AlgebraS, prea departe.

A fost nevoie să inventez o algebră pentru a aduce perfecțiune experimentului. Din punctul meu de vedere rezultatele sunt neașteptate, clare și practice. Aceste reușite, pe această cale radicală, mă lipsesc însă de bucuria cunoașterii. Presupusa poezie a matematicii nu este apropiată modului meu de a fi iar perfecțiunea obținută astfel îmi este plictisitoare. Voi relua tema (Elita) spre a-mi îndeplini promisiunile din deschiderea seriei printr-o comunicare mai apropiată de oratorie decît tributară preciziunii. Criticile fondului  le voi accepta cu bucurie și plăcere reală din orice parte vor venit. Criticilor formei le-am pregătit un loc în Panteonul semidocților.

Opincile și cărarea

 Ce am stabilit algebric voi  reformula într-o limbă mai pămînteană astfel:

  • Un om din Elita veritabilă este produsul existențialismului său. Dacă mai mult decît a-l avea (existențialismul) și a fi definit personal astfel acel om face efort și consumă energia de a exporta propriul existențialism, atunci importanța lui este mai mare (crește valoarea de ponderare din calculul individului reprezentativ). Un om de elită deci nu este doar produsul propriilor calități  ci mai ales este definit astfel prin influența activă a propriilor calități asupra comunității.  Sunt cazuri cînd oameni inferiori sunt asimilați elitei dar  situațiile care produc astfel de degenerări ale valorii sunt  conjuncturale (contextul istoric le este  este favorabil și dă posibilitatea acelor fals-oameni-de elită să apară lumii altfel, ca și cum chiar ar avea existenţialism consistent care să îi definească) sau dovadă de slugărnicie a unei comunități înfrînte. Este totuşi acceptabil că există o formă particulară de elită acoperită de  terminologia de „elită mică” , pentru indivizii reprezentativi ai categoriilor sociale sau ale grupurilor sociale submediocre (adică de sub medie, ironia nu este întîmplătoare) fiind vorba de indivizi de același potențial existențiale ca al celor în raport cu care primește calificativul, adică cei mai putini proști dintre proști. Elita mică este ca și cum într-o lume a uriașilor cineva este etichetat ca „cel mai mare şoricel”.
  • Diferențierea între un grup amorf de oameni și o comunitate (sau mai mult decît o comunitate – o societate) este dată de existența și manifestarea Elitei. Fără Elită socială nu există societate. Într-un grup de oameni legăturile dintre ei, linatul care-i ține împreuna,  sunt create ca urmare a existenței unei ,,viziuni‘‘ comună tuturor. În acest context ,,viziunea‘‘[1]este rezultatul deciziilor, a rezultatului gîndirii și a credințelor  oamenilor din Elită (Elita veritabila nu mica elita), care oameni sunt produsul existențialismului lor. Sunt mai multe tipuri de viziuni, de la cele cu puternică influență religioasă pînă la cele tehnocrate. Comun viziunilor care influențează societatea este ele că sunt produsul înțelegerii și nu cunoașterii[2].
  • O viziune care este atributul caracteristic al unuo  grup social contează vital în suplimentarea deficitului existențial a indivizilor care formează grupul. Acel grup capătă conștiință de grup ca urmare a unei (sau unor) viziuni comune.

O chestiune importantă dar căreia nu i-am dat cuvenita atenție este că profilul unui om (cit de mult este atavic și cît de mult este existențial. În AlgebraS se numește „procent binomial”) nu este un dat fix, o constantă cu care oamenii se nasc și cu care trăiesc. Concluziile și ipotezele în cadrul logicii de pînă acum s-au referit la contexte instantanee, analiza punctuală a situațiilor. În realitate profilul existențial (sau atavic) al oricărui om se poate schimba și se schimbă în funcţie de factorii externi, educaționali sau presiunea filozofiei și a doctrinei grupului în care se află, cu diferite viteze în funcţie de vîrstă. Este evident că diferența dintre predispozițiile naturale de a fi  a individului din grup și profilul (existențial sau atavic) către care îl mînă grupul să se transforme este un factor favorizant sau de încetinire a transformării.

 

Obielele și nojițele.

Care ar fi factorii și tipul de transformărilor în raportul personal între atavism și existențialism?

 

·         În primul rînd educația. Cunoștințele acumulate, împărtășirea (și primirea de-a gata) viziunilor asupra lumii și diferitelor înțelesuri mici sau mari de la elitele  trecute a căror viziune este linatul prezent al grupului este un element  sie qua non pentru trecerea de nivelul pragmatismului materialist către ceva mai mult și anume către statutul de  individ existențial. Cu siguranță nu toți cei supuși educației fac trecerea dar absolut toţi cei care beneficiază de educație au o creştere a capacității existențiale de regulă suplimentînd potențialul intelectual și nu redistribuind resursele (sunt totuși cazuri în care din diverse motive, forțînd educațional un om i se redistribuie forțat puținele resurse).

·         În al doilea rînd presiunea socială. Conceptul e larg și polivalent dar elementele luate la rînd nu mai sunt atît de complexe.

·         Presiunea grupului. Un om trăind fizic într-o comunitate cu necesități existențiale diferite de cele personale către care s-ar dezvolta natural (ma refer acum doar la valoarea existențialismului la oamenii din jur) va face efortul de a-și ajusta profilul. Variantele sunt de regulă următoarele:

a.       își modifică formele de exprimare și acțiune conform cutumelor acceptate în grup . De regulă este cazul oamenilor cu mare putere intelectuală eșuați în proletariat.

b.       reușește prin forțe proprii sau în coalizare să definească o  ELITĂ a acelui grup.

c.        modifică grupul după necesitățile proprii.necesitatea socială  un grup mare de oameni are tendința de a se ierarhiza și stratifica singur. Obligatoriu cei aflați în zona de sus sunt supuși presiunii de a-și depăși atavismul și de a genera viziune, acești oameni sunt definiți ca  lideri[3]. Dacă le reușește vom avea o societate funțională. Dacă nu va fi povestea unui eșec.

Ciobanul, stăpînul lumii

Partea interesantă este că șefi conjuncturali pot deveni lideri și fără a avea existențialism propriu (din motive de incapacitate de a face tranziția sau pentru că altă cale este mai la îndemînă) în doua variante:

  1.  Au cunoștințele necesare pentru a genera formele unei viziuni (nu au înțelegerea dar știu procedurile prin care o viziune acționează asupra oamenilor). Chiar dacă fondul este un fals obținută poate fi funcțională[4]. Problemele care apar în aceste cazuri sunt că pe termen mediu și lung există un blocaj natural pentru impunerea și recunoașterea de către societate a liderilor adevărați care ar putea aduce viziunea (și înțelegerea) veritabilă principalul motiv fiind că viziunea implementată funcţionează dogmatic. Întreaga istorie a omenirii poate fi văzută din perspectiva tensiunii și luptelor între dogmatismul derivat din implementarea viziunilor externe de către pseudo- elită și charisma naturală care încearcă să aducă societatea la rezonanță cu viziunea generată de vitalitatea existențialismului propriu. De aceea este istoria interesantă.
  2.  Apelează la resursele existenţiale ale grupului. Adică promovează elita într-o conjurație / asociere caz în care  este ori conducătorul ori administratorul pragmatic al liderilor acelei societăți. Este cazul cînd aptitudinile manageriale sunt superioare ca impact și importanță charismei. Așa se nasc imperiile. 
  3. Tot în necesitatea socială este și fenomenul de generare naturală a elitei. Cumva fenomenul seamănă cu transformarea sexuala la peștii hermafrodiți: într-un grup de pești dacă nu există masculi sau sunt insuficienţi o femelă sau mai multe se vor transforma în masculi. Necesitatea grupului în acest caz dictează schimbările radicale necesare. În același mod într-un grup de oameni de tip „ protosocietate‘‘[5] care are nevoie disperată de lideri adevărați, aceștia pot apărea din masa de atavici. Acesta este alt mod prin care apar imperii.

 


[1] viziunea este un termen devalorizat prin folosire excesivă. Interpretarea termenului este corectă în text cu sensul de idee comună care dă sens vieții, percepută ca o imagine a obiectivelor care trebuiesc atinse și a  căror materializare/atingere duce la îndeplinire a scopurilor și a rosturilor de a trăi.

[2] ,, înțelegerea´´ este unul din atributele existențialismului. Prin antiteză ,,cunoașterea´´ la care fac referire aici se referă strict doar la acumularea și procesarea directă a informațiilor pentru a nu crea confuzii cu ,,cunoașterea filozofică´´ sau de altă natură.

[3] Lider este alt termen uzat fiind pe traiectorie de congruență cu termenul de conducător. Acțiunea de a conduce prin care este definit (este atributul principal) un conducător presupune utilizarea cunoștințelor și a deprinderilor. Un conducător militar sau un conducător de tractor sunt cel puțin din punctul acesta de vedere similari, contează doar aptitudinile ți învățarea. Un lider este cel care îi face pe oameni să depună efortul de a-i îndeplini obiectivele transmise prin viziune, potențate și născute în urma existențialismului personal. Există „școli de lideri”, „cursuri de lideri” e.t.c.. În esență toate sunt leacuri placebo pentru rănile de orgoliu. Singurul demers educațional real care contează în a forma un lider este o educație generală după bunele tipicuri ale elitei. Cultura este singura care formează un lider (în afara cazului evident în care este lider înnăscut, caz în care cultura îl potențează

[4]Situații comune de la cazurile cînd religia ne spiritualizată coagulează grupuri de oameni pînă la cazurile de organizații corporatiste.

[5]termenul  protosocietate în context va fi înțels ca un grup de oameni care are resursele potențiale de a deveni societate dar îî lipsesc relațiile funționale și viziunea coagulatoare. Ad litteram  proto=PROT(O)- elem. „primul, anterior, preistoric, primitiv, simplu, inițial”. (< fr. prot/o/-, cf. gr. protos)

Anunțuri