Iarba fiarelor[1]

 Importanța pe care o dau dezvoltînd semantica specială a cuvîntului „elita” depăşeşte limita unui joc de logică. Demersul acesta are ca scop, după cum se va vedea, construirea unor scule și unelte pe care ontologia [2] actuală nu le poate oferi pentru înțelegerea lumii. Rezultatul urmărit în primul rînd este pragmatic centrat pe aplicarea practică a concluziilor, modul de rezolvare a problemelor fiind ingineresc și nu filozofic. Intenția mea este să devină clare și simplu de înțeles ca urmare a acestui demers (demersul de a defini elita) concepte utilizate cu ambiguitate. Dau cîteva exemple cu promisiunea că fiecare va fi dezvăluit și integrat funcțional într-un întreg:

  • Definiția artei (prima definiție serioasă presupun), mai precis voi defini, „arta” (astfel încît Marcel Duchamp [3] și Kandinsky [4] să fie ușor și cu familiaritate băgați în aceeași familie cu Rafael sau DaVinci). Realitatea recunoscută este că nu există o definiţie veritabilă a artei, complet de cuprinzătoare şi totodată corect restrictivă pe baza căreia să se identifice fără dubiu dacă o manifestare este artă sau nu.
  •  Definiția (noua definiție) a „societății”. O definire clară a ceea ce este societatea, identificarea situației cînd un grup de oameni devine „societate” făcînd trecerea de la grup și a condiționărilor motoare ale acestei transformări. Răspunsul la cîteva din chestiunile sociale pragmatice și actuale derivate din aceste transformări.
  • (definiția „elitei”) conexează esențial ideile care duc la înțelegerea mecanismelor puterii sociale.
  • Rasismul, esența rasismului și revelarea legăturilor între acțiunile violente de persecuție (pogromuri, epurări etnice) și baza lor reală de pornire. Înțelegerea fundamentului fenomenului (derivat conceptului in studiu aici) face posibilă recunoaşterea si demontarea ușoară a mecanismelor care duc la violențele și cruzimile societății contemporane.

Acesta este un demers serios, despovărarea datoriei cu care sunt încărcat, și sper să conteze în a fi scuzat de cum mă las dus de scris și ajung să bat „cîmpiile hermeneutice” în cel mai comic mod posibil.

  Regnurile și ecologia omului

 Informațiile pe care voi construi concluzia în prima ei formă și pe care ulterior o voi rafina sunt deja prezentate . Pornim din acest punct  experimentul mental[5] .

  Componenta ,,atavică‘‘ așa cum am definit-o destul de strict pentu acest context se referă la folosirea   ,,omului‘‘ ca vector în atingerea scopurilor genelor de a se înmulți. Omul nu numai că este vector dar evoluția fizico -bilogică își are explicția așa, practic genele și-au dezvoltat pe baza mecanismelor evoluției  cei mai performați vectori . Condiționarea hormonală, sexualitatea și dorița de împerechere la oameni sunt temeinic studiate [6]  iar rezultatele practice sunt asimilate de multă vreme ca certitudini .

  A.   Este cert deci ca majoritatea oamenilor au   paradigmele operaționale   ,,atavice‘‘. Capacitățile lor sunt folosite pentru mentenanța fizică și obținerea superiorității reproductive. Interesante dar nu de neexplicat sunt situațiile în care un individ  nu are fucțiile reproductive  ( oameni în vîrstă, eunuci,etc) sau mecanismele hormonale sunt deficitare dar comportamentul și deciziile lui  sunt luate pe baza acelorași legități ca și cum ar fi persoană ,,atavică‘‘  funcțională. Nu insist asupra acestui mic subiect, il las ca vulnerabilitate . ,,Atavismul‘‘ și paradigmarile generate de el sunt fondul pe care este construit materialismul  d.p.d.v. filozofic iar practic, ipotezele care derivă din el sunt la baza sistemelor motivaționale în cvasimajoritatera organizațiilor, grupurilor, societăților  umane  din cele mai indepărtate vremuri istorice  pîna în oricare viitor previzibil. Banii,averea,capitalul,munca, accesul la resurse vitale, moda, divertismentul, toate aceste activități esențiale au ca fundament exclusiv și unic  valorile derivate din ,,atavism‘‘. O concluzie provizorie este ca ,,atavismul‘‘ și individul ,,atavic‘‘ sunt studiate sau sunt prezumate în multe cazuri ca fiind unice fundamente ale omului .  Această abordare este practică și performantă deoarece statistic problemele supuse analizei sunt simple iar raspunsurile sunt suficient de adevărate pentru a nu justifica complicarea rezolvării ( prin adăugarea de ipoteze noi  nerelevante statistic).  Defecțiunile apar cînd se procedează la  transformarea unui adevăr statistic acceptat din considerente practice în adevăr absolut  iar  falsitatea evidentă a soluțiilor rezultate  în acest caz  devine  subiect ( subiect de studiu,de presă,de scandal,etc)  cu regularitate plictisitoare.

   B.   Pe de altă parte pot fi identificați  indivizi care sunt tributari ,,suprascrierii‘‘  ( așa cum am lămurit anterior, partea non-animală a inteligenței umane) . În formă pură ,,suprascrierea‘‘  generează individului   întrebări existențiale[•]1/[•]2 .  Pentru ușurința comunicării îi voi numi ,,indivizi existențiali‘‘. Putem evalua modul  de a trăi al unui individ ,,existențial‘‘ 100% dar rezultatul este previzibil  neviabil.   În acest caz extrem lipsa funcțiilor care asigură  mentenanța biologică duce la lipsa bazei fizice care să susțină ,,existențialismul‘‘ extrem [•]3.Din acest motiv  ,,individul existențial‘‘ nu este folosit nicăieri ca un concept pur  ( spre deosebire de individul ,,atavic‘‘), neavînd relevanță statistică sau socială.

 Cazurile pure de indivizi ,,atavici‘‘ (A.) sau de indivizi (B.) ,,existențiali‘‘ sunt neimportante  practic și neviabile.  Pot fi luate în considerare doar ca repere ideale teoretice  de aici concluzionînd că nici una din aceste caracteristici umane nu este responsbilă în mod direct  și singular de calitățile unui om oarecare.   În mod normal și natural putem concluziona fară riscuri că fiecare om este activ ca un melanj între un individ  ,,atavic‘‘ ( individualitatea atavică personală  mai precis) și un individ ,,existențial‘‘( individualitatea existentiala).  Construind  funcții  care stabilesc relația între procentul  ,,atavism‘‘-,,existențialism‘  la un om  și diverse caracteristici măsurabile care  definesc performanțele individului  în interacțiune cu societatea (ca de exemplu   codomenii ale funțiilor acestea   fiind evaluarea  performanței  sociale, a performanei  fizice de tip sportiv, performanța profesională, capacitate de a impune respect , etc)  prezintă invariabil distribuții de tip Gauss[7]. Extremele în care ,,atavismul´´ sau ,,existențialismul´´ sunt majoritare absolut dau valori ale performanței urmărite ,,Ø‘‘. Indivizii performanți din punct de vedere social și care însumează maxime pentru  caracteristici sociale importante pot fi considerați aparținători ,,elitei sociale” sau al ,,elitei‘‘ care face subiectul acestui studiu mental.  Informația surprinzătoare este că ,,existențialismul´´ contează  în aceeași măsură cu ,,atavismul‘‘  în stabilirea unui procent cîștigător al melanjului individual, atîta doar că această componentă ( ,,existențialismul´´) este mai valoroasă prin raritatea ei relativă.

Trebuie să atrag atenția că nu avem o definiție integratoare în acest punct. Deocamdată am stabilit un context general, am deconspirat  trendul gîndirii ce urmează.

 Individul cuantic

  Printr-o comparație metaforică căutată, raportul între ,,atavism‘‘ și  ,,existențialism‘‘ la oameni are paliere de manifestare într-un mod asemănător cu relația corpuscul-undă din mecanica cuantică. Sunt cîteva combinații numărabile și clasificabile  între diversele forme de ,,atavism‘‘  și diveresle forme de ,,existențialism‘‘  în procente pe care le putem considera ( tot metaforic) cuantice. Acest fapt va duce la clasificarea promisă anterior .

Note lămuritoare

[•] 1 ,,întrebarea existențială´´  în acest context înseamnă punerea întrebărilor despre motivul de a trai, scopul ( dacă exista), misiuni eventuale, fianlitatea trăirii și încă altele în același registru. Demersul existențial  cuprinde atît ,,întrebarea existențială” cît și produsul acestei întrebări, răspunsuri date sau acțiuni întreprinse ( pe baza unei logici corecte sau nu și indiferent dacă sunt  false sau adevărate).

[•] 2 aceasta conexiune bijectivă și anume că ,,suprascrierea´´  care  are ca formă de maifestare  demersul existențial al individului  este     fără referințe sau dovezi pe care să le pot cita.  Bunul meu simț, lecturile mele ( un exemplu, Isaac Asimov are o nuvelă dedicată subiectului acesta scrisă mai bine decît aș putea eu susține ideea)  din punctul meu de vedere transformă în ipoteză această conexiune -bijectivă pe care se bazează mare parte din rezultatele acestei  cercetări . Anularea ei lipsește de conținut tot materialul scris .  Nu consider  acceptabile  interogări sau discuții care să șubrezească acest fundament. Considerați așadar toți cei pentru care bunul simț și experiența personală dau  rezultate diferite despre acest subiect  ( suprascriere ≡ demers existential)  că există o lume particulară în care acest fapt este adevărat. Lumea aceasta este sistemul meu de referință. Am suspiciunea serioasă că numai această lume există dar nu am intenția de a impune cuiva talibanism ideatic.

  [•]3 În paranteză fie spus această legitate a fost  promovată de-a lungul istoriei ca justificare  a pragmatismului absolut de catre stupizii mercantili. Contemporan,  indivizii stupizi și mercantili sunt cunoscuți ca ,,maneliști´´.

Referințe 

1 Iarba-fiarelor este o planta imaginara invocata de raufacatori sa inmoaie metalul si sa deschida lacatele de fier.Ea ar creste pe terenuri greu accesibile,de obicei in locuri bantuite de incendii.Noaptea straluceste ca soarele(ca aurul,ca lumanarea aprinsa),iar peste zi este trista si inrourata.Pentru că se ascunde în pămant la vederea oamenilor,este greu de gasit.Dimineata,la rasaritul soarelui,picura sange din ea,lasand pete rosii pe pamant.Iarba-fiarelor are trasaturi umane:daca e aruncata in apa cade la fund,ca omul,sau,daca pluteste ca celelalte plante,merge impotriva curentului.Este descoperita de om prin diferite viclesuguri:se trage prin iarba o sfoara pe care sunt legate lacate de fier,etc.

Ontologia (din limba greacă), termen creat în secolul al XVII-lea de către Rudolf Goclenius, este o disciplină filozofică, ramură fundamentală a metafizicii, al cărei obiect de studiu este Ființa și Existența

3  Marcel Duchamp (n. 28 iulie 1887 – d. 2 octombrie 1968) a fost un pictor francez (cetățean american din 1955). Din 1912 începe căutările care îl vor conduce spre ultimele consecințe ale avangardei, deschizând drumul unor direcții ce-și propun să atingă domeniul sugestiv intitulat antiartă (nonartă).

4 Vasili Kandinski ( n. 4 decembrie 1866 (S.N. 16 decembrie), Moscova – d. 13 decembrie 1944, Neuilly-sur-Seine, Franța) a fost un pictor de origine rusă. Unul dintre fondatorii artei abstracte.

5 Experimentul mental (în engleză thought experiment) este un exercițiu de imaginație, în cadrul căruia se construiesc scenarii ipotetice.
Inainte de a fi realizat fizic, orice experiment uman este întâi pur mental. In spatiul mintii sale omul isi reprezinta structura si dinamica realitatii, tot acolo isi defineste un anume experiment, îi determina conditiile minimale de realizare si eventualele consecinte. Întâi mental construim conceptele care definesc componentele si interactiunile unui anume experiment, realizam proiectele aparaturii cu care vrem sa experimentam, izolam fragmentul de cauzalitate cunoscuta sau ipotetica, in interiorul caruia vrem sa experimentam si să analizam rezultatele.

6 Sigmund Freud (n. 6 mai 1856- d. 23 septembrie 1939, Londra) a fost un medic neuropsihiatru evreu austriac, fondator al școlii psihologice de psihanaliză. Principalele teorii ale acestei scoli sunt fondate pe urmatoarele ipoteze:
-Dezvoltarea umană este înțeleasă prin schimbarea zonei corporale de gratificare a impulsului sexual.
-Aparatul psihic refulează dorințe, în special cele cu conținut sexual și agresiv, acestea fiind conservate în sisteme de idei inconștiente.
-Conflictele inconștiente legate de dorințele refulate au tendința de a se manifesta în vise, acte ratate și simptome.
-Conflictele inconștiente si sexualitatea reprimata sunt sursa nevrozelor.
-Nevrozele pot fi tratate, cu ajutorul metodei psihanalitice, prin aducerea în conștient a dorințelor inconștiente și refulate

7   Curba lui Gauss este reprezentarea grafică a (probabilităţii) repartizării unor valori în funcţie de o medie standard. Ea poartă numele marelui matematician german Karl Friedrich Gauss (1777-1855) şi, datorită formei, i se spune adesea „clopotul lui Gauss” sau „pălăria lui Gauss” (de la pălăriile-bicorn din timpul lui Napoleon).

Anunțuri