„Cunoașterea binelui”!

?

Socrate, jegosul filozof al Atenei, arogantul, cinicul și extrem de neplăcutul Părinte al Civilizației găsise scopul unic și suficient al omului, al efortului oricărui om de a gîndi și a înțelege pe ce lume trăiește în fix sintagma asta: cunoașterea binelui.

„Binele socratic” are partea lui relativă cît și partea absolută, partea relativă fiind rezultatul potențialului personal și contextual (al individului care rulează interogația) aplicat binelui absolut. Ca să nu existe dubii, „binele” lui Socrate nu e același lucru cu ” a fi bun” sau „a face bine” în nici o formulare moralistă comună.

Binele lui Socrate însemnă doar să găsești rostul- sensul de a trăi și să acționezi în direcția aceea ținînd cont de circumstanțe.

Ce fac (ce voiesc să fac de fapt) în blogul acesta este să construiesc unei mașinațiuni de gîndire și a uneltelor și sculelor necesare  pentru a obține modelul analitico- filozofic post-socratic.

Tare asta!   

…modelul analitico- filozofic post-socratic..”.      Uiiiii!!

Expresia în sine e corectă și nu-i cine știe ce de capul ei dar ca să o folosești așa,  natural de parcă-ar fi fost o banalitate  scrisă pe cutiile de lapte praf păpat în copilărie, ei asta-i aroganță și nerușinare mediocratică.

Adevărat.

(ce-o însemna oare „mediocrat/mediocrație”?. ) 

Dar ca și în cazul unui meseriaș care folosește mașini, scule și unelte pentru a obține produse finite din material brut, dacă meseriașul e prost meseriaș n-o să obțină niciodată altceva decît rebuturi indiferent de calitatea mașinilor-unelte folosite. Pe de altă parte, un meseriaș bun poate face produse finite bune din materialul brut folosind doar sculele simple. Dîndu-i acestuia mașini și scule bune  însă ceea ce poate obține poate transcede nivelului, produsele finite obținute valoreaza mai mult decît suma tuturor investițiilor pentru a le produce.

 

Sună mai complicat decît este în realitate, tradus în limbă comună înseamă că fac funcționale modele prin care fiecare (mă rog, nu chiar fiecare, să zicem că exprimarea corectă este „fiecare care citește”, ceea ce este deja o selecție radicală) își poate înțelege rostul lui și poate vedea modelele simple  în ambiguitatea realității.

Dezvoltare personală.

«Dezvoltarea personală» este un marker important. Dar nu-i de bine.

„Markerul” de realitate despre care voi scrie probabil mai încolo este un indicator indirect al unei stări a individului.  Adică folosind markerii afli corect ce-i în capul unui individ în contra efortului acelui individ de a ascunde asta. Destul de des chiar prin utilizarea markerilor  se pot afla chestiuni din mintea unui individ pe care acesta le ascunde bine chiar de el însuși.

Eu folosesc procedura de identificare cu markeri cu sistematizarea analitică și pe baza unei  „colecție de markeri”.

Markerul acesta spune că dacă tu crezi/dacă faci (ai făcut) eforturi de a deveni mai bun, de a „te dezvolta personal” prin cursuri, conferințe sau citind cărți din această categorie e inutil să citești mai departe pagina aceasta.

Toate aceste pachete de informaţii, tot ce produce industria „Dezvoltării personale” e inutil dar nu în sensul că este greşit ci doar nefolositor. Să explic asta:

fără nici o „dezvoltare personală”, dacă un om își găsește fie și parțial direcția către «Bine» în sens socratic atunci va avea acces la informații despre «cum să meargă pe drumul către scop», informații  de prima calitate direct de la surse. Va fi ca si cum ar aprinde lumina, pe lumină nu mai dă nimeni în gropi șai a merge pe drum este ceva banal. În acest caz toate (dar absolut toate) informațiile pe care le poate primi din pachetele de training, cărțile sau conferințele de Dezvoltare personală apar așa cum sunt, diluate, repetitive, redundante și ieftine (dar nu false).

Opusul este nasol. Oricîtă «dezvoltare personală» asimilează cineva nu va avea cîtuși de puțin mai multă înțelegere a scopului, a „Binelui socratic”, a drumului de urmat. Va putea mima ce-i drept, uneori convingător, înțelepciune și viziune dar cam atît. Continuarea metaforei anterioare cu „lumina” în această situație este că subiectul  merge prin beznă pe un drum complicat sau nu (e beznă, n-ar de unde ști nimeni cum e drumul)  și se ghidează după proceduri indirecte de genul «dacă calci pe nisip este probabil o groapă », «dacă miroase a iarbă mergi perpendicular pe direcția vîntului», «direcția corectă este către zgomotul de comunitate (de oraș), dacă zgomotul e în spate ai greșit direcția și trebuie să te întorci. Dacă zgomotul e lateral e posibil să fie doar o curbă a drumului». Evident aceste proceduri  sunt corecte dar complet inutile dacă este lumină.

 

 

Introducere flamboiantă. Cum și de ce.

  1. Studiind o picătură de apa poţi înţelege întreg oceanul.
  2. Cel mai important cîmp de studiu sunt eu însumi.
  3. Lumea există doar ca suma percepţiilor şi senzaţiilor proprii.
  4. Lucrurile nu sunt niciodată ceea ce par şi nu există „calea simpla”.
  5. Efortul pentru „a şti” este plictisitor. „A înţelege” este o ardere.

Realitatea mai simplă.

Acestea sunt direcţiile cruciadei personale pe care am pornit cîndva aşa cum mi le amintesc acum. M-am străduit să le impun şi să le transform în fundamentele egocentrismului meu absolut.
Ideile acestea eu le-am demolat, demontat, remontat, reconstruit, reformulat, mutilat, maltratat, simplificat, complicat, redus la esenţial şi extrapolat (acţiuni concomitente întotdeauna) aproximativ în această ordine şi prin urmare am desluşit în final semantici speciale.
Din această cauză am ajuns să vorbesc și să gîndesc într-o limbă care de la mine sună ca vorbită de orice alt vorbitor cu scaun la cap şi ceva cultura dar înţelesurile către lume sunt la limita de a fi inteligibile, complicata şi greoaie. În schimb această nouă limbă în care gîndesc dă simplitatea înțelegerii și capacitatea de a exprima ideile evidente dar inexprimabile altfel.

Mare parte din articolele care urmează sunt cheile semantice pe care le-am obținut cu multă trudă deschid şicare  limpezesc o realitate clară şi simplă.

Această nouă realitate are mai presus de orice altă realitate calitatea probabilă de a furniza înţelegere şi înţelesuri. Pentru atîta lucru m-am străduit, dar nu prea mult..

Alte eseuri înaintea final  nu vor avea în titlul indicații desluşitoare ale intereselor de comunicare.

„Concluzii”, doar acum pentru buna luare aminte:

  • Vor fi definiri semantice fără de care sensul restului cuvintelor se va pierde
  • Revelarea cîtorva cuvinte-necuvinte folosite de mine  (şi doar pentru a mă înțelege eu cu mine de regula) – sunt necuvinte pentru că nu au echivalenţă sonoră. Așa le-am aflat existența, altfel le foloseam fără să le pot vedea.

 

Precizare de cuviinţa este că descopăr cu oarecare regularitate blocuri de idei şi concepte pe care le folosesc în „limbajul maşină” neavînd titlu. Pe măsură ce îmi dau seama de cîte unul, îi dau un titlu (cu sunet ca să poată fi rostit), doar că le cam uit denumirile şi am o lene filozofică în a le nota pe undeva. Iar toată chestiunea este uşor disconfortantă, aceasta fiind o precizare esenţială pentru lămurirea micii mele dorinţe de comunicare.De data asta au fost e, realitatea mea care are răspunsuri finalizate „, pachetul de chei semantice care descifrează realitatea”. Dacă ar fi avut nume ce este mai sus deasupra concluziilor moralizatoare ar fi sunat:, Am Q cu care W este clar si atotcuprinzător..
Sau și mai tare, daca toată propoziţia decomprimată ar fi luată ca atare ca un concept de sine stătător şi operaţional logic, îi dau o denumire ca titlu și o fac cuvînt, atunci toată polologhia de mai sus ar fi brilianta detaliata astfel: „Z”!

Exact aşa îmi vorbesc eu mie, la orice întrebare-chestiune răspunsul este scurt (de genul SHLVIbs) şi întotdeauna. Îmi ia jumate de ora sa traduc.

Anunțuri