit, gîndurile Sfîntului erau precum ar fi fost materia pentru cei făcuți din materie. Exprimarea protocolară a lui Archimedes era ironică dar amicală iar gîndurile Sfîntului Majordom erau cu adevărat neobișnuite. Oricum   Archimedes era cunoscut ca un „om de lume” iar cîțiva îi apreciau  ironia și umorul, cei mai mulți însă îl  considerau primitiv și nedemn de poziția lui. Cei mai mulți se înșelau în problema asta, Sfîntul Majordom  nu.

  • Știu, avem de vorbit. Faci o plimbare la aer curat cu mine?
  • Acum înțeleg și de unde bucuria de a te vedea, aroma delicată a aventurii se simte aici precum mirosul iasomiei în nopțile de vară!

Propunerea de „ieșit la aer”, adică pe Pămînt, era neașteptată, iar în Rai întîmplările neprevăzute sunt extrem de rare. Nu era nici un fel de opreliște sau dificultate în a face așa ceva doar ca nimănui (mă rog, aproape nimănui) nu-i trecea prin capul de spirit așa ceva.

Pentru spiritualii locuitorii ai acelui loc, „ieșitul la aer” era o idee la fel de ascunsă sau la îndemînă precum era gravitația pentru oamenii de pe Pămînt înaintea  siestei newtoniene.

Cu un sunet de clopoțel neauzit de nimeni[4], Sfîntul Majordom și Archimedes apărură într-o pădure pustie de fagi tineri în mijlocul Americii. Apărură acolo fără să dispară din Rai, Sfîntul Majordom avînd și aceste puteri pe lîngă alte cîteva abilități necesare importantelor sarcini de inginerie și management divin.

Era unul din locurile preferate unde venea din cînd în cînd la pescuit (fără să prindă pește, de fapt nici nu încerca așa ceva) fiind probabil din această cauză responsabil cu jumătatea adevărată a basmelor cu extratereștri americani și de 99% de ieșirile „la aer”ale spritualilor lui concetățeni.

Capitolul 2.3

  • Avem de vorbit Archimedes.

Sfîntul se așezase pe pietroiul lui, pe care se așeza de obicei cînd se uita la pești (adică „pescuia” pentru că ținea de regulă și o vergea în mînă, pentru decor).

  • Ai răbdare, vreau să ma bucur de experiența asta.
  • Archimedes, ai tot timpul să mergi în ce locuri vrei și să ai experiențele plimbărilor.

  • Nu era întru-totul adevărat, experiențele senzorială a unui spirit pur era lipsită de impredictibilitate. Iar locul în care veniseră era din niște motive de neînțeles total opus la tot ce putea avea acces Archimedes, aerul era saturat cu parfum  Heisenberg [5]. Simțea  și Sfîntul asta și de aceea  nu și-ar fi adus nici o dată dragul lui pisoiul lui  de rasa Schrödinger[6] într-o excursie ca acestea. [7]

    • Nu înțelegi Sfinte. Nu-i nimic poate îți explic mai tîrziu. Să nu pierdem esența, zii care este problema ta atît de gravă?

    Archimedes se așeză și el înghesuindu-l pe Sfîntul Majordom, bolovanul era doar de o persoană.

    • Baia Divină stricată e problema, zise Sfîntul. I-am zis Domnului că nu poate fi reparată.
  • Eu te-am sfătuit să cauţi un instalator – filozof și să o repari, nu să pretinzi schimbarea armoniei universale. Era bine să mă întrebi dacă nu ai înțeles ce ți-am zis.

  • Nu am fost nici o dată bun la finețuri logice. Lucrurile ar trebui să fie simple și clare, mai ales în Rai. Despre asta vreau sa vorbim.

  • Oho!! Avem la desert maieutică adevărată! Fără ante – cunoaşterea răspunsurilor. Marfă premium, de contrabandă. Asta e adevărată petrecere. Hai zii toată povestea de la început.

  • Archimedes, Dumnezeu vrea să aplice metoda cu care îi rezolv eu problemele Băii Divine la întregul Univers. Pentru El, Baia divină sau Universul nostru au cam aceiași valoare.

  • Era evident Sfinte. Eu cu ce te pot ajuta?

  • Am două chestiuni să mi le  lămurești,sunt legate una de alta.

  • Capitolul 2.4

    • Întîi lămurește-mă dacă e bine sau e rău, să dispară universul? Habar nu am.

     Epekeina tes ousias [8].  Acesta a fost Răspunsul lui Dumnezeu la chestiunea în discuție, dat ce e drept cu 2500 de ani înaintea evenimentelor acestea. Răspunsul fiind dat, cei doi (și restul lumii) îl știau cumva. 

    Capitolul 2.5

    -Nu știu să-ți dau un răspuns. Îmi lipsesc punctele de sprijin [9] ca și ție, de aceea nu putem vedea problema de deasupra.

    Se vede clar acum de ce Sfîntul  Majordom l-a ales consilier pe Arhimedes și nu pe Machiavelli.

    • Orice punct de sprijin ai nevoie, zi-mi doar  și îl fac.
  • Asta nu poți face tu, Sfinte Majordom. Punctele de sprijin despre care vorbesc eu  sunt picioarele pe care stă Binele și Răul, sunt angoasele veritabile. Viitorul impredictibil adică , moartea implacabilă, angosa infinitului. Astea tu nu le poți face. Doar pe ele se poate sprijini rațiunea și înțelegerea Binelui sau a Răului. Fără angoasele omului muritor nu există nici Bine nici Rău.

  • -Adică trebuie să fim muritori Arhimedes? Se face, nu e nimic nemaipomenit. Ne facem și eu și tu  muritori, facem o astfel excursie împreună. Vedem atunci cum e cu angoasele astea și se simplificăm  situația și poate se rezolvă de la sine.

    • Nuu, nu asta. Ai gîndire creativă precum un bancher. Să-ți explic altfel: pentru un  muritor care are cunoșterea nemuririi  lui accesul la înțelegerea ultimă nu există la fel cum nu există angoasa în fața teribilului infinit nimic[10] . Răspunsul adevărat îl poți primi de la  o conștiință vie de pe Pămînt care trăiește în fiecare secundă înnotînd disperat în angosele ultime[11].
  • Arhimedes,  nu ai dreptate aici. Eu ca și tine suntem ai acestui univers. Dacă dispare el dispărem și noi iar  posibilitatea dispariției  ne provoacă și nouă dileme.

  • Nu, Sfinte Majordom dilemele sunt insuficiente. Angoasa ne lipsește. Lipsa ei  este premiul nedorit al iluminării noastre. Noi doi de fapt suntem orbi  în această chestiune, a binelui și a răului în forma absolută. Trebuie să-ți  găsești omul care să-ți arate drumul.

  • Am înțeles dar complici prea mult  povestea. Caut un om, el are răspunsurile. Dar de ce  ai zis că trebuie un instalator? Aceasta era a doua chestiune.

  • Pentru că este vorba despre reparat o Baie, evident.

  • Mare chestie să dai filete la țevi  și să pui cîlți. Meseriași se găsesc. Filozofii care să înțeleagă logica divină sunt lipsă. Uite ce o să fac, o să calific ca super-instalator cel mai sofisticat filozof. Ba nu, nu este cazul să umblu cu jumătăți de măsură, fac o revoluție în masă, le dau filozofilor lumii puterea de a-și repara chiuvetele de-acasă și așa o sa am de unde alege pe cel mai potrivit instalator dintre ei [12]

  • Faci iar greșeli Sfinte Majordom. Bine ar fi să faci exact cum vorbim altfel strici iar totul.

  • Arhimedes, treaba e din scurt. Lasă orgoliul și fii consilier bun cum mă aștept să fii.

  • Îți trebuie instalator – filozof și nu filozof – instalator.  Ordinea este importantă ca întodeauna în univers. Voința divină este să se fi stricat Baia Divină, simbolistica este evidentă. Deci trebuie să cauți un instalator adevărat, care are percepția realității de instalator și va dori înainte de toate să repare o o baie stricată. Filozoful din el este doar o unealtă esențială de care are nevoie și ar fi bine să fie o unealtă bună.

  • Capitolul 2.6

    Trosc trop, se auzi un zgomot de sălbăticine trecînd prin tufișurile din jur. Și imediat un mormăit tot ca de sălbăticiune dar semănînd cumva cu un limbaj inteligent:

    • Ai ceva mărunțiș?

    Vocea gîjîită venea din spatele celor doi. S-au întors imediat . În peisaj apăruse o creatură ciudată semănînd foarte mult cu un om. Era un vagabond murdar, în vîrstă, bărbos – lățos și fără dinți. Pentru comparație trebuie spus că oamenii noștri erau în cămeșoaie albe, curate și desculți. Sfîntul Majordom nu putuse să prevadă nimic din întîmplările acestea (în măsura în care aproape întotdeauna avea predicții curate și corecte despre  întîmplările comune) și din cauza aceasta nici nu se gîndise că ar fi fost cazul să nuanțeze abordările și prezența altfel decît de obicei, adică nu făcuse nimic pentru ca prezența lor- imaginea cu care se prezentau lumii să fie acceptabilă și ne traumatizantă. Evident n-aveau aripi care să le iasă din spate dar nici nu erau John Doe.

    • N-am mărunțiș (de fapt nu știa exact ce înseamnă „mărunțiș”, ăsta fiind un neologism din punctul lui de vedere).

    S-a „gîndit” deci o secundă și a aflat despre ce e vorba.

    • Adică am bani dar de care vrei?

    Sfîntul Majordom avea instantaneu toate informațiile pe care le solicita  în cazul de față despre bani. Atîta doar că nu avea idee în ce an și pe unde se afla asta fiind o interogație care nu-i venise în cap să o pună.

    • Un dolar? Zise destul de uimit vagabondul. Nu i se mai întîmplase să primească bani, era un cerșetor extrem de netalentat.
  • Dolar australian, american, spaniol?

  • Este evident că în pofida acurateții abordării problemei, Sfîntu Majordom nu era decît un tăntănache la faza asta. Cum să întrebi așa ceva?!

    • Voi sunteți extratereștri? Entuziasmul vagabondului dispăruse o dată cu răspunsul idiot primit și de aceea  presupuse imediat ori că indivizii ăștia dubioși erau nebuni evadați (la asta conta imaginea cămeșoaielor albe) ori făceau glume proaste. Așa că a  încercat și el ceea ce credea a fi o poantă, întrebarea cu extratereștrii adică.
    • Nu suntem chiar extratereștri, suntem pămînteni dar venim din Rai. Se băgă în vorbă Archimedes.

    Și după cum se vede nici Arhimedes nu era mai puțin tăntănache, cum adică să zici și așa ceva? Adică să zici  că ești pămîntean dar vii din Rai darsă nu fie o metaforă?!

    • M-am gîndit eu. Nu păreți de pe aici.
    • După haine? (Sfîntul Majordom)

    • Noo, după cum vă strălucește capul. După haine sunteți la fel ca oricare alți nebuni din spital.

    În acel moment vagabondului i se părea probabil ca cei doi să fie că sunt nebuni evadați. Aura din jurul capetelor lor o vedea dar era plin orașul de șepci cu leduri.

    Totuși adevărul adevărat era că vagabondul luă în considerație și ca cei doi să fie ori din Rai ori extratereștri. Viața lui fusese plină de întîmplări extreme și șanse incredibile materializate așa că avea o înclinație naturală să accepte improbabilul. Iar  vagabondul ăsta jegos era un vagabond jegos extrem de inteligent și cultivat.

    • Vezi aura noastră! Sfîntul Majordom fu cuprins de o bucurie și căldură. Puțini oameni, continuă el, doar cei cu har pot vedea aura sfinţilor. Omule, dă-mi mîna…

    Iar astaa fost cu adevărat prea mult pentru vagabond. Și deoarece life-style-ul lui nu îl predispunea la comunicare pacifistă schimbă abordarea în cel mai comun mod de comunicare, adică se pregăti de violență administrată moderat.

    • Heiii.. Nu mă atinge că te lovesc!! Vagabondul era agresiv. Îi tremura barba și făcuse pași înapoi și luase ceea ce credea a fi o poziție de luptă.
  • Stai stai, zise Sfîntul încercînd să imite tonul milog al popilor (crezînd că probabil are și alt efect decît milogeala ridicolă).

  • Zît-zît! Vagabondul folosea bățul din dotare și împungea aerul precum cu o floretă.

  • Sfîntul Majordom concluzionă și de data asta că nu avea capacități de comunicare prea bune și  că îi lipsea subtilitatea. Noroc cu Archimedes, om de lume care știa să vorbească mai articulat cu oamenii.

    • Ia de-aici. Archimedes aruncă cu clinchet o monedă aurie și mare prin aer. Cum te cheamă? Stai liniștit, suntem extratereștri din aia buni.

    Oricît ar părea de ordinară acțiunea lui Archimedes de fapt desfășurase era un pachet de manipulare subliminală foarte sofisticat . Acțiunea includea în ea tehnici de deviere a atenției, comunicare sublimnială și condiționare deziderativă a comportamentului, o bijuterie numai bună de studiat la școlile de agenți comerciali și diplomați.

    Vagabondul prinse moneda cu o dexteritate nepotrivită cu restul mișcărilor. Moneda reală și valoroasă, tonul calm și mesajul în conformitate cu varianta pozitivă a prognosticului său îl liniștiră și îi schimbă instantaneu percepția despre situație. Din această cauză deveni instantaneu mai comunicativ și doar potențial agresiv (adică nu mai flutura bățul).

    • Vasîlii. Здравствуйте (bună ziua adică).

    Sfîntul Majordom, Archimedes sau oricine altcineva din Rai comunicau și direct, adică prin conexiune directă nu neapărat prin limbaj și semne. Limbajul, gramatica, semantica sau hermeneutica puteau fi concepte arhaice pentru ei. Comunicarea lor obișnuită era fundamentală, directă și întotdeauna clară, spirit conectat cu alt spirit și de aceea chiar comunicînd printr-o limbă nu conta dacă o cunoșteau. În cazul de față vagabondul vorbise pînă atunci dialectul american al locului și la fel i se vorbea. Cînd a vorbit rusește, intenția lui de comunicare a fost de dovedire a unui statut potențial superior, exotic și necunoscut celor doi și de aceea a fost înțeles exact cum a dorit. Adică cei doi au auzit o limbă străină pe care n-au priceput-o.

    • Salut Vasîlii. Tu ești un om deștept? Întrebă Archimede.

    Sfîntul Majordom încremenise ca o piatră, nu mișca pentru a nu rupe dialogul aceste halucinant despre care avea intuiția (o, da, intuiție. O delicatesă rară pentru un sfînt să se lase imersat în intuiție) că promitea un capăt de drum. Habar nu avea cum dar ineditul situației și intuiția (!) îi dădeau  euforie.

    • O mahorcă ai?

    Vasîlii forța nota dar nu avea nimic de pierdut.

    Scoase Sfîntul Majordom un pachet de ţigări rusești fără filtru. Presupuse corect după melodicitatea vorbelor neînțelese că Vasîlii este rus. Sfîntul Majordom nu avea propriu zis buzunare, adică nu avea de loc buzunare dar nici nu avea nevoie. Moneda și pachetul le făcuse din spirit materializat. In cazul monedei meritul de a o fi folosit bine îi revenea lui Archimedes. Pachetul era al lui.

    Vasîlii fluieră uimit (șuieră salivă, nu putea fluiera din lipsa dinților).

    • Aoleo mamucica! N-am mai văzut colhoznice de 55 de ani! Voi chiar sunteţi de aia buni (extratereştri fără îndoială că la așa ceva se referea).
  • Zi-mi ceva Vasîlii, tu ești deștept? Întrebă din nou Archimedes.

  • Daa. Pufăi mahorca indescriptibil de puturoasă. Da daa. Oчень умный.

  • Tuși de părea că o să moară un minut și continuă.

    • Am doctorat in filozofie și în fizică nucleară. Ehei, nu știți voi cîte drăguțe de bombe atomice a făcut Vasîlii.

    Vasîlii nu spunea minciuni, nici nu ar fi putut în prezența Sfîntului Majordom. Chiar fusese mare om de știință sovietic, unul din șefii responsabili de asigurarea bazei din Cuba după criza rachetelor. Întîmplarea făcuse atunci ca într-o noapte să prindă un post de radio american cu muzică, ne bruiat (a fost o minune!) și să îi asculte pe „The Doors”. A doua zi făcu inoperabile rachetele iar noaptea a traversat marea cu o barcă de salvare și emigrat în America. A fost la Woodstock, a traversat continentul cu motocicleta de două ori, s-a însurat a avut slujbe importante și bine plătite, a avut copii reușiți. Pe scurt a fost un model de reușită americană. Pe la începutul secolului, rămas singur (copii erau mari și cu problemele lor) a lăsat totul și a pornit în pribegie pe jos.

    • Ești Instalatorul Filozof! Nu se putu abține Sfîntul Majordom. Adică se putea abține dar de mult nu mai avuse ocazia să se bucure de revelații. Nu rată momentul.

    Fizica nucleară nu-i tocmai despre instalațiile sanitare și nici ordinea calificărilor nu era cea urmărită, adică întîi instalator și apoi filozof, dar iar este vorba despre subtilități care-l depășeau pe stimabilul Majordom.

    • Nop. Tu ești плохой иностранец приехал из космоса (extraterestru slab de minte, traducere aproximativă). Eu sunt fizician atomist, fac bombe atomice nu repar wc-uri! Laureat cu premiul STALIN. Luam și premiul Nobel dacă nu ne opream la Berlin[13]

    De fapt nu mai făcea de mult bombe nici atomice nici de alt fel.

    • Lasă-l, îi zise Archimedes Sfîntului. Noi căutăm cel mai filozof – instalator din lume, continuă adresîndu-se lui Vasîlii.
  • Aha. Păi căutați pe internet. Găsiți acolo.

  • La mintea cocoșului cum s-ar zice. Soluțiile simple au nevoie uneori de gîndire complicată.

    • Asta-i soluția. Să trăiești frumos. Ne vedem în Rai.

    Atît zise Archimedes că țac-pac  clincheți neauzit un clopoțel și dispărură de pe pămînt (nu apărură în Rai, ei fuseseră tot timpul și în Rai). Cît făceau tranziția îl mai auziră pe Vasîlii:

    • Mîine mă duc la sataniști, (….) на небе вашей матери! . Ptiu!

     Fraza în limba rusă  împreună cu expresia cenzurată era o descriere poetica în stilul lui Paul Verlaine a părerii lui Vasîlii despre Rai, părere care-i apăruse în ultimile minute de altfel.

    Sfîntul Majordom era acum încrezător. Avea o direcție și un început iar drumul greu nu îl descurajase nici o dată și știa că trebuie să se ocupe de problema Băii Divine. Era un salt important. Și fiind lipsit de imaginație considera (credea asta adică, la el era cam același lucru  credința și concluzia logică) că a fost voința divină întîlnirea cu Vasîlii.

    • Sfinte, e adevărat că Vasîlii se duce la sataniști?
    • Da Archimede. Așa va face.

    Etee! Gata cu Heisemberg și cu impredictibilitățile, acum vedea din nou  cum vor fi evenimentele și situțiile. Foarte foarte dubioasă situația! Poate că ar fi trebuit ceva neuroni agili să fie puși să studieze chestiunea dar neuronii lor erau prea metafizici.

    • Și nu e păcat? E om bun, are har…
    • Nu Archimedes, ajunge în Rai orice ar face. Și dacă mă gîndesc bine așa i-a fost sortit [14], să convertească la adevăr copii pierduți. Două trei găini tăiate nu contează în balanță. Și în final a salvat lumea, ce zici?

    A doua zi, pe pămînt o gașcă de sataniști tineri, drogați, copii de bani gata fără educație îl primiră pe Vasîlii în „comunitate”. Intenția lor era de a se distra pe seama amărîtului vagabond, eventual să îl sacrifice (sau ceva asemănător). Cert este că dacă universul nu va dispare din cauza lipsei instalatorului necesar, în 4-5 ani îl regăsim pe Vasîlii corect și decent îmbrăcat. Se va autoproclamat preot creștin de un rit foarte original – -archimedian (!) și cu mare priză la tineri. Vasîlii împreună cu misionarii lui (foștii sataniști) este responsabil pentru „educația dedicată” copiilor săraci și din această cauză și de reducerea criminalității în sudul SUA. A fost (va fi) excomunicat și trăit 114 ani (1918-2032). Pînă să moară a fumat țigări sovietice absolut îngrozitoare, o marcă care nu se mai producea din anii ´50 și despre care pretindea că îl țineau sănătos. Era singurul lui viciu.

    Capitolul următor: Capitolul 3. Jan

    [1] preistorice adică dinainte de istorie. După cu  se știe (adică știu alții asta) istoria a fost inventată de Herodot, părintele istoriei. Istoria în sine nu există independent de consemnarea ei scrisă, după cutumele curente  dacă nu-i consemnat nu este istorie și deci nu există;

    [2] În Rai primești toate răspunsurile la toate întrebările. La întrebarea asta nu primise nimeni răspuns. Pare un paradox dar nu este, în fapt sub forma banală a unei întîmplări cu potențiale consecințe se declanșase un mecanism complex și puternic care genera un punct de inflexiune impredictibilă pentru întreg acest univers. Se zice (este o vorbă) că „Dumnezeu nu joacă zaruri” asta fiind un fel de glumă de filozofi pîrliți, poanta fiind că oricum Dumnezeu știe cum vor pica zarurile deci nu e un joc. Adevărul adevărat se vede era că nici universul ăsta nici altele dacă vor mai exista nu sunt predeterminate și chiar evoluează și uneori este probabil să pice zarurile aleator;

    [3] „o decizie naturală” în acest context este o exprimare ironică. Starea Sfîntului Majordom, adică spiritualitate pură numai stare naturală nu era oricum ar fi privită problema;

    [4] este din aceiași categorie cu fraza celebră și programatică: „If a tree falls in a forest and no one is around to hear it, does it make a sound?” adică”Dacă un copac dintr-o pădure cade și nu e nimeni împrejur să îl audă, el face vreun sunet?”. Chestia asta si altele sunt  invenție a unuia pe nume George Berkeley, un popă anglican care mai zicea și că lumea nu există, toată realitatea este doar idee și spirit. Cam ca în filmul „Matrix” dar cu decoruri  de epocă.  În ceea ce privește Raiul și starea de fapt a Sfîntului Majordom o nimerise 100%, chiar așa funcționa și de aici și clopoțeii care clopățesc cu și fără sunet. În partea cealtă de univers în lumea „cu aer” adică  probabilitatea să aibă dreptate era de 50% în fiecare subunitate de timp și corpuscul cuantic, adică lumea era așa doar cănd nu era altfel; 

    [5] Heisenberg  este un fizician ciudat care și-a făcut atît de bine meseria de a cerceta fizica cuantică încît fără să fie asta scopul a ajuns la nivelul cunoașterii profunde -filozofice a lumii. A dat peste „principiul incertitudinii” care spune că nici un sistem nu este determinist, adică în traducere liberă dacă știi ceva cu precizie absolută despre un element al unui sistem atunci restul variabilelor sunt 100%incerte. Ce-i drept toată discuția este despre mecanică cuantică și se referă la comportamentul particulelor  care au formă duală corpuscul -undă (fără să știe nimeni nici acum nici atunci de fapt ce e aia „corpuscul” și ce e aia „undă”) dar una peste alta e suficent  atît ca sa demonteze magistral întreaga teorie cu universul determinist și cu Dumnazeu ca Maestru ceasornicar. Ca să priceapă toată lumea, gogorița asta a lui Heisenberg a dat peste cap toate conceptele despre „soartă” și „predestinare” nu în sensul că le anulează ci doar le transformă în situații probabilistice. Partea cea mai tare din povestea lui Heisenberg  este că nici nu l-au prins nici nu l-au ars pe rug ăia de se ocupă de asta;

    [6] Pisica lui Schrödinger este o pisică 100% spirituală, adică era 100% spirit și 0% pisică. Ea era din aceiași rasă  cu Motanul Cheshire  din povestea cu Alis în Țara Minunilor, în sensul că motanul respectiv dispare pînă rămîne doar zîmbetul lui la vedere (să fie clar, doar zîmbetul nu dinții și gura). Pisica lui Schrödinger avea ca principală calitate că poate  fi vie sau poate fi moartă în funcție de evenimentete aleatorii anterioare.  Din punct de vedere al originii și a pedigreului ea are numai tată și anume  este produsul unui experiment mental a unui  fizician pe nume Schrödinger (de aici și numele pisicii) prin care respectivul voia să demonstreze imbecilitatea  „Principiul incertitudinii” a lui Heisenberg.  N-a reușit demonstrația dar a avut rezultat că ia pus la dispoziția Sfântului Majordom o pisică animal de companie care era vie și nu era vie totodată, era și nu era pisică în același timp după cum voia sau nu voia mușchiul spiritual al Sfîntului Majordom.  Adică dacă mușchiul spiritual al Sfîntului Majordom voia să fie pisica asta nu însemna că pisica și era, însemna doar că voința respectivă conta cumva în probabilitatea existenței ei la un momant dat. Q.E.D;

    [7] Păi cum ar fi să scoți la plimbare o pisică probabilistică într-o lume incertă?

    [8] epekeina tes ousias= dincolo de ființă.  Este o invenție filozofică a lui Platon care prezumează că orice o ființă  este  „activată” de „bine”.  În traducerea din greaca veche  sună aiurea și cam fără sens, de fapt Platon zicea atunci în limba originală cam ce au redescoperit filozofii existențialiști din secolele dinspre 20 și anume că „ființa” (adică ce ființează, chestiile materiale  nu ființele vii neapărat ) evoluează sub acțiunea/cu energia de mișcare  a „binelui” . Prin urmare  „ce este bine” este identificabil (se poate afla ce este bine si ce nu este bine) dacă se înțelege sensul și direcția evoluției. Mă rog, pentru cei prea deștepți și nemulțumiți de explicația mea simplificată le dau textul academic tradus  luat cu copy-paste: „În dialogul Republica, Platon arată că suprema cunoaștere este cea a Binelui, care face ca și celelalte cunoașteri să fie utile și bune și în lipsa căreia nici o cunoastere nu mai este de folos și nu mai este propriu-zis cunoaștere. Acest Bine face ca lucrurile să poată fi cunoscute, dîndu-le în acelasi timp ființa lor (adică ceea ce este fiecare lucru și ceea ce cunoastem propriu-zis din el). Totuși Binele însuși nu este de ordinul ființei (al lucrurilor care sunt și care sunt astfel cunoscute) ci este dincolo de ființa (epekeina tes ousias), depășind-o ca rang și ca putere.“ (Republica, VI, 509 b);

    [9] Atîta știa Arhimedes ăsta. Cînd avea o chestiune la care nu avea soluție  o dădea pe arătură cu „dați-mi un punct de sprijin” și rezolv problema. Dacă faza ținuse cu aezii analfabeți acum urma să o ia pe cocoașă, Sfîntul Majordom chiar putea face și desface puncte de sprijin;

    [10] Infinitul nimic sau  Nimicul infinit. Nu-i tot aia dar nici nu e chiar important. Sau e important și de fapt acolo e cheia în diferențierea asta Infinitul nimic versus Nimicul infinit dar oricum Sfîntul Majordom e prea rigid pentru astfel de finețuri;

    [11] Arhimedes vorbea despre oameni trăind în angoase, chestiune destul de bine descrisă de Heidegger. Zicea omul ăsta pe vremea cînd trăia  următoarea chestie:”Die Angst vor dem Tode ist Angst vor dem eigensten unbezüglichen und unüberholbaren Seinkönnen” ceea ce tradus este cam așa”Frica de moarte este frica de propria potențialității desprinsă de orice altă relație  și de nedepășit”, adică fix ce explica Arhimedes ca fiind esențial în dezvăluirea sensului binelui (adică dacă-i bine sau nu să se termine toată povestea asta cu lumea) în respectiva situație;

    [12] Asta ar fi  fost o  greșeală. Instantaneu toți intelectualii cît de cît valoroși  ar fi devenit  instalatori  foarte buni. Majoritatea intelectualilor cu noile calificări s-ar fi lăsat de intelecualism iar instalatorii adevărați ar fi devenit șomeri. Din cauza excesului de calificare pe piața mondială a muncii, incredibil de mulți instalatori, această meserie urma să devină neprofitabilă. Ca o consecință directă industria de profil devenea neprofitabilă pînă aproape de dispariție iar omenirea în general intră într-o criză sanitară și economică;

    [13] Adică dacă Armata Roșie nu s-ar fi oprit la Berlin în timpul războiului. Este discutabil dacă puteau mai mult totuși, Vasîlii exagera aici;

    [14] Cum adică „așa îi era sortit”? Păi și incertitudinea, Heisenberg  și tot restul? Mă gîndesc totuși că și incertitudinea asta este incertă și poate uneori evenimentele pot fi sunt deterministe și doar alteori incerte. Adică certitudinea poate fi incertă  și nu incertitudinea poate fi certă. Mda.

    Anunțuri